Premiera in Austria a filmului Fixeur semnat de Adrian Sitaru                                                  Florin Irimia in dialog la Bucuresti despre Misterul masinutelor chinezesti                                                  Seara de film german – Whisky cu vodca (Germania, 2009)                                                  Pianistul Lucian Ban si violistul Mat Maneri prezinta „Transylvanian Concert“ in cadrul festivalului JAM – Jazz Area Metropolitana                                                  Artisti la Future Museum in 2017: Ovidiu Anton, Anetta Mona Chisa & Lucia Tkácová, Andrei Ujica                                                  Expozitia „Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia. 1917-1918“                                                  Paul Negoescu – ambasador onorific al FFE editia XXI                                                  Un cal intra intr-un bar, de David Grossman, pe lista scurta a Man Booker International Prize                                                  De la muzica la literatura cu Elena Dumitrescu-Nentwig si Ioan Holender                                                  Participarea scriitorului Tudor Ganea la Festivalul European al Romanului de Debut                                                 
Nr.408, 09-09-2013
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.408, 09-09-2013
Rockin’ by myself
De la Zid la gard
Dumitru Ungureanu

Ideea de-a intra, cu sau fara plata, intr-un perimetru riguros controlat ca sa participi la o manifestare presupus libera este, oricum am lua-o, deconcertanta.



Perplexitatea provocata de resuscitarea unui fenomen care a marcat epoca la un moment dat, devenind un reper al lumii contemporane, e mai mare decit admiratia. Sa revedem, de pilda, festivalul de la Woodstock, tinut in conditiile stiute acolo unde s-a putut, in 1969. A repeta isprava anul urmator era poate calea cea mai simpla spre „succes“, in sensul comercial dat de mintea desteptanacilor departamentului de vinzari de la o firma sau alta. Cei doi tipi care au pus festivalul, realmente, pe scena istoriei, n-au acceptat sa banalizeze astfel ideea. Valoarea sau influenta manifestarii sint astazi dincolo de orice dubiu. Si nici succesul comercial nu e absent din bilantul acelui moment unicat.

 

„Zidul“ – concept si realizare muzicala de rasunet – nu e mai prejos decit Woodstock. Momentul cind a spulberat cota maxima s-a consumat in vara lui 1990, la Berlin. Anii care trecusera de la ruptura dintre Roger Waters si ceilalti membri ai trupei Pink Floyd, regruparea celor trei si succesul lor fara inconfundabilul revoltat, dar mai cu seama vremurile complet schimbate ale Europei peste care batea vintul innoirii, toate au contribuit la „explozia“ spectacolului din Potsdamer Platz. Grandioasa manifestare, transmisa televizat in direct in toate tarile (mai putin in Romania, unde „s-a dat“ in reluare!), a lasat la umbra ceea ce iubitorii patimasi ai formatiei engleze observasera: ca Waters nu invitase in scena pe niciunul dintre fostii coechipieri. Gestul nu era doar expresia de revansa a orgoliosului ranit, ci si o jignire adusa muncii colegilor, fara de care „Zidul“ ar fi fost un show intre altele. Drept dovada ca spectacolul e in primul rind unul de echipa sta faptul ca la Berlin au cintat foarte multi invitati, rockeri din Anglia, Germania, S.U.A., si chiar fanfara Armatei Rosii!

 

De-ar fi pus punct atunci spectacolelor cu „Zidul“, Roger Waters n-ar fi fost un artist mai putin important, nici o personalitate mai discreta in mass media contemporana. Insa, in loc sa produca alte concepte muzicale, sa editeze noi discuri, el a optat sa revopseasca Zidul cu var proaspat, sa-l doteze cu camere de supraveghere si graffiti de ultima ora, sa-i „adapteze mesajul“, de parca opera de arta ce-a capatat la un moment dat atributul capdoperei nu rezista timpului fara „update“ in genul programelor software scrise de niscai IT-isti prost platiti! Show-ul actual e unul care taie rasuflarea prin efecte pirotehnice, simulatoare militare si-alte trucuri. Experienta participarii poate fi socanta, doar daca uiti de context si de trecut. Sigur, e privilegiul artistuluisa-si vinda marfa cum crede, iar Waters (plus/minus echipa de marketing din spate) stie s-o faca foarte bine.

 

Constringerile afacerii imping rockerul la gesturi de-un ridicol fara comentarii. Cum altfel sa evaluezi participarea lui Roger Waters la un soi de conferinta de presa alaturi de presedintele Camerei Deputatilor, unul Zgonea, la demolarea „simbolica“ a gardului ce imprejmuieste Palatul Parlamentului, dinaintea caruia s-a jucat scena „Zidului“, varianta Romania 2013?

 

Experienta l-a ajutat pe Waters sa iasa elegant din stupida imprejurare. Inteligenta i-a dictat apoi fraza prin care dedica spectacolul „tuturor victimelor terorismului de stat din Romania“. Pronuntata in perimetrul bine asigurat in care s-a desfasurat spectacolul, ne asteptam din partea autoritatilor la cel putin o interventie originala, gen taierea curentului in cartier. Dar la ce bun? Nimeni nu putea sa anuleze impactul „Zidului“ mai bine decit Waters. Care a reusit sa faca din operaunicat un brand vandabil intr-o lume consumista, in mentalitatea careia comunismul pare sa fi fost doar o greseala de tipar.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte