Concert de jazz RAMONA HORVATH & FRIENDS, cu ocazia Zilei Internationale a Jazzului 2017                                                  Editie aniversara: Cinci fete ale modernitatii, de Matei Calinescu, la Polirom                                                  Clara Usón, via Skype, despre romanul Fiica Estului                                                  Cel de-al treilea volum al Istoriei comunismului din Romania se lanseaza la Oradea, Cluj si Timisoara                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Lucian Dan Teodorovici despre Cel care cheama cainii, la Cluj                                                  Premiera in Austria a filmului Fixeur semnat de Adrian Sitaru                                                  Florin Irimia in dialog la Bucuresti despre Misterul masinutelor chinezesti                                                  Seara de film german – Whisky cu vodca (Germania, 2009)                                                 
Nr.562, 10-04-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.562, 10-04-2017
Romanii e destepti
O diploma pentru linistea noastra
Radu Pavel Gheo

Imi amintesc ca atunci cand am tradus memoriile lui David Lodge, aparute la Editura Polirom cu titlul Nascut intr-un ceas bun, am ramas cam nedumerit de siguranta adolescentului britanic ca, daca va obtine o nota mare la examenele finale de la liceu si apoi va studia la o universitate buna, cariera si traiul ii vor fi asigurate. E drept ca asta se intampla in anii 1950, dar nu cred ca epoca e neaparat relevanta.



Presupun ca si astazi un absolvent de Oxford sau Cambridge isi va construi relativ usor o cariera prospera, in vreme ce – ca sa revenim la oile noastre – un absolvent de universitate romaneasca (orice universitate romaneasca) se va considera norocos cu o slujba ce-i va permite sa traiasca de azi pe maine.

 

Sigur, exista si exceptii. Peste tot exista exceptii. Dar educatia nu se bazeaza pe accidente, intam­plari si exceptii, ci pe niste cadre functionale, general valabile. Iar la noi o diploma universitara, fie si una cu calificative maxime, nu ii asigura absolventului aproape nimic. Nu reprezinta mai nimic.

 

Se va zice ca de vina este calita-tea invatamantului, ca nu avem profesori bine pregatiti, programe echilibrate si actualizate, scoli si universitati competitive. Poate ca da. Poate ca nu. Oricum, nu cred ca asta este marea problema a educatiei romanesti. Problema e ca aici educatia de calitate nu valoreaza mare lucru, iar asta nu de azi, de ieri. Imi amintesc explicatia data de cineva – un antropolog, un sociolog? – cunoscutului proverb romanesc „Ai carte, ai parte“, proverb care, la prima vedere, pare sa ilustreze tocmai convingerea ca educatia aduce prosperitate. Numai ca nu e tocmai asa.

 

Sensul cuvantului „carte“ este aici cel de hartie oficiala, document, patalama, iar proverbul nu elogiaza scoala si foloasele ei, ci hartia la mana, pe care daca o ai, e bine, iar daca n-o ai, e rau.

 

Cum altfel ar fi proliferat dupa 1989 nenumaratele universitati private, asa-numitele „fabrici de di­plome“, unde, pentru o suma modica, obtineai aproape orice atestare universitara, dupa niste parodii de examene, uneori sustinute prin corespondenta? Ele au constituit in societatea noastra o necesitate, fiindca ofereau acea „carte“ ce asigura „partea“, chiar si in lipsa unor competente reale. Caci, dincolo de diplome si calificari, lucrurile functionau – si inca mai func­tioneaza – cu totul altfel. Selectia, cel putin in sistemul de stat, se face mai degraba pe baza unor relatii de prietenie, familie, partid si clan, ce au prea putina legatura cu priceperea intr-un domeniu sau altul. Sau, chiar daca nu se intampla intotdeauna asa, acesta e orizontul de asteptare in societate. Asa se obisnuieste, asa facem.

 

Cred ca din pricina asta, mai mult decat din altele, invatamantul romanesc e in criza si ca nu exista prea multe sanse sa iasa din ea: pentru ca la noi educatia nu conteaza cu adevarat si nu foloseste cine stie cat. Diploma da, e bine sa o obtii cumva, de undeva, dar dupa aceea nu cu­nostintele din timpul scolii te ajuta sa-ti asiguri o viata si o cariera decente. Prin urmare, nimeni nu pune prea mult pret pe un invatamant de calitate, fiindca stim cu totii ca nu asta conteaza, nu asta garanteaza – nici macar pe departe – reusita sociala. Sigur, e frumos sa ne aratam interesul, sa facem planuri de imbunatatire a calitatii, sa ne exprimam ingrijorarea fata de declinul accentuat al performantei elevilor romani, dar in realitatea cotidiana nu dam prea multe parale pe calitatea educatiei. Ce, nu poti reusi in viata fara ea? Cum sa nu? Mai ales ca, de la instaurarea comunismului in Romania, s-a creat o asemenea confuzie a valorilor, incat nici macar nu avem suficienti oameni competenti care sa poata evalua competentele. Asa ca n-are rost sa ne batem capul si nici sa ne punem impotriva sistemului.

 

Dar o diploma acolo n-ar fi rau sa avem. Hai ca nu-i asa de greu.

Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte