Cateva lucruri despre tine, un nou roman rascolitor si autentic de Florin Irimia                                                  Festivalul International de Muzica Clasica „Clara Haskil” debuteaza la sfarsitul lunii august la Sibiu                                                  Scriitorul Cezar Paul-Badescu in turneu literar in Italia                                                  Narcotice in cultura romana, de Andrei Oisteanu, in dezbatere la Bucuresti                                                  O fereastra intunecata, de Florin Irimia, va aparea in Turcia                                                  Eveniment Polirom la Bucuresti: Despre soacre si nurori cu Aurora Liiceanu                                                  Romanul Amortire, de Florin Lazarescu, va aparea in China                                                  Intalnire cu Emil Brumaru si Daniel Cristea-Enache la Teatru Fix Iasi                                                  Anii romantici, de Gabriela Adamesteanu, in dezbatere la Bucuresti                                                  Herta Müller si David Lodge vin anul acesta la FILIT                                                 
Nr.396, 20-04-2013
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.396, 20-04-2013
Intimplari de scriitor
Daniel Cristea-Enache

In paralel cu o laborioasa activitate de cronicar devenit istoric literar (unul aplecat asupra literaturii romane contemporane, ceea ce inseamna un acelasi teren de observatie), Alex. Stefanescu a initiat, in ultimii ani, o serie de proiecte personale aflate la granita dintre istoriografie si literatura, exegeza si creatie propriu-zisa. In Jurnal secret, criticul, cu tot cu profesiunea lui, devine protagonist, dar unul dezeroizat si autoironic, fara obisnuita morga a „personalitatilor“ care isi construiesc un soclu si in papuci de casa. In Barbat adormit in fotoliu, subintitulata Intimplari si aflata la a doua editie, ochiul „rau“ al criticului literar trece de la opere la autorii lor, surprinsi, de asemenea, oriunde altundeva decit la masa lor de lucru, in oficiul creatiei.



E logica o asemenea abordare, fiindca scriitorul se izoleaza pentru a crea si, chiar daca oficiaza acolo, nu-l poate vedea nimeni din afara cadrului privat. Insa este, aici, si o mefienta critica fata de rolul de creator, jucat cu aplomb tocmai de veleitari. Acestia au toate aparentele unor mari scriitori, ceremonialul, ticurile, maniile, poza, lipsiti fiind insa, hélas!, de inzestrarea pe care colegii lor mai discreti si fara gesticulatie o au. Astfel ca, smulsi de la masa de lucru si urmariti in episoade fara legatura cu scrisul lor, creatorii veritabili sint niste oameni cu totul si cu totul obisnuiti, de nu chiar neajutorati prin comparatie cu restul nescriitoricesc al lumii romanesti. Tabletele si intimplarile din ele sint scrise, majoritatea, in doua reprize. In prima, scriitorul e „aruncat“ in lume, in societate si urmarit, cu ascutime caracterologica, in felul in care se descurca. Si cei mai „descurcareti“ scriitori ai nostri vor aparea ca stingaci si putin aerieni, uituci si impiedicati, timizi, retractili si suparaciosi, ca niste copii mari pe care criticul ii priveste cu intelegere si duiosie.

 

Adeverinta lui Brumaru

 

Dar pentru ca aceasta intelegere empatica sa poata fi infiltrata in text, e nevoie de inadecvarea scriitorului la mediul in care evolueaza si la situatiile prin care este obligat sa treaca. Inainte de a fi imbratisat de criticul intelegator si afectuos, creatorul va fi respins (sau, si mai grav, nerecunoscut) de catre personaje ignare, simbol al prostiei triumfatoare, atotputernice. Astfel se intimpla cu Emil Brumaru, internat la Socola si amenintat cu „cotonogeala“ de un paznic sanatos tun si inocent cultural. Adeverinta va face dreptate marelui poet, insa intr-un chip neasteptat. Paznicul nu va deveni un admirator al poetului; il va privi in continuare cu suspiciune. „Bolnavul“ obtine insa o adeverinta de la medic prin care va putea trece de cerber; iar criticul va reproduce adeverinta de poet in a doua editie a Istoriei... lui. In jurul scriitorului se rotesc astfel personaje aculturale, cu care intilnirea de profunzime nu se poate face, si personaje avizate, solidare, simpatetice. Autorul tabletei valorifica deopotriva – literar – falia dintre scriitor si lumea reala si modul in care in Romania lucrurile, pina la urma, se rezolva. Brumaru mai „lasa“ din „nebunia“ lui, iar istoricul literar se va alege cu pretioasa, incredibila adeverinta: „Stind pe patul lui de fier ca pe o canapea, poetul mi-a povestit, posac, o intimplare de un haz nebun (as putea sa reproduc cuvintele lui din amintire, dar prefer sa le preiau dintr-un interviu pe care l-a acordat ulterior Ioanei Revnic): – Bolnavii nu aveau voie sa paraseasca, pe la poarta, curtea spitalului. Unul dintre bolnavi, internat de mai multe ori, mi-a spus de o alta iesire, pe la biserica, ma rog, reuseai daca aveai noroc... Mi-a mers de vreo doua ori! Ma duceam la un magazin aflat peste drum de poarta si cumparam lenjerie, caiete cu papagali rosii pe ele, ba chiar un aparat mic de radio pe care mi-l atirnam la git, ca Grobei, si umblam agale pe aleile misunind non-stop de depresive si melancolice beton, dotate la maximum. A treia oara portarul s-a prins: intram, dar nu ma vazuse iesind! S-a luat dupa mine cu un bulan de cauciuc, elocvent: «Hei, sefu’, ia vino-ncoa!». I-am explicat ca am fost medic, sint scriitor etc. «Ba pe pizda ma-tii, sefu’», s-a burzuluit el la mine, «oi fi tu Andreea Marin sau Mihai Viteazu’, sa nu te mai prind, ca te cotonogesc!». M-am dus amuzat la medicul meu si i-am relatat patarania, rugindu-l sa-mi dea un bilet de voie. Si mi-a dat, amabil, caligrafiindu-l clar pe o foaie pentru retete: «Se adevereste prin prezenta ca scriitorul Emil Brumaru, fost medic, nu este nici Andreea Marin, nici Mihai Viteazul. Pentru a-i servi... etc.». Stampila, parafa, iscalitura, intreg dichisul.

 

L-am rugat pe Emil Brumaru sa-mi daruiasca mie adeverinta, ca sa o reproduc in editia a II-a a cartii mele, Istoria literaturii romane contemporane. Ceea ce el a si facut“ (p. 76). Functia paznicului a fost nu doar aceea de a pazi poarta spitalului. Ignoranta lui a avut functia literara de a provoca aceasta suita absurd-coerenta si a o rotunji intr-o intimplare.

 

Timidul Nichita Stanescu

 

Personajele ignare si mediul nereceptiv sau ostil in care e obligat sa evolueze scriitorul dau, in prima „repriza“, comicul de situatie, de limbaj, de comportament speculat la maximum de Alex. Stefanescu. Pe al doilea palier al (constructiei) tabletei, autorul va interveni ca personaj, in „directul“ scenei relatate, si va restabili intr-un fel sau altul echilibrul disputei. Daca, initial, Alex. Stefanescu are cruzime de scriitor, pe parcurs accentul cade altfel, fiindca intra in scena criticul. Orice agresiune facuta asupra unui creator afecteaza insusi metabolismul creatiei literare si al criticii pe marginea ei. Scriitorul malitios si dezimplicat, redevenit critic, se implica si este parte activa in restabilirea dreptatii axiologice.

 

In aceasta lumina, diferita, scena nu mai este relevanta pentru comportamentul stingaci al scriitorului smuls din ale lui, ci pentru obtuzitatea mediului ca atare sau pentru „familiaritatea“ vulgara cu un mare si delicat creator. Umorul se sterge, fiindca inadecvarea, acum, este vazuta de la capatul celalalt: al societatii in care chiar si un scriitor „rasfatat“ ca Nichita Stanescu nu-si gaseste locul. Vulgaritatea primirii entuziaste se va resorbi, ulterior, tot in literatura: „Intilnire a lui Nichita Stanescu cu publicul la Biblioteca Municipala Mihail Sadoveanu din Bucuresti (in 1970). Poetul inainteaza timid prin multimea care il asteapta pe coridoare. Un necunoscut, surescitat de prezenta in imediata apropiere a unei celebritati, ii da un pumn prietenesc in piept: – Va iubim! Va iubim!

 

Pe Nichita Stanescu il oripileaza familiaritatea vulgara, dar se chinuieste sa zimbeasca. Protesteaza la persoana a III-a: – Va rugam, nu-l atingeti pe poet!

 

Poate ca acest episod are legatura cu urmatoarele versuri din poemul Poetul ca si soldatul (dintr-un volum aparut in 1972). «Dar mai ales va conjur,/ nu puneti mina pe poet!/ Nu, nu puneti niciodata mina pe poet!// ...Decit numai atunci cind mina voastra/ este subtire ca raza/ si numai asa mina voastra ar putea/ sa treaca prin el»“ (p. 50).

 

Marin Sorescu – „bibelou fragil“, Grigore Vieru – bolnav si foarte slabit

 

Criticul-scriitor este – odata facuta observatia si incadrata speta – un complice al creatorului neinteles, respins, ultragiat; si un ocrotitor al lui, in planul mai dur si mai timp al cotidianului pestrit. Marin Sorescu ii apare ca un „bibelou fragil“, iar dupa o imbratisare intre cei doi intelectuali cu convingeri politice diferite, criticul are „lacrimi pe obraji“. Bolnav si foarte slabit, Grigore Vieru e ajutat la propriu sa ridice o cupa de sampanie de cititorul sau profesionist care marcheaza cu italice nemaipomenita intimplare. Criticul e un fel de scutier, de servant si de bufon al Poetului, iar nu observatorul atent si malitios din scenele de gen: „Se putea observa ca – din cauza bolii lui de inima – era foarte slabit. Cind a vrut sa ridice cupa de sampanie, a trebuit sa-l ajut; i-am ridicat mina cu mina mea. Avea ceva plutitor in miscari, arata ca o umbra, si, totusi, din adincul declinului lui fizic radia bunatate. Ca sa il provoc si sa il amuz...“ (p. 71). Urmeaza „intimplarea“, care nu mai este una „pura“, in ordinea realului unde scriitorul e aruncat ca un peste pe uscat, ci una de a doua instanta, provocata, construita prin dialog de catre criticul literar.

 

Barbat adormit in fotoliue o carte incintatoare si profunda, a unui critic care, iubind literatura, aici o si scrie.

 

Alex. Stefanescu, Barbat adormit in fotoliu. Intimplari, editia a II-a, viniete de Florin Stefanescu, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011, 208 p.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte