Cei care il cunosc de cind avea unspe-doispe ani ii spun “El Perrero”. El Perrero ar insemna, in spaniola, “baiatul-ciine”. Crescut printre animale, la ferma tatalui sau din Mexic, Baiatul-Ciine n-a dus-o chiar rau. Si, cu toate astea, cind avea 21 de ani, a traversat ilegal granita in Statele Unite. A trecut ilegal in America si a muncit fara nici un fel de acte, nestiind nici o boaba de engleza, pentru un magazin care vindea mincare canina. Acolo a continuat sa-si puna in practica marea sa pasiune: dresajul. A lucrat cu cei mai fiorosi ciini, pe care, se pare, i-a cam imblinzit.

El Perrero a invatat, intre timp, limba engleza, si-a intemeiat o familie in tara sa adoptiva si a dezvoltat, in citiva ani, una dintre cele mai de succes afaceri de dresaj canin de peste Ocean. Astazi cere, probabil, onorarii mari tuturor proprietarilor de patrupede care si-au dorit un ciine, dar nu stiu cum sa-l tina in friu.

Probabil, El Perrero a ramas cu apelativul asta doar in Mexic si in orasul cu populatie majoritar... minoritara din sudul Californiei, acolo unde el locuieste. Lumea intreaga stie, astazi, ca exista un cetatean simpatic, de vreo patruzeci de ani, care e-n stare sa educe si cel mai fioros pitbull. Si-l stie drept Cesar. Cesar Millan face, de vreo opt ani de zile, si o emisiune TV, pe care o puteti vedea pe National Geographic Channel. “Cesar si ciinii” prezinta, in fiecare episod, cazuri “dramatice” de patrupede dezordonate, salbaticite si agresive. Corectie: daca v-ati uitat macar la un episod din “Cesar si ciinii”, cred ca v-ati dat seama ca, in absolut toate cazurile “tratate” de El Perrero, adjectivele de mai sus se aplica mai mult stapinilor. Ai sentimentul ca psihologul canin cu accent mexican lucreaza, de cele mai multe ori, cu proprietarii animalelor. De altfel, a si zis-o, in nenumarate rinduri: “Nu ciinii au o problema. Proprietarii lor au!”. Si nu ai nici un motiv sa nu-l crezi pe mexicanul asta scurt, mereu cu zimbetul pe buze, care are rabdare si cu o cucoana bogata ce are acasa vreo opt ciini adoptati, si cu o portoricana “proletara” careia trebuie sa ii desenezi Soarele pe geam ca sa se prinda ca s-a facut ziua.

Nu poti sa nu te gindesti la Cesar si potentialul sau imens, atunci cind comuti de pe National Geographic pe canalele romanesti. Sa nu visezi ca, poate intr-o buna zi, ar merita sa-l aducem pe senor Millan si in Capitala noastra, sa se ocupe putin de basesti, boci, videni, ponti si antonesti. Nu stiu daca politicienii astia au patrupede pe la casele lor. E total nesemnificativ in ceea ce-i priveste. Sint insa convins ca El Perrero are sanse sa-i faca putin mai ordonati, mai atenti si mai decenti. Si poate ca, intr-o buna zi, vom vedea translata, de la ciine la om, filosofia lui Cesar despre dresaj: “Ei nu gindesc, nu va amagiti cu treaba asta! Invatati-i ce au voie sa faca si ce sa nu faca! Invatati-i sa va respecte”.