SFR 2017 a deschis recrutarea pentru voluntari intr-un festival de film                                                  Expozitia internationala „Instrumente medievale de tortura“ la Palatul Culturii din Iasi                                                  Incep inscrierile pentru cea de-a 12-a editie Aristoteles Workshop                                                  In Biserica Luterana se asculta jazz: festivalul JAZZ in CHURCH la a cincea editie                                                  Doua spectacole-recital ale actorului Emil Boroghina la Chisinau                                                  Festivalul Filmului European anunta primele noutati ale editiei XXI                                                  Centenar Lipatti. Duminica, concert extraordinar la Ateneu                                                  Florin Irimia dezvaluie Misterul masinutelor chinezesti, la Iasi                                                  Colocviul „197 de ani de la nasterea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza“                                                  Evenimente aniversare „LIPATTI 100“ la Conservatorul de Muzica „Benedetto Marcello“ din Venetia                                                 
Nr.599, 20-03-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.599, 20-03-2017
In umbra unui model
Oltita Cintec

Egalarea in reusita a unei creatii antologice, indiferent de gen, e o ambitie tentanta, care stimuleaza creativitatea, dar sansele de-a castiga pariul sunt in general riscante. A concura, de pilda, cu o productie cinematografica clasica, cu fani de toate generatiile, presupune viziuni redutabile, macar la nivelul stachetei estetice de referinta, daca nu deasupra ei. In principal pentru ca, oricata fantezie ai avea, orice echipa minunata ti-ar sta alaturi, mijloacele teatrului sunt de alt fel decat ale filmului.



Teatralitatea nu dispune de flexibilitatea de actiune si de pluralitatea de planuri specifice cinemaului, perimetrul scenic ingaduind un set limitat de posibilitati, compensat, in schimb, de atuul de a fi „pe viu“. Ambitia e mare si pentru ca opera de referinta e atat de de bine realizata si de populara incat, inevitabil, asteptarile publicului in memoria caruia s-a intiparit sunt plasate intr-o zona precisa, sunt foarte largi si duc la comparatii.

 

Intr-un asemenea context de receptare s-a situat proiectul lui Razvan Mazilu de la Teatrul German de Stat din Timisoara, Cartea junglei dupa Rudyard Kipling. Musicalul timisorean a germinat scenic pe fundamentul povestirilor lui Kipling si al celebrelor melodii din lungmetrajul realizat in urma cu o jumatate de secol de studiourile Disney. Filmul de de­sene animate nu e doar unul pentru copii, ci e un megasucces de critica si de incasari, ocupand o pozitie de invidiat in topul van­zarilor din toate timpurile. Pozitia din clasament martu­riseste extraordinarul atasament afectiv al publicului din toata lumea pentru Mowgli, Baloo, Bagheera, Regele Louie si ceilalti. Cand iti propui asemenea standarde, e bine sa nimeresti macar in apropierea punctului de reper, altfel, ramai in umbra lui.

 

Razvan Mazilu, care si-a asumat proiectul ca adaptare, regie si coregrafie, a utilizat coloana sonora a lui Richard M. Sherman, Robert M. Sherman si Terry Gilkyson, hituri precum Bare Necessities, I Wan’na Be like You, Trust in Me, fredonate pe tot globul, intrate in „folclorul“ mondial. Iar imaginile asociate, cu Baloo dansand, cu King Louie tanjind sa devina om, ori Kaa straduindu-se sa-l hipnotizeze pe puiul de om, sunt de mult in categoria emblematicelor. Folosite ca o premisa de marketing, pentru a capta publicul, ele au pozitionat noua creatie intr-un vast orizont de asteptare. Versiunea scenica a lui Razvan Mazilu apeleaza la un decupaj dramatic identic celui din film. Un povestitor saman isi asuma rolul de calauza prin aceste intamplari cantate, Mowgli e chiar un copil, iar pentru toate celelalte personaje, scenograful Dragos Buhagiar a recurs la antropomorfizare, croindu-le caracterizarea din machiaj si costume care sugereaza apartenenta la o specie zoologica sau alta. Pentru cateva, rezolvarile sunt ingenioase (grupul de vulturi, Bagheera); pentru altele, raman intr-o ambiguitate semantica si-o lipsa de surpriza plastica (Kaa, Shere Khan); iar pentru cateva, neasteptat de simplist (ursul Baloo).

 

Bilingvismul a deschis institutia spre toate categoriile de public

 

Tapetarea cu carpete indiene a intregului spatiu de joc localizeaza geografic actiunea, la reconstituirea atmosferei contribuind si prezenta live a doi instrumen­tisti, Sorina Savii (percutie) si Claudiu Lazarciuc (hang), ce adauga negativelor cateva binevenite sonoritati bizare. Jungla si densitatile ei sunt recreate vizual si animate de proiectii (Andrei Cozlac), cadre decupate din picturile lui Douanier-Rousseau, proiectate pe ecrane semitransparente, care in rastimpuri se ridica si coboara, amplificand senzatia de adancime si bogatie de vegetatie.

 

O fi vina mea de receptor, dar cand vad numele lui Razvan Mazilu la coregrafie, astept o creatie elaborata, sofisticata, asa cum ne-au obisnuit marile lui spectacole. Am urmarit insa aici cateva suite de dansuri modeste ca vocabular coregrafic, private de fantezia de care ar fi fost nevoie in planul desenarii corporale a eroilor, fantezie pe care ar fi ingaduit-o generozitatea ritmurilor muzicale si ar fi cerut-o dinamica de ansamblu. Situatia nu sta deloc mai bine nici in privinta regiei, atat de discreta incat, cu exceptia legaturii ombilicale cu bijuteria de acum 50 de ani, nu intrevezi ideile care o vertebreaza, conceptul scenic care sa detaseze montarea de originalul ce a inspirat-o.

 

Am remarcat si cu alte ocazii calitatea deosebita a tipariturilor de spectacol de la TGST. Trebuie sa o fac din nou: continut potrivit, bilingv si forme moderne, atra­gatoare, in spiritul spectacolului pe care-l reflecta prin informatii si aspect grafic. Bilingvismul (toate spectacolele de-aici se joaca cu traducere in romana) e o dimensiune care a deschis institutia spre toate categoriile de public, nu doar cel de limba germana, oferind acces la un proiect artistic care a traversat ca misiune culturala, de multa vreme, linia teatrului etnic.

 

La finalul spectacolului de premiera, Razvan Mazilu a fost prezent si intr-o alta postura: subiect al unei carti. Sanda Visan a stat de vorba cu artistul, cu cativa dintre creatorii cu care a lucrat, cu specialisti care il cunosc, si a oferit un volum colectiv, cum il defi­neste autoarea insasi, un volum dialogat ce reface diacronia unei cariere: Razvan Mazilu, de la dans la musical. Mi-a facut placere sa citesc cartea si sa descopar in coregraf un fin teoretician, care-si acrediteaza si prin discurs ata­sa­metul pentru dans.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte