Laureatul Premiului Strega 2017, in Biblioteca Polirom: Paolo Cognetti, Cei opt munti                                                  Petrecere in oras: luna august la Fundatia Calea Victoriei ;)                                                  Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                 
Nr.574, 17-07-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.574, 17-07-2017
Datul in spectacol
Prietenia cu spectatorul
Oltita Cintec

De AUALEU Timisoara ma leaga o mica istorie personala si mai multe pe­ri­petii. Pe artistii de-acolo i-am descoperit in pri­me­le lor sezoane de activita­te, cand inca jucau intr-un garaj si se numeau nonconformist, dar explicit, AUALEU Teatru de garaj si curte. Am vazut, in mica incinta amenajata ca spatiu teatral, Paricidul de Ion Sava, o piesa si un proiect neobisnuite pentru o companie indepen­den­ta de la noi. Cum neobis­nuite sunt multe, majoritatea spectacolelor lor.



Paricidul e o monodrama ce poar­ta publicul prin culisele artei teatrale cu ajutorul unei marionete, iar dinspre cei numai cativa metri patrati ai scenei se revarsa o energie viguroasa, invers proportionala cu dimensiunile fizice. Era arta in esenta ei cea mai pura, fara artificii si tertipuri. Am mai vazut Harms-ul lor, Stateam intinsi pe pat, lucrat cu aceeasi infinita precizie, jucat impecabil in doi, de Ovidiu Mihaita si Christine Cizmas. Ei si Marian Pirvulescu sunt inima lui AU|LEU, actori originali, curiosi, nelinistiti, care au refuzat siguranta locului de mun­ca la stat si previzibilitatea inerenta, dedicandu-se unei aventuri care-i mentine in alerta creativa, o aventura mai obositoare, dar stimulanta, deschisa.

 

Apoi a fost faza colosala cu HUOOOOO!!! din editia 2016 a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanar Iasi (FITPTI), cand, dupa o a doua reprezentatie in aer liber, doi jandarmi i-au legitimat de protagonisti, voiau sa-i amendeze, Christine le citea paragraful din Constitutie referitor la libertatea de expresie, Marian Pir­vulescu si Ovidiu Mihaita incercau sa le explice, Andrei Dascalescu filma, eu „predam“ cursul introductiv de anul I Teatrologie, despre mimesis, despre reflectarea realitatii in arta, iar… restul e pe internet. A devenit viral.

 

Unii ii considera dificili, selec­tionerii se intampla sa-i ocoleas­ca, dar eu ii gasesc speciali si ii urma­resc. Pentru ca isi respecta fara compromisuri statutul de indepen­denti, refuzand sa depinda de autoritati, sa faca concesii unor organisme de stat doar pentru a-si usura viata primind subventii. Pretuiesc libertatea, si-o asuma cu tot ce aduce ea la pachet. Nu ii intereseaza laurii, urmaresc sa aiba o relatie super-onesta cu tipul de arta pe care-l practica. Si, desigur, cu publicul. Care umple sala la „Scart, loc lejer“, intr-o casa din caramida, undeva pe langa Parcul Doina.

 

Un teatru profund atent la ce se petrece in jur

 

„Teatrul este un instrument de cercetare a disperarii“, asta scrie ca motto in capul primei pagini la Mens sana in corporatist sano. „Teatrul ar putea fi cea mai infricosatoare metafora a prezentului“, mai scrie in completare. Textul ataca in registru sarcastic o tema a prezentului, viata standardizata a trei tineri corporatisti care decid sa rupa rutina joburilor lor bine platite si pleaca intr-o excursie la munte. Numai ca pro­fesiunile corporatistilor le-au mar­cat existentele si pare ca li s-au imprimat in genotip, incat nu mai reusesc sa gestioneze ceea ce in­seamna la modul elementar o evadare in natura. Vestimentatia office, planning-ul, logistica, deadline-urile, implementarile, provo­ca­­rile sunt praguri care le-au ase­zat destinele in menghinele unui serviciu care i-a confiscat si tran­sfor­mat in sclavi moderni, fara viata privata.

 

Ovidiu Mihaita are o creativitate spumoasa, inclinata spre un umor destept, eliberat si din circumstantele fictiunii, si din limbaj. Hazul lui are fundamente livresti, vine din lecturi, din orizonturi culturale si din modul in care ii stimuleaza ele fantezia. Abunda in jocuri de cuvinte (E mai bine sa nu fie rau!/Rau de aia de nu li-i bine!/Mai bine sa fie binisor/Ii bine cand nu-i rau!), subtilitati culturale (Cehov acesta a inventat greierii, el i-a invatat sa cante-a paguba. O sa ajungem si noi ca aia ai lui, sa vindem, sa renuntam la tot, inclusiv la persoana intai. O sa ne mearga asa pana n-o sa mai mear­ga, o sa mearga pan’ o sa stea), ludic lingvistic, puzderie de anglicisme, autoironie (Acesta a fost visu’ lui, dume, glume, da’ nu m-a lasat bunicu-miu ca cica se pla­teste prost, desi am auzit ca regizorii o duc bine), remarci hazlii (Am iesit si noi la aer… ca parna­iasii! Ii lasa aia juma’ de ora pe zi sa se plimbe-n cerc prin curte. Ia fa si mie un calcul, ca tu le ai cu calculele, cat e liber un parnaias daca iese zilnic o ora si cat suntem noi, daca iesim lunar sa zicem doo zile). Fericire, singuratate, afectivitate, stres, frica, uniformizare, nesiguranta, feminitate, masculinitate, „chestii hamletiene“ (A trecut aia cu vorbe, vorbe, vorbe, acu totu’ e cifre, cifre, cifre) sunt puse pe tapetul dramaturgic cu mestesug si placuta incarcatura filosofica (Sa-si piarda existenta, castigandu-si subzistenta).

 

In Casa din copac, povestea se dezvolta concentric pornind de la un tanar cuplu voit contrastant – o Taranca si un Poet –, care interactioneaza cu alte tipologii ale socialului actual: cativa experti UE, Administratorul, Postasul, niste An­gajatori, Proprietareasa, un Gro­par, un Popa etc. Iar din aceasta urzeala a autorului, care se indeseste gradat, bine controlat, rezulta un tablou in crochiu al comunitatii. Sunt 16 scene cu cate doua-trei, maximum patru personaje, care ruleaza cu originalitate ridicol, sarcasm, ilogic. Femeia de la tara si omul de cultura reprezinta doua categorii ocupationale legate doar lingvistic (agri-cultu­ra), iar pe fond opun doua tipuri de atitudini existentiale: pragmatism si idealism. Ovidiu Mihaita ne plim­ba printr-o serie de episoade hilare, desprinse din realitate, tratandu-le in raspar, ca sa radem, dar si ca sa ne lase un gust putin amar, caci doar asa ne vom reaminti de ele. La AUALEU razi, poantele sunt intotdeauna bune, dar teatrul lor nu e un teatru recreational. E un teatru profund atent la ce se petrece in jur, la asteptarile, uneori neconstientizate, ale publicului.

 

Cu unul dintre personajele prin­cipale Poet, caci, vorba Proprie­taresei, „nimeni nu-i perfect“, era firesc ca multe dintre referinte sa vizeze artele. E in scenariu o secventa asupra careia staruiesc: o lansare de carte programata intr-un spatiu neconventional, un cimitir, cu o audienta aparte – „locatarii“ asezamantului, un Gropar si un critic literar. O doamna! Secventa e senzationala prin stereotipiile pe care le incondeiaza – emo­tiile artistului, stilul glacial al doam­nei critic, „protocolul“ evenimentului, reactiile Groparului in­fatisand punctul de vedere terestru, venit din realitatea frusta, imediata, ca viata-i scurta. In fiecare din aceste texte, la final actorii ies din roluri, schimba vorbe, prelungind reprezentatia prin includerea celor din sala, metabolizand rela­tia emo­tionala stabilita pe parcurs. Conexiunea conteaza, si inca foarte mult, si tocmai asta urma­resc cei de la AUALEU, un contact vital, empatic, altfel decat ne-am obisnuit prin alte institutii. In ecuatia lor estetica, publicul e un partener important, pentru el exista si creeaza ar­tistii. Pactul, prietenia cu spectatorii sunt parti asumate ale misiunii lor.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte