Despre filosofia prima de al-Kindi, la Cluj                                                  Dan Ciupureanu despre Omar si diavolii, la Iasi                                                  Jazz live cu Whiskydenker la Hangariada                                                  Expozitia „Orase in dialog: Bucuresti – Viena“                                                  Evenimente POLIROM JUNIOR la Sotron. Targ de carti, jocuri si distractii                                                  Seara literara cu scriitorul Gheorghe Sasarman la ICR Berlin                                                  Editura Polirom la Bookfest 2017                                                  Festivalul Filmului European saluta viitoarea capitala europeana a culturii                                                  Despre Eminescu si literatura italiana, la Salonul Intenational de Carte de la Torino                                                   11 trupe internationale si 4 zile de jazz, in iulie, la poalele Muntilor Semenic                                                 
Nr.145, 15-09-2007
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Preotul Iulian Nistea din Paris, care a creat 15 site-uri de ortodoxie romana:
„Am trecut prin martorii lui Iehova, baptism, prin toate“
Cristina Hermeziu

Parintele Iulian Nistea Omul care-l cauta ii va sta vrajit dinainte, pironit de curiozitatea pe care ochii albastri o revarsa asupra lui. Intre cei trei preoti care slujesc la biserica romaneasca din strada Jean de Beauvais, Iulian Nistea pare cel mai „calugar“ si e, de fapt, cel mai modern: ai zice ca tocmai a iesit din biblioteca de manastire, parasind manuscrise si letopisete, ca sa asculte necazurile unui suflet ratacitor. Daca ratacitorii sint romanii ajunsi la Paris, ceea ce paraseste parintele pentru ei nu sint nici pana, nici foi vechi de pergament, ci, adesea, tastatura calculatorului.



Parintele Iulian Nistea este unul dintre cei mai prolifici webmasteri romani, autor, in citiva ani, a peste 15 site-uri de ortodoxie romaneasca. El insusi un fiu ratacitor, fostul student la matematica e convins acum ca si cuvintul mut, in limbaj „html“, poate ajunge la inima oamenilor, via Dumnezeu.

Cit despre cuvintul viu, il rosteste taraganat, ca maramuresenii. S-a nascut in 1972, la Alba Iulia. Adolescentul suparat pe Dumnezeu, cautind in Biblie argumentele razvratirii, a ajuns, in 2002, preotul romanilor din Paris. E in stare sa stea de vorba ceasuri intregi, uitind de Internet, de telefonul care suna intruna, de Paris. Dincolo de zidul biroului – biblioteca rasufla doar luminarile. Sfintii Arhangheli Mihail, Gavril si Rafael, ocrotitorii bisericii, au ciulit urechea.

Cum e sa locuiesti in Cartierul Latin, vecin cu Dumnezeu, la biserica romaneasca din Paris?

E un privilegiu sa locuiesti in cartierul asta care a fost al studentilor. Acum e cartierul neoburghezilor, al celor bogati.

Ce spun vecinii francezi cind vad puhoi de lume care cinta pe strada, linga biserica, de exemplu, in simbata Pastilor?

In biserica asta n-au fost numai bune, au fost si rele. Vecinii au vazut de toate. S-au certat, cei de aici, pentru ideile lor. Dar in acesti ultimi ani, credinciosii ortodocsi au indraznit sa iasa la suprafata. Anul trecut, prohodul la care se inconjoara biserica, s-a facut aici, la Paris, prin cartier. Oamenii se uita cu o curiozitate adevarata, pentru ca e un lucru ciudat (suna mobilul: „Doamne ajuta, sa vina, o sa fim noi aicea“). Se uita, cum spuneam pe vremuri, ca la masini straine sau ca la zoo. Sa nu credeti ca nu aveau si ei cadelnita, vesminte, toate astea in biserica catolica. Dar oamenii s-au decrestianizat atit de tare, Biserica catolica insasi a suferit acest „depouillement“, si oamenii au devenit complet rupti de religios.

De citi ani sinteti la Paris?

Anul asta fac cinci... Trece vremea. Anul acesta, dupa intrarea Romaniei in UE, s-a facut prima oara, de Boboteaza, un pelerinaj cu sfintirea apelor, la Sena. Au venit enoriasi de la celelalte parohii si ne-am adunat toti aicea, am facut slujba la biserica si apoi am mers la Sena: si au fost vreo patru sute de oameni, am socotit eu dupa fotografii. Imbracati in vesminte, cu prapuri, steagurile crestinesti, cu cadelnite, cu cintari am mers pina la Sena si am facut binecuvintarea apelor.

Ati respectat acelasi ritual din tara, cu aruncatul crucii in apa?

Da, doar ca n-a sarit nimeni dupa cruce: aici faci puscarie daca intri in Sena, e interzis prin lege.

A fost greu sa obtineti aprobarile pentru acest cortegiu?

Prin toate problemele pe care le-a intimpinat in trecut, biserica a avut mai mult decit alte asociatii relatii cu politia franceza, asa incit s-a inteles ca nu e o manifestatie, ci o manifestare naturala a ceea ce inseamna credinta si traditiile noastre. Era intr-o simbata, n-am deranjat prea mult circulatia, Sena nu-i departe, au fost doi-trei politai care sa opreasca circulatia. Oamenii din cartier au vazut de toate, in anii aceia pe care nici eu, nici dumneavoastra nu i-am prins, cind in fata bisericii romanesti din Paris era tirg: oamenii veneau si vindeau ce furau. Dupa ’89, cu un an inainte de a veni eu.

Nu se mai intimpla astazi? De ce? Nu mai sint hoti romani la Paris?

Nu, astazi nu, pentru ca incet, incet politia a intervenit. Dar e cert ca asta n-a facut o imagine buna nici romanilor, nici bisericii. La un Pasti, in al doilea an de cind sint eu aici, am facut inconjurul bisericii, este loc cit sa faci asta, si cind am trecut prin spatele bisericii cineva a aruncat o punga cu apa. Nu-s decit cinci vecini acolo. Era clar unul dintre ei. Si pina la urma, Pastele nu e decit o data pe an, dar ca sa vezi ce poate fi in capul unui om... E curtea noastra, si ei n-ar avea dreptul sa aiba geamuri in partea noastra, daca e vorba sa fim rai. Ca sa nu va spun ce gasim cind curatam santurile pe unde se scurge apa la biserica: pungi din plastic, tricouri, chiloti, de toate... Dincolo de aceasta politete impusa de o conduita sociala, te intrebi totusi ce e in spatele ei. Te ia groaza pina la urma.

Cum a fost drumul de la Alba Iulia la Paris? V-ati nascut la Alba Iulia... Cind a aparut scinteia spre drumul bisericesc?

Stiti cum e... Poate si pe dumneavoastra bunica v-a invatat „Tatal nostru“ si „Inger, ingerasul meu“. Parintii mei erau credinciosi, dar nu-mi amintesc sa fi mers la biserica. Cu bunica mergeam la biserica. Acasa aveam icoane, mai ales icoane pe sticla din zonele de acolo. Si aveam o Biblie. Cind am ajuns la virsta intrebarilor, 12-13 ani, sigur ca am pus mina pe Biblie. Pe vremea aceea aparusera tot felul de carti care nu erau direct impotriva religiei, ci asa, cumva invaluit. De exemplu, aparuse Erik von Daniken, Amintiri despre viitor. El ia tot felul de chestii din Biblie si le pune in legatura cu extraterestrii: un intreg amalgam. Si se folosea de Biblie in mod utilitarist: iei Biblia, scoti un pasaj (suna telefonul fix; parintele Nistea il lasa sa sune), si-l folosesti cum vrei tu. Bulversat de lecturi de genul asta, mi-am zis: stai, dom’le, sa iau si eu Biblia. Numai ca atunci cind nu ai nici un fel de ajutor ca sa citesti Biblia, mai ales Vechiul Testament, risti s-o iei complet razna. Pentru ca limbajul Vechiului Testament nu e un limbaj istoric – cine a fost prezent la creatie ca sa povesteasca creatia? Toata exprimarea si ceea ce povesteste mai ales Cartea Facerii (suna telefonul; parintele activeaza mesageria) sint intr-un limbaj simbolic si intr-o mentalitate care noua ne e complet straina. Oamenii din vechime gindeau altfel. Asa incit n-am facut altceva decit sa ma adincesc in indoieli si in ateism. Si am devenit un ateist militant, aveam adica competenta, citisem Biblia!, ziceam: „crestinii astia sint batuti in cap, saracii. Daca ar fi citit si ei macar Biblia, ar fi vazut ca nu-i mare brinza!“ (ride). Imediat dupa Revolutie (eu am terminat liceul in ’89) au inceput sa apara in Romania, ca ciupercile dupa ploaie, tot felul de chestii, cu energii, cu yoga. Ca majoritatea tinerilor din vremea aia, am fost atras si am studiat. Paradoxul este ca cei care au predicat in anii aceia, Mario Vasilescu sau Vasile Andru, erau totusi crestini si n-au putut si n-au vrut sa lase crestinismul de o parte. Asa m-am reapropiat de crestinism: prin aceasta prisma falsa, yoga. Asta a fost usa din dos prin care am inceput sa ma interesez altfel de crestinism. Dupa aceea a fost un moment de declic, care insa nu se povesteste. Momentele astea speciale ale harului sint o lucrare a lui Dumnezeu in niste conditii nu foarte speciale pentru cineva din afara. De obicei, cind momentele astea se povestesc nu pot fi intelese si ajung la ridiculizare. Dar sigur a existat un moment cind credinta a revenit. Pentru ca e chestie de credinta pina la urma. Nu oricine poate sa spuna ca Dumnezeu exista. Si dupa aceea e un intreg drum, de la a spune ca Dumnezeu exista si pina la a crede. E ceva ce nu se poate explica rational (suna telefonul).

A fost vorba de o intilnire esentiala?

Jurnalistii nu se pot abtine sa nu puna intrebari...

Nu, nu se pot abtine...

De obicei, astfel de lucruri se petrec in niste momente de cumpana: de bucurie sau de tristete. Dar nu are rost sa rascolim aceste lucruri. Important e ca acest lucru s-a produs, ceea ce insemna ca tocmai devenisem un convertit, si dupa aceea a mai durat inca un an si jumatate pina am ajuns la crestinism cu adevarat. Un an si jumatate am trecut prin martorii lui Iehova, baptism, prin toate.

Un drum al Damascului...

Nu stiu, un drum al Damascului. E un mare paradox al lucrarii lui Dumnezeu: Dumnezeu nu are limite in felul cum alege sa lucreze. Cine citeste Biblia, vede: Dumnezeu lucreaza printr-un imparat pagin, Dumnezeu lucreaza printr-un magar, nu exista limite... Am trecut prin yoga, prin neoprotestantism, vedeti de ce, pentru ca neoprotestantii distribuiau biblii pe vremea aceea, nu distribuiau ortodocsii. Protestantii au invadat piata in anii ’90 si asa am dat si eu peste un Nou Testament. N-am mai dat peste Vechiul Testament, unde, daca nu ai credinta, te incilcesti in simbol, pentru ca nu poti sa faci legatura intre semnificat si semnificant. Eram student la matematica, si am facut acest drum impreuna cu un coleg, care si el s-a convertit. El a devenit profesor de matematica, dar in acelasi timp un ortodox practicant, foarte implicat (suna telefonul). Ii ajuta pe profesorii de religie.

Ati parasit matematica...

Drumul Damascului l-am inceput cu acest coleg al meu, el a continuat matematicile, eu, la putine luni dupa ce am devenit propriu-zis crestin, n-am mai suportat. Simteam ca trebuie sa ma indrept spre ceva umanist. („Nu lasati acolo cafeaua.“ „N-o las, doar ca o beau mai incet.“) In cei doi ani cit am fost la matematica a fost bine, pentru ca fundamentele filosofice ale matematicii atunci se fac. Foarte importante pentru cineva care vrea sa inteleaga sensul lumii si al vietii. Oamenilor li se pare ca matematica e atit de exacta. Matematica e prima dintre conventii care are aerul de exactitate. Aparea pe vremea aceea un fel de ghid cu toate facultatile din tara, nu prea gros, si m-am uitat pe acolo sa caut litere, filosofie, teologie, care era si ea una din optiuni. Am inceput teologia la Sibiu.

Dar v-ati mutat la Bucuresti. De ce?

La Bucuresti, pentru ca trebuie sa spun asta, pe vremea aceea, in ’92, la Sibiu nu era un invatamint cu seminarii, un invatamint dinamic. Eu veneam dintr-o facultate unde se vorbea cu profesorul la seminarii, nu am digerat acest sistem static si, dupa anul intii, m-am dus la Bucuresti.

V-a dezamagit vreun pic noua cale?

Intrebarea e intotdeauna foarte personala. Important e ca omul sa fie in vocatia lui. Aceasta era chemarea mea, chiar daca nu am devenit preot imediat dupa ce am terminat facultatea, in ‘96. Am devenit preot cind am venit la Paris, in 2002. Parintele Rafael Noica spune ca exista dezamagire acolo unde a existat amagire. Omul s-a iluzionat, si vine momentul cind lucrurile se descopera, un moment de criza. „Crisis“ in greceste inseamna judecata. In momentul crizei ne dezamagim de o falsa realitate. Dezamagire in sensul ca omul ajunge sa cunoasca neputintele omenesti acolo unde nu s-ar fi asteptat. Si lucrul acesta il „sminteste“ in loc sa-l intelepteasca. M-am scandalizat si eu de tot felul de lucruri si pina la urma poate m-am inteleptit. (ride)

Ce cautati la Paris?

Asta e inca o istorie. Alegerea pentru teologie nu a fost in principal o alegere pentru preotie, dovada ca nu am vrut si nu am devenit preot imediat. A fost o alegere de slujire, de dedicare. Aceasta dedicare putea sa ia forma monahismului. Intr-un fel a luat-o: sint preot celibatar, am stat in manastiri, la muntele Athos, am stat aproape un an la schitul Almas din judetul Arad. In viata iti spui ca faci un lucru bun si, daca teoretic pare asa, poate nu-i chiar ce-ar trebui. Dupa mai multe peregrinari, eram intr-un moment de cumpana in 2002, si atunci Inalt Preasfintitul Iosif al Mitropoliei Orientale si Occidentale cauta un preot pentru parohie, pentru biserica de aici. Parohia e foarte mare si parintele superior Constantin Tirziu nu facea fata. Inalt Preasfintul, maramuresean de felul lui, a stat la Alba Iulia o vreme, l-a intrebat pe Preasfintitul Arhiepiscop Andrei de la Alba daca nu are vreo sugestie (suna telefonul). Inaltul Andrei m-a propus pe mine: ma cunostea, lucrasem la biblioteca Arhiepiscopiei, facusem o emisiune religioasa la postul local de TV; fusesem si secretarul lui. Asa am ajuns in Franta, fara sa stiu prea multe despre aceasta biserica. Pur si simplu eram intr-un moment de cumpana si am intrat pe aceasta usa care s-a deschis. Dupa ani de cautare sufleteasca, cind omul isi cauta locul in viata, multi tineri trec prin asta, a fost ca un fel de ajungere la liman. Am ajuns intr-o situatie, intr-o stare in care pot spune ca sint in rostul meu, la locul meu.

Care e pina la urma acest rost?

Cind privesti dinspre biserica inspre altar nu ai aceeasi perspectiva. Dincolo de perspectiva ochiului e vorba de o perspectiva spirituala, care se schimba complet prin trecerea la preotie. Eu, care am facut aceasta trecere, nu pot sa explic. Sigur ca e o lucrare a harului preotiei care se da prin aceasta taina, dar se schimba ceva in modul de a vedea lucrurile: vezi mai mult si esti intr-o pozitie de a-i ajuta pe oamenii care vin si asta e principala indeletnicire.

Vorbeati de „har“ si de „taina“. E ceva care „ti se da“ sau e o vocatie omeneasca?

Daca vorbim in termeni de descoperire, oricine ar trebui sa poata sa descopere lucrul asta. Dar nu oricine poate sa descopere lucrul asta. Jos, in holul bisericii se pregateste o expozitie de icoane. Pot sa tot incerc eu, ca nu voi deveni niciodata iconograf! Nu am aceasta vocatie. Prefer sa vorbesc in acesti termeni, de vocatie, de descoperire a caii. Sigur ca e ceva special. Ti se da ceva ce e clar ca nu e al tau. Eu vad, cind predic de exemplu, fara sa stiu intotdeauna exact pe unde ma va duce vorbirea, vad ca atunci cind omul n-o face pentru sine, ci pentru oameni, Dumnezeu pune har in vorba, ceea ce face ca sa fie o lucrare in folosul oamenilor care vin. La fel se intimpla si la spovedanie cu lucrarea harului preotiei: se intimpla un ceva care e dincolo de tine. Nu-l ajuti pe om prin desteptaciunea ta, prin cunostintele tale psihologice sau chiar teologice, ci il ajuti pe om pentru ca faci efortul de a-l asculta si a-l intelege, si in felul asta Dumnezeu face o lucrare a lui ca sa poti sa spui ce trebuie. Ceea ce nu-i usor cind oamenii vin cu necazuri.

Fara sa intram in taina spovedaniei, romanii din Paris sint niste oameni „necajiti“, cu necazuri multe?

Mi se pare normal: toti sintem aici oameni dezradacinati, deznationalizati, deculturalizati, trebuie sa ne „inculturam“ in aceasta tara, sa ne integram. Acest travaliu de a asimila intelectual o alta civilizatie e mult mai greu pentru oamenii simpli decit pentru intelectuali.

Nici pentru intelectuali nu e usor...

Nu, dar ei invata mai usor limba, au acces la cultura, apreciaza acest lucru. Pe cind oamenii simpli, nu. Nu numai ca esti dezradacinat, dar esti singur. E o singuratate infricosatoare. Chiar si intre francezi: oamenii locuiesc pe acelasi palier si nu-si dau buna ziua o viata intreaga. In Paris, pentru ca la tara nu e asa. Romanii sint aici mai dezechilibrati decit acasa si au probleme. Uneori nu-si dau seama de lucrurile in care intra, se scufunda, devin mai iritabili, mai nervosi, mai stresati, mai obositi. Si nu-si dau seama de unde le vin problemele, ce importanta are in viata lor aceasta dezradacinare.

Studentii romani de la Paris va cauta?

N-as vrea sa generalizez. Citi studenti romani sint in Franta? Vreo sase mii. In raport cu populatia Romaniei, sintem tara cu cei mai multi studenti in Franta. Si numai in regiunea pariziana probabil ca sint doua-trei mii. In cinci ani de cind sint aici am cunoscut poate vreo citeva sute. Studenti romani la marile scoli franceze, nici francezii nu ajung usor: ca un romanas sa ajunga acolo inseamna ca e foarte bun. Si ii vad ca au probleme psihice din cauza dezradacinarii, insingurarii, a faptului ca nu au luat in seama dificultatile relationale. S-au lasat, s-au lasat, s-au lasat... Sa vad floarea studentiei romanesti la Paris cu astfel de probleme, ca fait mal! Sint tot felul de oameni care vin la spovedanie: cu ce sa incep, prostituate si homosexuali, oameni care fura, hoti...

Tigani?

Tiganii vin mai rar la spovedanie, stiti cum e, tiganii sint mai mult superstitiosi decit credinciosi. Sper sa nu ma dea in judecata pentru asta, ca sint mari specialisti in Franta in sensul asta.

Adica?

Zeci de mii de plingeri ale tiganilor la Consiliul Europei. Asa isi faceau ei acte in Franta. Dupa ce nu s-a mai dat azil politic, s-a dat azil pe probleme de persecutie etnica. Am fost odata la inmormintarea unui tigan, pe Quai de Bercy, la Institutul de medicina legala al Parisului. Acolo sint dusi cei care mor pe strada. Ma intimpina doar niste francezi, nu era nici un tigan. Vine un francez direct la mine, m-a vazut imbracat in preot si-mi spune din prima: „A, c’est vous qui sortez les tziganes des eglises avec les pierres!“. Era de la o asociatie renumita in Franta de aparare a drepturilor tiganilor. Erau foarte indoctrinati! Au vrut sa filmeze, n-am avut nimic impotriva, au spus ca merg cu cosciugul in Romania sa filmeze si acolo. Le-am spus foarte bine, mergeti la fata locului, va dau cartea mea de vizita si cind va intoarceti stam de vorba. Credeti c-au mai venit? Nu.

Intre cei care va cauta sint multi romani in situatii disperate?

Nu putem face un barometru al nefericirii oamenilor. Si nici nu stiu daca e bine. Le spuneam intr-o zi oamenilor la predica: intr-o simbata s-a intimplat sa inmomintez o fata de 8 ani, care murise de cancer. Si tot in simbata aceea am botezat un copil. Si tot in simbata aceea am avut o cununie. Ce vreti? Omul care traieste moartea copilului lui e cel mai nefericit. Eu traiesc cu el aceasta nefericire. Dar in aceeasi zi ma duc si fac o cununie. Credeti ca eu ma duc si pling la cununia aceea? Nu pot. Trebuie sa plingi cu cel care plinge si sa te bucuri cu cel care se bucura. Nu vreau sa fiu cinic. Si nici nu vreau sa va atac. Presa are tendinta sa puna pe primul plan un soi de evenimential care ii excita pe unii oameni. Viata e facuta in asa fel incit exista tristete, nefericire oriunde. Parisul atrage multa lume: turisti, oameni de stiinta pe la congrese, studenti si atrage... oamenii bolnavi, pentru spitalele de aici. Cunosc in fiecare saptamina romani care sint la spital, sint pline spitalele de romani. Si noi nu facem destul. Am putea macar sa organizam un grup care sa mearga sa le dea carti de citit. Sa treci pe la ei sa stai de vorba citeva minute. Catolicii, mult mai bine organizati, fac asta aici.

Nu-mi pare rau ca v-am pus intrebarea, ba chiar am s-o reformulez: dati-mi exemplu de un caz nefericit care s-a transformat intr-o renastere.

De cind am venit aici am fost de mai multe ori cu parintele Constantin Tirziu la Porte Maillot, de Craciun, de Anul Nou. Acolo sint copii si femei care se prostitueaza. N-am facut decit sa ducem o ciocolata si sa spunem la multi ani. Prostituata aceea s-a bucurat ca cineva s-a gindit la ei, nu ca la ceea ce fac, ci ca la ceea ce sint: niste oameni. Va spun: unul dintre copii, desi nu-i usor sa iesi din acest sistem, a reusit. S-a intors in Romania, unde face scoala. Doua dintre prostituate au ajuns apoi intr-un camin de fete, au stat acolo o vreme si mai apoi s-au integrat in societate. Asta nu inseamna ca am facut mare brinza. Probabil ca acolo lucrurile sint complicate si foarte grave, si eu, unul, nu stiu ca cineva sa faca ceva. Dar eu va spun ca un crestin: evenimentialul nu are valoare in sine: singura lui particularitate e ca s-a aratat. Craciunul, de pilda, noi il sarbatorim cu mare fast, dar el n-a fost un eveniment. Iertati-ma, pentru mine evenimentul e de fiecare clipa. Faptul ca doi oameni pot sa stea de vorba e un eveniment frumos. Eveniment e cind omul poate sa-si deschida inima. Atunci vine harul lui Dumnezeu si se petrece o minune intre oameni. Pentru mine, asta e sensul adevarat al evenimentului: aceasta clipa de har, cind inimile oamenilor se deschid.

De ce sint mai multe biserici romanesti la Paris?

Pentru ca... sint multi romani. La Paris sint trei parohii ortodoxe romanesti si o parohie greco-catolica. Biserica din Jean de Beauvais e vechea biserica romaneasca din Paris. A fost infiintata de Arhimandritul Iosafat Snagoveanul in 1853, el fusese ministru in guvernul pasoptist. Stiti ce ministru era? Ministrul insarcinat cu eliberarea tiganilor, robi pe vremea aceea! Capii revolutiei pasoptiste, obligati sa se exileze, au venit, cei mai multi, la Paris. Parohia infiintata atunci se muta in aceasta biserica, in 1882. Cind s-a instalat comunismul in Romania, in 1948, biserica de aici rupe relatiile cu patriarhia romana, cind intelege ca biserica din Romania nu mai ia decizii in deplina libertate. Istoria e complicata: bisericeste rupi tu relatiile cu biserica mama, dar ca sa functionezi ai nevoie de un episcop care iti da girul si harul. Iar episcopul, la rindul lui, trebuie sa fie integrat intr-un sinod recunoscut de episcopi.
Nu era usor de gasit o alta solutie. Nici una din patriarhiile traditionale nu voiau sa primeasca aceasta biserica, pentru ca si Patriarhia de Constantinopol, si Biserica rusa, si Biserica sirba, si cea antiohiana formeaza impreuna comuniunea ortodoxa. Ele nu admit sa-si treaca de la unii la altii parohiile. Si atunci biserica romaneasca risca sa ramina in aer si sa nu aiba dreptul de a sluji.
S-a gasit solutia de a intra in comuniune sub sinodul rusilor albi, cum se numesc, rusii din exil, cam in aceeasi situatie ca si romanii din exil, doar ca exilul lor a inceput cu 40 de ani inainte. S-au organizat ca biserica ortodoxa a rusilor din exil. Parohia romana s-a alaturat eparhiei ruse, pentru ca in plus avea idei politice asemanatoare, cu toti exilatii persecutati de comunisti. Lucrul acesta a durat pina in 1998, cind biserica a cerut sa iasa de sub aceasta jurisdictie si a intrat in comuniune cu episcopia romaneasca din America.
E o situatie tranzitorie pina cind se gaseste o alta solutie: probabil ca va fi revenirea in cadrul patriarhiei romane.
S-au creat niste sensibilitati. Statul roman comunist a incercat, in cincizeci de ani, sa intervina in viata bisericii de aici, au incercat sa recupereze biserica, si oamenii de aici, din vechiul exil, au fost cumva intaritati, provocati. Revolutia din Romania a fost ceva important, dar vechiul exil n-a vazut o restauratie, o revenire a situatiei din ’48, cind era regele: in biserica romaneasca din rue Jean de Beauvais se pomeneste pina astazi regele. Celelalte parohii romanesti – una e gazduita intr-o capela la Saint-Sulpice si cealalta s-a mutat acum la Clichy – apartin de Patriarhia ortodoxa romana.


„De citeva ori pe an merg la concerte“

Cum arata Parisul subiectiv al parintelui Nistea?

Nu am timp de mari descoperiri ale Parisului. Sint toate cele ale bisericii, mai intii. Pe urma, daca mergi la vreun roman sa faci o sfestanie acasa, de obicei stau in banlieue-uri, la periferie, iti ia jumatate de zi numai sa mergi. Dar profit de cartierul bisericii. Sint niste stradute pe aici prin arondismentul 5, ai senzatia ca sint din vremea muschetarilor. Pietre si cladiri care sint de sute de ani acolo. |sta e Parisul meu. Cel mai adesea ma plimb pe cheiurile de pe Ile Saint-Louis, mai ales in anotimpuri cind nu sint turisti. Insula Saint-Louis poate fi facuta aproape in intregime pe malurile Senei. E foarte linistitor. In rest, sper ca fiecare roman s-a dus sa vada Eugene Ionesco la Theatre de La Huchette, atit de intim. De citeva ori pe an merg la concerte, la cite un film. Nu sint mare fan al parcurilor Parisului. Au un fel de pietris, mai mult un fel de praf, si la Tuileries, si la Luxemburg...

Ce nu stie lumea despre dumneavoastra si ati vrea sa stie?

Lumea n-ar trebui sa stie chiar asa, totul. De exemplu, daca unii oameni simpli ar afla ca eu lucrez citeva ore pe Internet ar putea sa se sminteasca. O tinara – mi s-a parut cam indrazneata, n-am zis nimic, dar mi s-a parut indrazneata – mi-a spus: „Mi se pare ca stati cam mult pe Internet, mai aveti timp sa va faceti rugaciunea de seara?“. Ca, alors!


Preotul webmaster

Cum ati ajuns sa creati, sa gazduiti, sa lucrati un site de ortodoxie romaneasca?

Ar trebui sa vi le arat, pentru ca sint mai multe: sint 15, chiar prea multe.

Asta inseamna o munca zilnica...

Da, o munca de citeva ore zilnic. S-a nascut aproape ca o joaca. S-a nascut la Alba Iulia, lucram la mai multe reviste pe vremea aceea, aveam multe materiale: pe prima mea pagina, nistea.com, am pus tot felul de texte, si mai ales am pus pe Internet ceea ce nu exista deloc, o pagina cu parintii duhovnicesti romani – cam cei pe care ii vedeti acolo –, cu prezentarea lor, cu cuvintele lor, cu scrierile lor. In ’99, lucrul asta a devenit foarte cunoscut. Tot lucrind, am inceput sa ma specializez, pentru ca e ca o limba straina pe care o inveti: se cheama „html“. Si apoi am ajuns sa creez si alte site-uri pe care le-am considerat necesare, cum sint calendarul ortodox sau site-ul despre icoane.

Ati creat si un site de intrebari si raspunsuri duhovnicesti...

Da, l-am creat dupa ce am devenit preot.

Asta inseamna ca, intr-un haos total cum e Internetul, cineva ajunge sa vorbeasca despre lucruri atit de esentiale intr-un anonimat complet...

Impreuna cu alti tineri care au site-uri crestine am facut o asociatie, Asociatia webmasterilor ortodocsi romani, si lucram in grup. Adresa e ortodox.ro.net.org. Incercam sa-i sprijinim pe cei care vor sa-si faca site-uri ortodoxe: sint parohii care vor, si in acelasi timp lucram impreuna ca sa cream vizibilitate pentru site-urile noastre. Din punct de vedere tehnic, asta inseamna ca trebuie sa fii gasit cind te cauta pe Google, de exemplu, in topul cautarilor. Am ajuns sa fim cautati foarte des, mai ales in zona site-urilor ortodoxe.

Intr-un fel era in logica timpurilor sa se ajunga aici. Dar duhovniceste, putem spune ca am ajuns la o spovedanie pe Internet, in relatia preot – omul de rind care vrea sa-si descarce sufletul in total anonimat?

Eu am intotdeauna vreo 200 de mail-uri la care inca nu fac fata sa raspund, vin cu zecile pe zi. Oamenii pun intrebari: informative, dar uneori e o intrebare duhovniceasca. Omul spune: uite, asta se intimpla in viata mea acum, cum as putea sa trec peste asta. Sint intrebari de indrumare duhovniceasca. Cind omul vrea sa transforme acest lucru in spovedanie, eu descurajez lucrul acesta. Eu explic oamenilor ca nu se poate inlocui ceea ce se da la spovedanie in biserica. Spovedania nu poate fi inlocuita cu un schimb de email-uri. Fara indoiala, exista cazuri speciale. Eu primesc mail-uri de la o tinara care e in Egipt, casatorita cu un musulman. Acolo exista o biserica copta, dar ea nu vorbeste copta, ei nu vorbesc engleza, e complet rupta. In Romania oricine poate merge la biserica sau poate cauta la manastiri mari parinti duhovnicesti sa stea de vorba cu ei. Dar sint oameni in lumea asta care n-au acces nici la carti bisericesti, nici la biserica, nu au cu cine vorbi, cu cine se sfatui duhovniceste. Pentru ca Dumnezeu lucreaza, nu doar prin preoti sau prin biserica, lucreaza prin oricare alt om. Dar uneori nu ai cu cine vorbi. Va dau exemplu pe cineva din Coreea sau din tarile arabe. Sint cazuri pentru care nu exista alta posibilitate decit de a fi tratate prin Internet.

Nici o erezie, prin Internet, in ceea ce priveste indrumarea duhovniceasca?

Spovedania e mai mult decit indrumare duhovniceasca. Poate sa vina cineva la biserica, isi descarca sufletul, tu sa nu ai ce sa-i spui: e o spovedanie fara indrumare duhovniceasca. Spovedania e aceasta taina a dezlegarii de pacate, putem sa luam o imagine adevarata a unei dezlegari, a unei ruperi de pacatele proprii si coborirea acestui har care vindeca ranile create de pacate, si de greseli, si de neputintele noastre. Deci sint niste lucruri care se dau in spovedanie si care nu pot fi inlocuite. Desi exista cazuri in istorie. De exemplu, Sf. Vasile cel Mare, care a trait in sec. 4: o doamna a vremii i se confeseaza prin scrisoare. Ea se afla in conditii cu totul speciale, fiind dintr-o familie nobila, scapatata. Sf. Vasile cel Mare primeste, accepta aceasta spovedanie prin scrisoare. Dar care dintre preotii de pe Internet va putea judeca cu adevarat ca e vorba de un caz in care nu s-ar putea altfel? Totusi, si prin raspunsurile care se dau prin Internet omul se usureaza oricum, omul se foloseste si merge mai departe, vedeti? Sigur ca exista ceva care se transmite. Dar eu evit orice confuzie intre ceea ce se intimpla pe Internet si spovedanie. Desi pentru cazuri cu totul exceptionale nu exclud ca cineva sa poata considera, la un moment dat, lucrul acesta ca posibil. Daca a fost posibil prin scrisoare, de ce n-ar fi posibil prin Internet? Exista un parinte contemporan care a murit, parintele Porfirie, era grec. Avea un dar duhovnicesc, darul inaintevederii. Din tinerete primise un dar: cel al vederii dincolo de dimensiunea spatiu. El, daca se gindea la tine, te vedea unde esti. Se povesteste ca oameni pe care i-a cunoscut il sunau de peste tot din lume. Din America de Sud, de pilda, si parintele inchidea ochii si spunea: „A, ce frumos e acolo la tine!“. Sigur ca parintele putea sa faca spovedanie prin telefon, pentru ca era, de fapt, prezent acolo unde era si omul. Asta e: Sf. Vasile cel Mare a facut spovedanie prin scrisoare, parintele Porfirie a facut prin telefon, dar eu nu fac spovedanie prin Internet! (ride). Se va gasi insa cineva sa o faca.

Comentarii
frumos articolul
kyo 2007-09-19 05:36:18
Unul dintre cele mia interesante articole citite pe net in ultimul timp..felicitari!
  1  
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte