Laureatul Premiului Strega 2017, in Biblioteca Polirom: Paolo Cognetti, Cei opt munti                                                  Petrecere in oras: luna august la Fundatia Calea Victoriei ;)                                                  Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                 
Nr.510, 25-01-2016
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.510, 25-01-2016
Culegatorul de harfe
Seniorul, bastardul, obsesia
Andrei Craciun

Cateva cuvinte despre MJC, de Ion Iovan, o carte care va dura.



Ma bucur de privilegiul de a fi doar un cititor care scrie prin gazete, lipsit deopotriva de ambitii in cetatea artelor, de viciul posteritatii si de patima pizmuirii. De la inaltimea acestui categoric avantaj, pot privi cu detasare luptele intestine ale literatilor, micile inflamatii ale criticilor, literatura noastra toata. Din maruntul meu turn, deloc de fildes, salut atat aparitia acestei carti, cat si a cronicilor entuziaste scrise in marginea ei. In plus, imi cumpar singur cartile, rezervandu-mi dreptul sfant la invectiva.

 

MJC este un volum care il recupereaza pe Mateiu Caragiale, bastardul lui Ion Luca Caragiale, un fiu mai degraba vitreg, ostil lui Nenea, convins ca descinde dintr-o familie de nobili, refuzand paternitatea comediantului (sarlatanului, vreau sa zic) cu cariera in berarii.

 

Mateiu se vedea conte, semna Mathieu Jean, era pasionat de heraldica, ahtiat dupa ordine, medalii, recunoastere. Dandy redutabil, intotdeauna imbracat ca un moftangiu de lux, si-a petrecut tineretea in cautarea unei partide care sa-l capatuiasca. Mosier! Boier! Macar diplomat! Orice alt destin i-ar fi fost mult prea putin. „Prea te crezi“, i-ar fi spus Nenea Iancu, si ar fi avut dreptate sa ii spuna asa. Mateiu Caragiale prea se credea.

 

MJC are doua parti. In prima, Ion Iovan recupereaza, totodata, o intreaga epoca istorica – de la inceputul secolului XX pana in adancul Interbelicului (Mateiu Caragiale a trait din primavara lui 1885 pana in iarna lui 1936). In cea de-a doua, scriitorul scrie un jurnal intocmai cum l-ar fi scris Mateiu Caragiale in ultimul an de viata. Insumandu-le, avem, pe scurt, o capodopera.

 

MJC este in literatura noastra o insula. Nu coboara dintr-o traditie si nu va initia, cred, un fenomen. MJC este o obsesie auctoriala a domnului Ion Iovan, scriitor. Primul (si cel mai sigur) semn ca te afli in fata unui scriitor adevarat este puterea obsesiilor sale. Ion Iovan se arata obsedat de Mateiu Caragiale. Incepe sa gandeasca asemenea lui, sa scrie in stilul lui, intra in hainele si in viata lui si nu mai iese pana la ultimul punct.

 

Specialistii numesc aceasta lucrare docufictiune sau o asaza in trena lucrarilor din Occident in care autofictiunea s-a demodat, lasand loc unei fictiuni mai subtile, despre terti, pesonalitati istorice adevarate. Nu cunosc amanunte despre aceste practici. Raman la parerea ca avem de-a face cu o binecuvantata obsesie, imuna la mode.

 

Mateiu Caragiale a inraurit la noi, dar putin. A scris o carte – Craii de Curtea Veche – pe care nu putini, si deloc excentrici, o socotesc romanul-nepereche al literaturii romane. Nu le sunt in contra, nu sunt nici de acord cu ei. Ii priveste, carevasazica.

 

Mateiu Caragiale, asa cum il scrie Ion Iovan, deci asa cum a fost, era, totusi, o canalie, ca un brav Caragiale, chiar daca din flori. Nu are nici o clipa constiinta imoralitatii parvenirii. Au contraire. Dumisale i se cuvine. Cere, se infatiseaza, asalteaza, nu renunta. Este un exceptional luptator pentru cauza trandaviei. Daca vreti, si nu vad de ce ati obiecta, el este seniorul, iar Ion Luca Caragiale bietul bastard ratacit printre paiate, lefegii de duzina si republicani de ocazie. E minunata aceasta rasucire de destin, si ea face din familia Caragiale cea mai interesanta familie din literatura romana, chit ca numai o familie n-au fost Ion Luca si bastardul sau, intamplat intr-o mahala.

 

Ion Iovan il iubeste mai mult pe Mateiu, neindoielnic, iese tare sifonat Nenea Iancu din paginile sale, si, daca stai sa te gandesti un pic, trebuie ca asa era acel dramaturg care se invartea nonsalant prin popor, subtilizandu-i pungaseste harfele, pentru a le sublima.

 

Ion Iovan a scris o carte in fata careia imi scot toate palariile din garderoba. Am incheiat cele cinci sute sapte pagini nu doar cu credinta ca tocmai am citit cea mai buna carte romaneasca a timpului nostru, ci mai ales cu regretul ca Ion Luca Caragiale nu a apucat, totusi, sa-si scrie fiul. Sa fi vazut atunci comedie!

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte