„Teatrul Masca implineste anul acesta 19 ani de la infiintare; au fost 19 ani plini de bucurii, in care ne-am simtit aproape de fiecare dintre voi. De-a lungul timpului ne-ati rasplatit munca prin aplauze, ne-ati sustinut si ne-ati apreciat. Va multumim ca ati fost linga noi si va asteptam cu drag sa ne fiti alaturi si in acest moment de sarbatoare”, declara Mihai Malaimare, directorul Teatrului Masca.
Duminica, spectacolul „Actorii” jucat de trupa tinara si avind ca subiect conditia actorului in teatrul de strada va incepe la ora 12.00 si va incinta publicul cu momente de dans, muzica, lupta si pantomima.
Seara, de la ora 19.00, actorii Teatrului Masca au pregatit o surpriza – o noua premiera, „Gardienii Veseli 2”, un spectacol de melodii folclorice internationale si dans presarat cu multe momente comice. Spectacolul reprezinta o calatorie in timp si spatiu prin intermediul unui cor inedit si fascinant de cintecele traditionale.
Cele doua spectacole vor fi transmise live pe internet.
Infiintat in 24 mai 1990 de catre actorul Mihai Malaimare, Teatrul Masca s-a impus inca de la inceput prin spectacole inedite, jucate in spatii neconventionale, urmarind de-a lungul timpului sa-si atinga obiectivul de a se constitui intr-un teatru „altfel”. In prezent, este singurul teatru de gest, pantomima si expresie corporala din Romania.