Laureatul Premiului Strega 2017, in Biblioteca Polirom: Paolo Cognetti, Cei opt munti                                                  Petrecere in oras: luna august la Fundatia Calea Victoriei ;)                                                  Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                 
Nr.599, 20-03-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.599, 20-03-2017
Culegatorul de harfe
Scrisoare catre Junichiro Tanizaki
Andrei Craciun

Jurnalul unui batran nebun, traducere din limba japoneza si note de Magda Ciubancan, a aparut la Editura Polirom in 2016.



Scumpe domnule Junichiro Tanizaki, prezint impardonabile lacune in chestiunea literaturii nipone. Am sa va rog sa primiti, totusi, scuzele mele pentru aceasta stare de fapt. Nu ma justific, explic. Literatura nipona a ajuns sa fie tradusa tarziu in limba tarii mele.

 

Locuiesc in Estul Europei, intr-o fosta republica socialista. Traversam o nesfarsita tranzitie si, decenii la rand, literatura n-a mai fost populara, ramanand astazi o ocupatie mai degraba periferica, fiind, pe nedrept, socotita un moft al elitelor.

 

Daca as fi fost surprins chiar acum, in mileniul al III-lea, citind unul dintre romanele dumneavoastra intr-un loc public, as fi fost privit, neindoielnic, ca un ciudat. De aceea am ales sa ma dedau lecturii in intimitate, departe de privirile oricarui curios.

 

Am inceput, probabil, gresit sa ma apropii de opera dumneavoastra cu sfarsitul. Am citit Jurnalul unui batran nebun si cred ca am reusit, totusi, sa va inteleg pozitia fata de lume si fata de viata.

 

Nu sunt un cinefil atat de redutabil incat sa fi vazut si filmul din 1962, care v-a ecranizat romanul, in regia lui Keigo Kimura. In schimb, Jurnalul unui batran nebun a rulat indelung intr-una dintre camerele inimii mele, si va rula mult timp de acum inainte.

 

Inca mai poate sa socheze o asemenea poveste, erotismul ei inca pastreaza puterea unui scandal. Sunt, totusi, la treizeci si trei de ani, oarecum tanar. Nu mi-am pus cu adevarat problema pulsiunilor sexuale ale batranilor, fie ei nebuni sau nu.

 

Povestea batranului diarist Utsugi, care face o obsesie tarzie pentru nora sa, Satsuko, fosta dansatoare, daca nu si mai rau, este incarcata de o pasiune pe care am explorat-o ca pe un continent cu desavarsire nou.

 

Dar nu de aceea va scriu acum, ci pentru ca Jurnalul unui nebun batran reuseste sa atinga, ca literatura, ceva foarte ase­manator perfectiunii visate de clasici: are claritatea unui proces verbal. Este adevarat ca e, pana la urma, un proces verbal de constatare a evolutiei unei boli si a unei lupte pentru supravietuire pe care prea putini si-o mai permit.

 

E greu sa fii de partea batranului Utsugi, chiar daca e limpede ca moare si ca si-a inchinat viata perversitatii si a fost un om mai degraba aspru si, in definitiv, ne­placut. E greu si sa fii de partea nurorii sale, Satsuko, o femeie usoara, si nu din generozitate.

 

Nu este insa deloc greu sa vezi, dincolo de aceasta istorie mica (si tulburatoare), istoria mare a Japoniei, a transformarilor prin care societatea japoneza a trecut, felul in care s-au schimbat standardele de frumusete si, mai ales, lupta acestei culturi insemnate de a ramane, totusi, ea in­sasi. In aceas­ta directie, scumpe domnule Junichiro Tanizaki, va gasesc inegalabil.

 

Aflu ca ati fost unul dintre scriitorii indragiti de contemporanii dumneavoastra si asta ma mira, pentru ca nu pare sa aveti o grija excesiva pentru felul in care v-ar privi. Probabil insa ca onestitatea brutala este resimtita ca o calitate, daca nu ca o virtute, in Japonia.

 

Nu va pot asigura de multe lucruri, scumpe domn, dar daca la o jumatate de secol de cand ati dat acest roman, care, cumva, va in­cheie stralucit opera, inca se mai gaseste un tanar, la celalalt capat al lumii, care sa cada pe ganduri citindu-va, iar caderea pe ganduri sa fie profunda, si mai ales de durata, atunci pastrati toate sansele sa ramaneti etern.

 

Dar desigur stiati toate acestea, fiindca ati scris, nu-i asa?, despre puterea celui care iubeste de a indura nu doar sfarsitul unei vieti, ci chiar si eternitatea.

 

Las, de aceea, in loc de orice alta concluzie, o reverenta.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte