Laureatul Premiului Strega 2017, in Biblioteca Polirom: Paolo Cognetti, Cei opt munti                                                  Petrecere in oras: luna august la Fundatia Calea Victoriei ;)                                                  Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                 
Nr.574, 17-07-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.574, 17-07-2017
Scrisoare pentru melomani
Despre Sergiu Celibidache in saptamana unei aniversari...
Victor Eskenasy

Trebuie sa recunosc ca nici cei 105 ani, impliniti la 28 iunie pe stil vechi, 11 iulie pe cel nou, de la nasterea unui mare muzician cum a fost Sergiu Celibi­dache, nici cei 21 de ani scursi de la moartea lui, survenita la 14 august 1996, nu sunt date suficient de rotunde pentru a prilejui manifestari comemorative de anvergura. Dar nici tacerea asurzitoare ce pla­nea­za asupra lui in Romania nu este un fenomen de bun augur. Nu am nici o idee ce face fundatia ce ii poarta numele – nu am vazut nici o publicatie recen­ta sau rezultatele vreunei cercetari sau simple constituiri de arhiva de documente, audio si video Celibi­dache. Singura infor­ma­tie legata de numele lui a fost una, in­sotita de fotografii deprimante, despre sta­rea de distru­gere avansata a casei in care s-a nascut, la Roman, practic abandonata.



Articolul revelator de pe site-ul justitiecurata.ro: Roman: Casa in care s-a nas­cut Sergiu Celibidache a ajuns o ruina – adapost pentru oamenii strazii, semnat de Teo Rusu, cu multele fotografii marturie, starneste greata si lehamite, chiar daca evoca in final o cu totul vaga speranta. Autorul face o istorie a casei, ce a gazduit o vreme Scoala de Muzica si Arte Plastice si in care Sergiu Celibidache visa, in 1994, doi ani inainte de moarte, sa faca o academie de muzica: „La Roman, acolo e casa mea. Eu vreau sa fac acolo o Academie“. Atunci fusese impiedicat de „tot fe­lul de escroci“, dar dupa un lung proces casa a ajuns vre­me de sase ani in proprietatea mos­­tenitorilor dirijorului, care din pa­cate au lasat-o vraiste.

 

Municipalitatea a fost aceea care a cerut Ministerului Culturii clasificarea cladirii ca monument de importanta nationala si declararea casei ca fiind abandonata. Urmarea imediata a amenintarilor repetate cu amendarea proprietarilor a fost ca, in mai 2009, un membru al familiei Celibidache solicita un certificat de urbanism pentru reabilitarea cladirii. In cele din urma, casa Celibidache, deja degradata, avea sa fie vanduta de mostenitori Primariei din Roman, in anul de gratie 2012 – tocmai cel pe care reprezentanta UNESCO din Romania il declarase „Anul Celibidache“ – pentru 200 de mii de euro.

 

Fondurile europene asteptate insa pentru reabilitarea cladirii, ce s-ar afla astazi „in pericol iminent de prabusire“, nu au fost primite niciodata, iar o promisiune a fostului ministru al Culturii, Ionut Vulpescu, de a gasi o solutie de salvare, a fost uitata instantaneu. In 2016 – aminteste excelentul reportaj de pe justitiecurata.ro –, Pri­­maria Roman si Ministerul Culturii ar fi semnat un acord de parteneriat pentru un proiect de conservare si restaurare, ce ar fi urmat sa fie finantat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, cu fonduri din programul Operational Regional 2014-2020. Dar, la un an distanta, proiectul nu a primit punctajul necesar finantarii si este cu totul impotmolit.

 

Aflata intr-o mizerie de nedes­cris, Casa Celibidache, cu „usile si ferestrele acoperite cu placaje sau blocate cu scanduri“, care nu im­piedica distrugerea ei in continuare de tot felul de neaveniti, ce gasesc mijloace de a patrunde in interior, a devenit o rusine nationala!

 

Distribuit pe internet, articolul a starnit indignare mai putin in Romania, cat in strainatate, de unde violonistul si dirijorul Rony Rogoff, elev al lui Celibidache, traind la New York, ne cerea sa ne interesam daca autoritatile orasului ar fi dispuse sa vanda cladirea.

 

M-ar interesa sa o cumpar si sa o restaurez, daca pretul ne-ar permite, pentru a organiza acolo in fiecare vara o luna de clase de maiestrie si un festival de muzica de camera, care sa se desfasoare in onoarea Maestrului! Un vis ar putea deveni realitate – ceva dorit intotdeauna de Celibidache – sa-si instruiasca conceta­tenii, spunand ca ei sunt muzicienii cei mai talentati, dar nescoliti, care au nevoie de educatie... Asa ceva nu trebuie sa aiba loc neapa­rat la Bucu­resti, Paris sau Neuville-sur-Essonne, trebuie insa realizat de cineva dintre noi, inainte ca toti cei care am beneficiat de pe urma cu­nostintelor si caldurii Maestrului sa disparem.“

 

Rony Rogoff, pe care l-am cunoscut si intervievat in 2012, in cursul deplasarii sale la Iasi, pentru a dirija concertul comemorativ al Filarmonicii iesene din ca­drul primului (si ultimului!) Festival „Sergiu Celibidache“, imi cerea imperativ sa folosesc „autoritatea presei si sa facem presiuni in aceasta directie. Ziua de nastere a maestrului se apropie in iulie! Ora­sul Iasi ar putea fi interesat in sponsorizarea unor asemenea activitati culturale, educative“.

 

Violonistului din Statele Unite i se alatura imediat un alt elev, ex­trem de activ, al lui Sergiu Celibidache, dirijorul italian Raffaele Napoli, cel care organizeaza de ani de zile cursuri internationale de dirijorat, in memoria Maestrului, dar nu in Romania, ci in Bulgaria, unde a gasit intelegere si i s-au pus la dispozitie facilitatile necesare.

 

Raffaele Napoli scria pe Facebook, reactionand la apelul lui Rony Rogoff: „Draga Rony, eu sunt unul dintre acestia, iar timpul ne este scurt. Lucrez in fiecare zi pentru aceasta sarcina... Din 1981 au trecut 36 de ani de cand lucrez zilnic cu Celi. Trebuie sa facem nea­pa­rat ceva mai solid, cu existenta permanenta. Sunt multi care scriu despre fenomenologie, vorbesc despre tehnica dirijoratului, dar atunci cand le vizionezi videourile... nimic, nu exista nici o proportie, frazarea este inexistenta, repetitiile nu au nici o orientare... totul este pe cale de a se pierde“.

 

Intre timp, stiri mai bune de­spre Sergiu Celibidache, pe care admiratorii sai din Occident nu l-au uitat nici o clipa, au parvenit pe tot parcursul anului. In aprilie, spre sfarsitul lunii, o cronica din revista „Forbes“, semnata de Jens F. Laurson, numea drept CD al saptamanii o inregistrare de la Basilica Sankt Florian din Austria cu Simfonia a 3-a de Bruckner, can­tata de Orchestra Altomonte dirijata de Rémy Ballot, un elev al Maestrului. A doua venire a lui Celibidache se intitula cronica in care autorul atragea atentia: „Ascultam mostenirea lui Celibida­che, profesorul lui Rémy Ballot. Sau, poate, pe Bruckner insusi!“.

 

Luna trecuta, Filarmonica din München si-a inaugurat propria casa de discuri – MPHIL ARCHIVE – cu un CD in coproductie cu postul de radio BR Klassik. Discul reuneste doua inregistrari splendide ale unor simfonii celebre, Neterminata de Schubert si Din lumea noua a lui Antonin Dvo?ák. Schubert a fost inregistrat in sep­tembrie 1988, la Gasteig, in cele­bra sala construita pentru Sergiu Celibidache, in timp ce Dvo?ák da­tea­za din iunie 1985, din Herkulessaal, Residenz. Ambele sunt interpretari ce capteaza adevaratul su­net orchestral Celibidache, departe de fanteziile nefericite ale inginerului de sunet al vechii editii EMI. Pentru autorii livretului, Celibidache „atat neconventional, cat si fascinant, nu a facut nici un compromis in cautarea lui pentru muzica in forma ei cea mai pura. s...t Abordarea lui plina de grija si precisa a muzicii a facut-o sa comunice ea insasi atat cu muzicienii, cat si cu publicul in forma unei tensiuni ce ni se pastrea­za pana astazi“.

 

Nu stiu daca si in ce masura presa din Romania mai are vreo influenta reala asupra aleatoarelor politici culturale ale guvernului, atunci cand patrimoniul arhitectural este distrus in cele mai pretioase marturii fundamentale pentru istoria Romaniei. „Suplimentul de cultura“, cel dintai care a atras atentia asupra cazului Casei Enescu de la Mihaileni-Boto­sani si a initiat campania de presa in vederea salvarii ei, nu poate decat sa sustina o operatiune similara in favoarea Casei Celibidache de la Roman. Poate autoritatile orasului in care s-a nascut cel mai faimos dirijor roman din lumea larga vor ras­punde initiativei violonistului Rony Rogoff. Le stam la dispozitie pentru a-i pune in legatura...

 

FOTO 1: Gabriel Baciu

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte