Inceputul anului a adaugat pe afisul Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi un clasic, A.P. Cehov, si un titlu frecventat, Trei surori, proiect asumat de directorul general al institutiei.

Regizor la baza, Cristian Hadji-Culea a avut o indelungata perioada sabatica, de aproximativ un deceniu, Azilul de noapte montat tot la Iasi, in 1997, fiind considerat un soi de cintec de lebada profesional, nu foarte reusit, dupa care realizatorul s-a indepartat de rampa in favoarea functiilor publice. Cea mai importanta demnitate a fost de director la Televiziunea Romana, unde in mandatul sau, printre alte masuri, a eliminat din grila emisiunile de teatru! Vremelnic, a fost si cadru didactic la UNATC Bucuresti. Dupa o pauza de creatie de unsprezece ani, la vreo doua sezoane de la instalarea in fruntea Nationalului iesean, Hadji-Culea isi redescopera subit dragostea pentru scena. In 2008, a montat la Cluj Acesti nebuni fatarnici, de Teodor Mazilu, un spectacol la care a repetat foarte mult, dar care a iesit repede din repertoriu, nefiind bine primit de public si critica; dupa ce si-a facut mina pe Somes, a lucrat Zeul macelului la Studioul de la TNI, mai degraba un spectacol fara regie, urmat acum, la sala Cub, de acest Cehov.

Vicii de logica elementara a spectacolului

Sub pretentia de aducere la zi, versiunea sa regizorala mistifica nejustificat estetic Trei surori. Asa-zisa innoire pleaca de la o noua traducere, a Marianei Vraciu, care face, aflam de pe afis, si adaptarea, numai ca nu se remarca schimbari semnificative fata de talmacirile existente. Realizarea unei noi traduceri presupune corectarea unor eventuale desuetudini din versiuni precedente, acum insa operatiunea e insesizabila. Hadji-Culea scutura cu insistenta textul de incarcatura filosofica, preferind caricaturizarea personajelor, ironizarea nefericirilor generate de inadecvarea individuala la un context social constringator. Asa cum ii infatiseaza, eroii sint saraciti: Olga e melodramatica, Versinin un exaltat, Andrei e dezechilibrat, Natasa nimfomana, Tuzenbah e un ludic care executa numere de magie si tot asa. Cote-ul erotic e exagerat – Olga face un scurt numar de striptease, Andrei se expune in chiloti, planturoasa Natasa ii controleaza barbatia prin palpare! Sint gaselnite insailate, cheia deriziunii disipind complexitatea si misterul caracterelor cehoviene. La experienta scenica din CV-ul lui Cristian Hadji-Culea sint impardonabile viciile de logica elementara a spectacolului: se vorbeste despre o soba care duduie, iar in scena se afla doua radiatoare incandescente; se aude o replica despre artari, brazi si mesteceni, iar pe fundal e ditamai wall paper-ul cu o livada de meri (macar de-ar fi fost de visini!). Si te-ai fi asteptat la solutii mai subtile decit peturi pentru scena incendiului, de pilda, ori caratul de catre figuranti a masinii de zapada mascata intr-un urias panou transparent.

Pacat de eforturile actorilor, care de-a lungul unei cariere nu se intilnesc prea des cu roluri de asemenea calibru. Creatia interpretativa le-a fost pusa in dificultate de contradictia dintre ce ar fi trebuit sa fie personajele si ce i-a facut regizorul sa fie. Montarea e subminata si de lipsa unitatii stilistice, elementele constitutive mergind fiecare in legea lui: partea de vorbe se aude integral, la punct si virgula, conservind realismul; e didacticista si redundanta, intrucit ceea ce rosteste actorul e dublat printr-un gest ori printr-o actiune; scenografia e concentrata pe simboluri, dominind obsesia plecarii la Moscova sugerata de un mobilier vechi, impachetat, gata de expediere, lazi si multe geamantane (ce dau un straniu sentiment de deja vu in Uriasii muntilor al lui Purcarete); interpretarea se asaza in acute inca de la primele secvente; muzica, o compozitie originala, e de fapt o partitura saraca, de numai citeva acorduri care se tot repeta.

O lectura regizorala eronata

Spectacolul acesta e plasat intr-un registru nemotivat in vreun fel de litera ori spiritul piesei. In numele unei pretinse originalitati, Cehov este pur si simplu luat peste picior, coborit in rizibil, saracit de metafizica profunda ce-i caracterizeaza opera. E un neajuns structural cauzat de o lectura regizorala eronata. Aceasta montare cu Trei surori il dinamiteaza pe Cehov, aruncindu-l in derizoriu si grotesc sub pretextul revizitarii inovative a unui clasic.