Scriitorul mexican Guillermo Arriaga, celebritate a lumii literare si a filmului, vine la FILIT                                                  Cateva lucruri despre tine, un nou roman rascolitor si autentic de Florin Irimia                                                  Festivalul International de Muzica Clasica „Clara Haskil” debuteaza la sfarsitul lunii august la Sibiu                                                  Scriitorul Cezar Paul-Badescu in turneu literar in Italia                                                  Narcotice in cultura romana, de Andrei Oisteanu, in dezbatere la Bucuresti                                                  O fereastra intunecata, de Florin Irimia, va aparea in Turcia                                                  Eveniment Polirom la Bucuresti: Despre soacre si nurori cu Aurora Liiceanu                                                  Romanul Amortire, de Florin Lazarescu, va aparea in China                                                  Intalnire cu Emil Brumaru si Daniel Cristea-Enache la Teatru Fix Iasi                                                  Anii romantici, de Gabriela Adamesteanu, in dezbatere la Bucuresti                                                 
Nr.196, 13-09-2008
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Violeta Gorgos, autoarea "racordului" SEX In URSS:
Un film cu marsuri militare ca fundal sonor nu mai are nimic erotic in el
George Onofrei

Violeta Gorgos a cistigat in urma cu o saptamina Marele Premiu al Festivalului Simfest, destinat productiilor televiziunilor locale, cu Sex in URSS, un eseu cinematografic ce face parte din seria "Racorduri" difuzata de TVR Iasi. Juriul festivalului a motivat decizia de a premia aceasta productie: "Autoarea a folosit drept pretext o expozitie de arta plastica intitulata Erotica, pentru a ajunge in final la o creatie plina de umor, cu o imagine rafinata, care a tinut treaza atentia juriului ca un film de actiune", se arata in motivatie. Din aceasta toamna, "Racordurile" vor putea fi urmarite pe noul canal national al Televiziunii Romane, TVR 3.



Descrie-mi, te rog, pentru inceput, seria de eseuri "Racord" pe care o realizezi. E un produs destul de indraznet pentru ce se difuzeaza azi la televiziune si, in acelasi timp, foarte personal. Cum ai ajuns sa il realizezi?

Nu este tocmai un format de televiziune. Vine mai curind din film... Sa spui povestea prin imagini si sa nu acoperi cu imagini un text purtator de poveste. Indraznet ori nu, e pariul meu cistigat la TVR Iasi. Daca echipa de filmare cu care lucrez intelege ideile mele si rezoneaza cu mine, iar editorii de montaj patrund si ei sensul mesajului meu, inseamna ca si lor le place. Ce poate fi mai valoros decit sa provoci celor de linga tine bucurii facind ceva impreuna. Desi la inceput erau cumva circumspecti (vezi tu, am venit de la Chisinau), azi stiu ca au incredere in mine. Si sefii mei stimuleaza creatia, nu numai in baza aprecierilor juriilor de la festivaluri, iar eu le fac asa cum am invatat si cum le simt, fara a-mi impune altceva decit limite de timp (ore de filmari, spatiu de montaj, minute de emisie). Si chiar "foarte personale" fiind, asa cum zici tu, Vasile Arhire, directorul TVR Iasi, a reusit sa le faca loc in grila de emisie a noului canal national TVR 3. Sper ca telespectatorii sa bifeze emisiunea "Racord" printre cele favorite.

In seria "Racorduri" pictura este omniprezenta. Pui in miscare, prin intermediul televiziunii, o arta care este, prin definitie, statica. A fost un pariu?

A fost ca un respiro pentru mine. La Chisinau am facut timp de 10 ani videoclipuri. Aveam obsesia cliseelor. Si trebuia sa fac altceva. Am evitat sa filmam artistii plastici si am incercat sa facem chipuri de autori pe care le intrezaream in creatia lor. Necunoscindu-i personal, uneori ii descopeream atunci cind imi dadeau telefon sa-mi spuna cit de bine i-am inteles. Asa se face ca breasla asta m-a acceptat mai repede, oferindu-se drept "model" pentru cautarile mele. Poate si din simplul motiv ca imaginea si pictura au acelasi limbaj de exprimare nonverbal. Dar "Racordurile" nu se limiteaza doar la spatiul spiritual pe care ni-l ofera galeriile de arta. Am filmat la Cimitirul Eternitatea, am mers cu niste texte de Emil Brumaru la Baia Turceasca, l-am urmat pe Ticu Puscasu spunind poezii japoneze prin Ticau... si cine stie ce va mai fi.

De ce ai ales sa concurezi cu Sex in URSS la Simfest? Sigur, e doar opinia mea, insa din seria de 6 "Racorduri" pe care am vazut-o, Tatii nostri, dupa poemul lui Mihail Vakulovski, reuseste sa fie cel mai puternic. Ar fi avut Tatii nostri la fel de mult succes in fata juriului?

Despre textul lui Mihail Vakulovski... inca de la prima lectura am simtit atit de aproape povestea, incit mi s-a parut firesc sa o filmez. Am mers cu echipa o zi intreaga prin padurea de la Dobrovat pentru a gasi expresii in coaja unui copac, in cioturile lui, in culoarea frunzelor, in desisuri ori poienite. O poezie despre oameni fara nici o prezenta umana in cadru... De ce am optat pentru Sex in URSS de Vasile Ernu pentru festival? Poate pentru ca are un titlu mai speculativ... Pentru mine, amindoua sint la fel de adevarate. Si aici am folosit altceva decit se astepta publicul spectator. Un film cu un asemenea titlu, avind marsuri militare ca fundal sonor, nu mai are nimic erotic in el. Cit despre jurii si aprecieri (care oricum au o doza de subiectivitate de fiecare data) vom vedea in favoarea careia se va inclina balanta la urmatorul festival la care amindoua au trecut preselectia, fiind incluse in programul de concurs. Din pacate, genul acesta de expuneri televizate nu-si gaseste locul la prea multe festivaluri, situindu-se undeva intre fictiune si documentar. Un eseu cinematografic poate fi acceptat doar in contextul unor manifestari de video art...

Ai urmat Liceul de muzica, Facultatea de Litere, Facultatea de Regie si Film, apoi Academia de Stiinte a Moldovei, Institutul Istoria si Teoria Artei, Sectia Arta Cinematografica – televiziunea. Evolutia aceasta (de la muzica la litere spre vizual) a fost premeditata? Ti-ai stabilit aceste etape de educatie pentru a ajunge sa faci film de televiziune?

Nu. Tocmai, am facut totul invers decit imi propuneam. In copilarie desenam si as fi vrut sa merg la scoala de pictura (poate o sa revin odata la aceasta pasiune). Insa parintii mei mi-au cumparat pian, m-au dat la scoala de muzica si timp de noua ani am cintat zilnic, cite doua ore, game, studii si tot felul de piese... Dar azi, cind montez un film, stiu ce muzica se potriveste unui episod sau altuia, simt cit trebuie sa dureze o secventa si cit de expresiva poate fi o pauza de sunet in care oricum trebuie sa se auda ceva. Dupa absolvirea Colegiului de Muzica, la sectia de teorie, trebuia sa urmez muzicologia la Conservator, dar am dat la Litere poate si pentru a urma o traditie din familie. Am facut aceasta facultate tocmai in perioada in care se trecea de la grafia chirilica la cea latina. Era o mare zapaceala. In primul an am studiat gramatica limbii moldovenesti, iar in anul al doilea – istoria limbii romane. Pentru mine a fost distractiv sa vad cit de crispati erau unii. La noi in casa au fost mereu carti romanesti (chiar daca erau in raftul al doilea, ascunse dupa niste coperte mari cu titluri in limba rusa), si eu la serbari recitam poezii de Cosbuc fara sa spun cine e autorul. Ziceam ca m-a invatat bunelul... Si pentru ca intre timp lucrurile se schimbasera in tara si muzicologii erau in marea majoritate vorbitori de limba rusa, iata ca aceasta combinatie de muzica si litere mi-a favorizat angajarea la redactia muzicala la TV. La inceput credeam ca totul e frumos... Ca orice redactor, faceam niste texte, filmam ceva (orice) ca sa le acopar, mai bagam cite un interviu, doua pentru sustinerea subiectului abordat si ar fi trebuit sa fiu impacata. Doar ca la un moment dat mi-am dat seama ca aici e nevoie de alte mijloace de exprimare. Si am urmat cea de a doua facultate (la zi) fara a-mi intrerupe activitatea in televiziune. Mi-am ridicat diploma, dar am studiat impreuna cu echipa de la TV cu care lucram. Ce invatam la scoala, experimentam la televiziune... Am avut o perioada foarte creativa – am inceput sa mergem pe la festivaluri, am adunat premii, colegii ne tratau altfel si ne-a placut... Iar doctoratul n-a fost niciodata un scop in sine. A venit firesc, fara a face prea mari eforturi. Poate si din simplul motiv ca tema imi este foarte aproape.

Tema ta este "Fenomenul videoclipului muzical si evolutia lui in Moldova". Cit de extins a fost acesta? S-ar putea subintitula "De la Ion Suruceanu la O-Zone"?

Bineinteles ca nu poti incepe o lucrare stiintifica decit printr-un studiu aprofundat. Astfel, primele capitole sint despre filmul mut in combinatie cu muzica de acompaniament a acestora. Apoi prin filmul muzical ajungem la clip. Bob Foss ori Carlos Saura au exemple excelente de exprimare gen clip in filmele lor muzicale. Trecind prin istoria videoclipului muzical ca produs aparte la nivel mondial, ajungem si la atestarea fenomenului in Republica Moldova. Eu nu-l pun pe Ion Suruceanu in fata, desi ca interpret si-a revendicat pozitia. La Chisinau, primii care s-au gindit sa-si faca clipuri au fost niste nume necunoscute, care in timp s-au afirmat (la nivel local) tocmai gratie acestor realizari. Ion Suruceanu era oricum un interpret cunoscut, nu trebuia sa investeasca bani in imagine. Ne place ori nu, atunci cind vorbim despre clipuri muzicale trebuie sa tinem cont in egala masura si de aspectul comercial al acestora. Si vine exemplul cu O-zone care au avut clipuri competitive la nivel international, facute la Chisinau de Vladimir Volosin. Apoi colaborarea celor de la Zdob si Zdub cu Igor Cobileanschi – realizari promovate atit pe piata din Romania, cit si pe cea moscovita... Dar acolo, la Chisinau, mai gasesti clipuri demne de discutii in materie de realizare cinematografica, insa atit timp cit interpretul nu reuseste sa penetreze piata dincolo de hotarele tarii, ele nu vor fi apreciate din acest punct de vedere de nimeni. Si invers, odata ajunsi in Romania, de exemplu, casa de productie care-i lanseaza aici le "sugereaza" si un nume de regizor pentru clip (Pavel Stratan, Natalia Barbu, Alexa). Cam asta ar fi schema tezei la care mai lucrez inca...

Pentru locuitorii din partea de nord a Romaniei, televiziunea din Moldova era la fel de pretioasa precum cea bulgara pentru cei din sud. Am copilarit unii dintre noi practic cu tanti Ludmila (care, culmea, nu e inca asa batrina), care aparea dupa o dezbatere asupra agriculturii. Cit a evoluat televiziunea in Republica Moldova in anii din urma?

In loc de raspuns, Violeta Gorgos ne-a trimis un eseu despre experienta sa de jurnalist la televiziunea publica moldoveneasca, din care "veti intelege perfect cum a evoluat aceasta televiziune careia azi iti vine sa-i plingi de mila"...


O  declaratie de dragoste la despartire

N-a fost dragoste la prima vedere. Eu te consideram ceva mult prea frumos pentru mine. Tu, desi mi-ai apreciat capacitatile si pregatirea (veneam cu studii de muzicologie si filologie care-ti picau tocmai bine pentru redactia muzicala), aveai alti favoriti si nu-ti ardea de mine. Ca sa-ti cistig simpatia am facut tot ce am putut. Prima lectie pe care am invatat-o e ca daca nu ai dintii ascutiti, te maninca rechinii. Asta am facut. Mi-am ascutit dintii si in scurt timp m-am facut „clantoasa“. De dragul tau. Apoi am simtit ca (tot de dragul tau) am inceput sa-mi neglijez prietenii, familia, copiii...  Aveam o scuza – asta mi-o cereai tu.

 Cind am inteles ca punctul tau slab e regia si ca exista o sansa sa-ti fiu de folos in acest sens, m-am dus la facultate. Lucram si invatam in acelas timp. Invatam lucruri noi pentru mine si veneam si ti le consacram tie. Ti-a placut. Si eu eram mindra de tine cind cineva te vorbea de bine. Pe la inceputul anilor 90 cei de peste  Prut chiar te admirau si ma topeam  la gindul ca si eu contrubuiam cumva la faima ta. Am  alergat cu fel de fel de lucrari de la un  festival la altul (desi tie nu-ti prea pasa). Dar cind ai vazut ca mai aduc si premii ai inceput sa ma privesti altfel. Cu ce puteai sa ma rasplatesti? Cu citeva premii ”Antena de aur” (trofeu caruia colegii mei ii spuneau intr-un mod persiflant “Antena de brinza”), cu avansarea in post (dar asta n-a fost niciodata prea important pentru mine) si cu mai mult spatiu de emisie (lucru de care m-am bucurat cu adevarat). Acesta a fost momentul cind m-ai facut sa inteleg ca ma tratezi cu reciprocitate. Aveai incredere in mine si imi dadeai libertate sa fac orice, si eu, magulita de gesturile tale iti dedicam poezii sub forma de generice si slogane, iti daruiam flori sub forma de clipuri musicale, aveam grija de aspectul tau acoperindu-te cu diferite emisiuni si filmulete… Inchideam uneori ochii la micile tale infidelitati (care se manifestau printr-o altfel de politica editoriala in blocurile de stiri), dar cunoscindu-mi lipsurile in materie de diplomatie, ziceam ca stii ce faci…

Apoi ai inceput sa faci compromisuri. Stiai ca nu le accept, dar m-ai rugat sa tac. De dragul tau le suportam. Intrtr-o buna zi m-ai indemnat “prieteneste” sa-mi reformulez mesajul ca sa nu deranjeze pe “cineva”. Apoi mi-ai sugerat ca n-ar fi bine (pentru viitorul relatieie noastre) sa invit la o emisiune pe un “oarecare”. Apoi, fara sa ma intrebi m-ai aruncat  in miinile noilor tai “parteneri…” obligindu-ma sa-i fac frumosi, buni si generosi. Cind ai vazut ca nu sunt in stare de asa ceva ai inceput sa te indepartezi de mine. Eu am scandat “nu mintiti poporul cu televizorul”, iar tu sfidator ai intrat in cirdasie cu cei pe care eu ii dezaprobam si fara sa-ti dai seama te-ai facut sluga lor…  Ai devenit o “doamna de companie” si ai transformat spatiul nostru de emisie intr-o continua difilare de mese: rotunde, ovale, intinse, rosii, rosii purpurii, rosii cu nuante portocoliu, cu horbotele din stelutele UE, sub mese, pe linga mese,  de pomenire, si de sanatate si iar intinse si iar si iar… 

Crezind ca-ti speli obrazul de preacurvie ai inceput sa umbli si cu “fete bisericesti” (de la o singura mitropolie de la care-ti permiteau noii tai prieteni). Dezbateri televizate (fara telefoane - de frica enoriasilor), transmisiuni in direct, maratoane peste maratoane astfel incit bietul public spectator cu gindul la dumnezeu sa nu-si mai dea seama ce mai faci tu… Mai apoi, ca sa-mi faci in ciuda, te-ai transformat dintr-o amanta patimasa intr-o tirfa care presteaza servicii contra bani, ori pentru interese deosebite ale unor clienti speciali. Si eu m-am trezint intr-o buna zi profestionist la categorie „deservire clienti”. Vazindu-te atit de decazuta, in numele dragostei noastre de altadata am mai facut o incercare sa te aduc in rind cu lumea. Am vrut sa-ti pun o podoaba valoroasa care ti-ar fi prins bine…

Ti-ar fi placut si tie, doar ca  “pestilor” tai de ultima ora le-a  picat tronc la inima ideea mea si si-au asumat-o, facindu-te de ris de doua ori consecutiv cu “aranjamentele votarii” si cu “voturi aranjate”. Un proiect menit sa te scoata din mizeria din care intrasei te-a compromis si mai tare. Umilita de lipsa ta de demnitate, indurerata de nesansa relatiei noastre, m-am retras pe margine. Ma uit la colegii cum incerca sa te spele de excremetele celor ce te au de cite ori vor, cum incearca sa-ti acopere cu fardiri de proasta calitate ridurile de curva ramolita, cum incearca sa te prezinte destapta, frumoasa si cu mari perspective si mi se face mila de cei 15 ani pe care ti i-am daruit in nebunie.


P.S. Despartirea ma doare. Am stat in fata televizorului stins timp de 30 de minute in timpul ultemii emisiuni care am avut-o pe post  si am plins. Dar mi-am sters lacrimile si am intors pagina.”

Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte