Laureatul Premiului Strega 2017, in Biblioteca Polirom: Paolo Cognetti, Cei opt munti                                                  Petrecere in oras: luna august la Fundatia Calea Victoriei ;)                                                  Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                 
Nr.574, 17-07-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Interviu cu scriitoarea Ligia Ruscu
„Scrisul este unul dintre putinele mestesuguri care se pot deprinde si doar citind din carti“
Eli Badica

Ligia Ruscu este conferentiar la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj, Departamentul de Istorie Antica si Arheologie. Pe lânga numeroase articole de specialitate, pe teme de istorie antica, in volume colective si in periodice din tara si din strainatate, a publicat si trei carti: Relatiile externe ale oraselor grecesti de pe litoralul românesc al Marii Negre (Cluj, 2002), Corpus Inscriptionum Graecarum Dacicarum (Hungarian Polis Stu­dies 10, Debrecen, 2003) si Manual pentru istoria epocii elenistice (Cluj, 2009). In 2014 a debutat in literatura cu O dimineata la vânatoare (Editura Polirom, colectia „Ego. Pro­za“), un volum excelent de fictiune istorica. Trei ani mai târziu a venit cu cel de-al doilea roman, O cautare (Polirom, co­lec­tia „Fiction Ltd“), un fantasy fabulos, pretextul pentru interviul de fata. In O cautare, Ligia Ruscu creeaza o lume aparte, recompusa sute de ani mai târziu dupa destra­ma­rea tarii Candarei, intr-o vreme fara istorie, po­pulata de imparati si crai, margineni si mia­zanopteni, vrajitori (solomonari), musati (zâne, iele), sburatori, spiridusi inaripati, scorpii, cei din urma descoperiti cu aceeasi mirare cu care i-am intâmpina, poate, si as­tazi. In mijlocul cartii se afla Sandru, fiu si nepot de crai, care porneste intr-o aventura de zile mari atunci când afla nu doar ca nu este moste­nitorul tronului de la Coltesti, ci si ca originile sale sunt incerte, iar parintii sai, necunoscuti. Cautarea sa se indreapta asadar catre cunoasterea radacinilor, ceea ce se va dovedi o calatorie indelungata, pli­na de peripetii si revelatii. Treptat, i se vor alatura in calatorie prieteni vechi (Vrabie, Gruia) si noi (Soare), obiecte magice (un pum­nal misterios si un palos teribil, de pil­da) si creaturi legendare (Lina). Impreuna vor traversa intreg tinutul, de la Coltesti la Bradu Inalt, de la Straja Lumii la Codrul Mohorât s.a.m.d., trecând prin câmpii in­tinse, urmarind malurile râurilor, traversând munti inalti si paduri fermecate. Iar pretul platit pentru aflarea adevarului va fi mult prea mare.



Am citit noul roman al Ligiei Ruscu ca pe un basm, cu sufletul la gura. Este foarte bine scris, im­bina intr-un mod original elementele folclorice cu cele fantastice, suspansul este bine dozat, personajele faurite capata via­ta in paginile cartii, dialogurile sunt controlate perfect, la fel si descrierile si firul narativ. Sigur, sunt si câteva stân­gacii, dar ele nu stirbesc placerea lecturii. Lasându-va in compania interviului cu Ligia Ruscu, imi doresc ca, la final, sa va hotarâti sa luati cu voi in vacanta O cautare

 

Mi se pare interesant ca in ultimii ani romanul istoric autoh­ton a inceput sa fie revitalizat, cu precadere de scriitoare (dumneavoastra si Simona Antonescu, de exemplu, cred ca sunteti apropiate din punct de vedere al parcursului scriitoricesc). V-ati indreptat spre fictiune istorica datorita formatiei dumneavoastra sau dorinta de a scrie astfel de carti exista dinainte?

 

Formarea ca profesionist, in domeniul istoriei sau in oricare altul, mai degraba dauneaza scrierii de fictiune in acel domeniu decât o stimuleaza. Cele doua forme de crea­tie pornesc de la premise diferite si necesita organe diferite – cu riscul ca unul dintre ele sa se atrofieze. As spune mai degraba ca ambele inclinatii se trag din aceeasi radacina, fascinatia (usor necrofila) fata de trecut.

 

Cum priveste un istoric lite­ratura – si, mai cu seama, lite­ratura româna contemporana? Ce elemente din non-fictiunea istorica credeti ca ar merita sa fie preluate in literatura (si/sau invers)?

 

La noi, deocamdata cel putin, primejdia cea mai mare pentru fictiunea istorica este derapajul spre proslavirea gresit inteleasa a trecutului glorios. Asadar, in aceasta privinta, orice poveste e buna care urmareste mai pu­tin eroii neamului si cât mai mult felul in care traiau, gândeau, creau, se jucau sau se dusmaneau oamenii in trecut – si care permite constatarea ca, in ciuda vesmintelor, limbajului si obiceiurilor atât de bizare (si atât de atragatoare), nu erau fundamental diferiti de noi.

 

Aveti un CV impresionant in ceea ce priveste cariera universitara si activitatea dumnea­voastra de cercetare istorica. Ati debutat târziu in fictiune, dupa 45 de ani, in 2014, cu O dimi­neata la vâ­natoare (Poli­rom), dupa alte trei carti de non-fic­tiune. De ce ati asteptat atât de mult?

 

Ca sa nu zic „mai bine mai târziu decât niciodata“, expresie cu care, pe lânga ca e banala, s-ar putea si sa nu fie toata lumea de acord, o sa zic mai degraba ca am asteptat sarutul muzei pe fruntea-mi in­ghe­tata. E adevarat ca, dupa grecii din vechime, si Clio era o muza. Nu stiu câti dintre istoricii de astazi ar subscrie la atare idee.

 

Exista scriitori care spun ca au vrut sa scrie dintotdeauna, au stiut ca asta vor sa faca, si scriitori care, dimpotriva, nu s-au gândit niciodata la acest lucru, iar scri­sul a venit brusc in viata lor. Dumneavoastra din ce categorie faceti parte?

 

Cam de pe la mijloc: din categoria, destul de numeroasa de altfel, a celor care isi propun sa se aseze sa scrie intr-o zi când vor avea timp/chef/imprejurari favorabile. In cazul meu, ceea ce mi-a dat ghiontul necesar a fost un moment de criza, care m-a indemnat sa ma refugiez intr-un loc pe care il pot aranja dupa bunul meu plac.

 

Suspansul, atmosfera reconstruita, dialogurile dintre personaje, complexitatea na­rativa, planurile narative, creionarea personajelor, limbajul sunt doar câteva dintre elementele care fac din cele doua carti ale dumneavoastra, O dimineata la vâna­toa­re si O cautare, romane de cea mai buna calitate. Cum vi le-ati insusit? Pare ca ati exersat foarte mult inainte de a debuta.

 

O dimineata a fost prima mea tentativa de a scrie si publica ceva. Singurul exercitiu cu care ma pot lauda este ca am citit intotdeauna enorm si de toate felurile. Din fericire, spre deosebire de mersul pe bicicleta, de exemplu, scrisul este unul dintre putinele mestesuguri care se pot deprinde si doar citind din carti.

 

Cum va raportati acum, dupa trei ani si al doilea roman publicat, la debutul dumnea­voastra care, desi excelent, a avut parte de doar câ­teva cronici de intâmpinare?

 

Asta nu mi se pare surprinzator. Era prima carte, de o lungime nerusinata, a unei autoare complet necunoscute, fara tangente cu lumea literara, basca istoric de meserie (istoria e plicticoasa, intrebati orice elev). Mie mi se parea, dimpotriva, ca, in aceste conditii, a fost bine primita, cele câteva cronici au fost in general favorabile. (Si modestia, cum zicea odata Bogdan Naumovici, e pentru modesti.)

 

Dintr-un Bucuresti de ince­put de secol XIX, cu boieri, ofiteri, diplomati, spioni, informatori etc. (in O diminea­ta la vânatoare), treceti la o perioada imemoriala, intesa­ta de imparati si crai, vrajitori, zâne, sburatori, iele, scor­pii si câte si mai câte (in O cautare). Care au fost pro­vo­carile pe care le-ati intâm­pinat in cele doua cazuri?

 

In cazul unui roman istoric, de­sigur, una dintre dificultatile majore o constituie documentarea, culegerea informatiilor necesare pentru a alcatui fundalul evenimential si cultural inaintea caruia se desfasoara actiunea. Autorii de fictiune istorica se iau astazi, in aceasta privinta, ceva mai in serios decât o facea Dumas, pentru care istoria era cuiul de care isi atârna el tabloul. (Cu toate acestea, sau poate de aceea, Dumas continua sa fie si astazi unul din autorii cei mai indragiti de cititori.) In ce ma priveste, o forma mai putin obisnuita de deformare profesionala ma facea sa trag mereu cu ochiul spre colegi – oare ce vor spune despre reconstituirea istorica, despre detaliile de epoca pe care le-am inclus? Genul fantasy, desigur, nu ridica asemenea dificultati, fiindca nu cere documentare de nici un fel – e doar autorul si imaginatia sa. E, in acest sens, cel mai lenes dintre genurile literare, ceea ce explica fara indoiala abundenta de productii apar­tinând acestui gen.

 

Cum ati ajuns la noul subiect si ce resurse ati exploatat in construirea acestui univers de basm?

 

Asta e o intrebare la care niciodata nu stiu cum sa raspund – mai inteligent decât „asa mi-a venit“, sau, cum zice Neil Gaiman, „l-am nascocit. Din capul meu“.

 

De ce O cautare? (Mi s-a pa­rut ca titlul nu face dreptate extraordinarului roman, ca nu este nici pe sfert la fel de incitant ca intregul volum.)

 

Este traducerea – imperfecta, de­sigur – a termenului englezesc quest, cu o indelungata traditie mitologica si literara si pentru care nu exista in limba româna un echivalent exact: o calatorie pre­sa­rata cu obstacole catre un tel indepartat si greu de atins; ceea ce face si personajul meu.

 

Ati folosit câteva cuvinte – musat, de exemplu – cu alte sensuri decât cele pe care le-am gasit in dictionar (mu­sat in­seamna frumos, dvs. i-ati dat sensul de zâna, iele, fo­losit mai ales pentru a descrie fiintele de gen masculin sau neamul in totalitatea sa). Cum le-ati ales, când ati stiut ca sunt po­trivite pentru romanul dumneavoastra?

 

Sensul acesta nu i l-am dat eu, exista in folclor (mai putin ras­pândit insa decât celelalte denumiri pentru zâne), la fel ca si alte fapturi, notiuni si intâmplari existente fie in folclorul românesc, fie in realitate, cum ar fi – afara de cele bine cunoscute – miazanoptenii (varianta a barbarului arhetipal), marginimea (asemenea marci de granita, adesea cu o cultura specifica, au existat frecvent de-a lungul timpului), femeia care s-a facut barbat (obicei atestat in Albania pâna relativ recent) si altele. Am jefuit fara rusine asemenea surse si le-am strâmbat ca sa mi se potriveasca in poveste. Greutatea nu e atât sa le alegi, cât sa ho­tarasti ce lasi deoparte.

 

Si dumneavoastra ce ati lasat deoparte? A fost ceva de care v-a parut rau mai târziu?

 

O multime, dar mai bine sa nu detaliez: o sa mai folosesc din ele la urmatoarea carte.

 

Ati stiut dinainte sa incepeti sa scrieti prin ce soiuri de probe va trece Sandru, presupusul fiu al craiului Soim si nepotul craiului Lostun, ce prieteni si dusmani va aduna in calatoria sa, sau totul s-a devoalat pas cu pas, odata cu inaintarea in poveste?

 

Ca adeseori, raspunsul se afla undeva la mijloc si aici: aveam in cap de la inceput fundalul cultural (era sa-i spun istoric), principalele personaje si liniile generale ale actiunii, dar nu un traseu foarte ama­nuntit. Multe detalii s-au adaugat pe parcurs, uneori a fost nevoie sa ma intorc inapoi si sa modific.

 

Romanul se deschide cu o harta a tinutului in care se petrece cautarea lui Sandru, un tarâm care pare veridic cititorului tocmai pentru ca, incet, incet, i se dezvaluie ama­nunte despre istoriile lo­cului, despre oamenii care traiesc acolo, despre condu­catorii, obiceiurile si cre­din­tele lor, port si limba s.a.m.d. Sigur, insa, tinutul cu pricina este fictiune pura. Ce rol joaca, asadar, harta de la inceputul cartii? Cum ati faurit-o?

 

Harta, evident, a fost ultima terminata din toata cartea. Orice roman fantasy incepe cu o harta, al carei rost este sa ajute cititorul sa se orienteze intr-o lume care, fiind in intregime nascocirea autorului, ii este complet nefamiliara si pentru care nu are nici un punct de reper. Cum, din pacate, nu am deloc harul desenului, am apelat la ajutorul talentatei artiste clujene Luciana Nedelea.

 

Si nu ati folosit notite/schite pentru a va orienta si dumneavoastra in lumea pe care o construiati, pe masura ce o construiati?

 

Mi-am facut o schita, dar grozav de grosolana si care a trebuit modificata tot timpul. Restul, in cap, unde nu e neaparat mai multa ordine, dar lucrurile arata mai putin nesatisfacator decât pe hârtie.

 

Ce anume din parcursul lui Sandru v-a dat batai de cap?

 

Tot. Pot sa spun tot? Dar, ca sa ma exprim ceva mai precis: sa gasesc echilibrul intre elementul fantastic si cel pamântesc al povestii.

 

Daca ati trai in lumea din acest roman, ce fiinta cu pu­teri supranaturale v-ar pla­cea sa fiti si de ce?

 

Cred ca reiese si din text: mi-ar placea grozav sa pot zbura.

 

Intr-adevar, se simte bucuria de a vorbi despre sburatori, chiar daca nu sunt priviti tocmai bine in roman. Ce basme contemporane pentru adulti ati recomanda cititorilor ca­re, dupa  O cautare, ar vrea sa ramâna in aceasta sfera?

 

As obiecta impotriva expresiei „basme pentru adulti“. Fantasy e un gen distinct si foarte popular, desi poate mai putin raspândit la noi, al carui unic punct comun cu basmul este prezenta elementului fantastic. Autorul creeaza un univers alternativ, care poate sa aiba sau nu legatura cu lumea in care traim, care functioneaza dupa reguli proprii si care ofera cadrul pentru o problematica uneori mai complexa decât lupta dintre bine si rau. Cât despre recomandari, de Stapânul inelelor sau de Game of Thrones, tradus la noi prin Urzeala tronurilor, stie toata lumea, daca nu de carti, atunci de filmele de enorm succes turnate dupa ele. Dintre autorii mei preferati de fantasy, i-as mentiona pe Ursula K. Le Guin (Un vrajitor din Terramare) si pe Neil Gaiman (Zei americani).

 

Inteleg obiectia dumneavoastra, dar cumva eu asa am ci­tit O cautare, ca pe un basm, un roman cu elemente folclorice si fantastice – care con­verg, desigur, spre  fantasy. Daca ar fi sa alegeti o scena/un scurt fragment din carte, care sa ilustreze place­rea dumneavoastra de a spu­ne povesti si sa le tre­zeasca cititorilor curiozita­tea, care ar fi acesta?

 

Mi-e greu sa rup o bucatica, dar iata una:

 

„— Nu bea! striga Sandru.

 

Soare se opri, cu cana la gura, holbându-se la el pe deasupra ei. Ajunsesera si ceilalti, iar strigatul lui Sandru ii opri pe toti in loc.

 

— Ce-ai patit? il intreba Soare.

 

— Nu bea, zise Sandru din nou, mai potolit. Asteapta!

 

Si scoase de la brâu cutitul sau candarean. Sovai o clipa, apoi il infipse in pamânt, chiar la temelia fântânii.

 

Un geamat infundat rasuna din pamânt, cutremurându-i pe toti. Din locul unde se infipsese cutitul incepu sa se reverse mai intâi un fir subtire, apoi un suvoi gros de sânge negru vâscos. Soare se dadu inapoi, scapând cana, si apa din ea se varsa. Dar nu mai era apa limpede aceea, era tot sânge negru. Sandru smulse cutitul si il infipse in trunchiul unuia din pomi. Geamatul rasuna din nou, mai tare. Caii, inspaimântati, se smucira incercând sa scape, Vrabie abia reusi sa prinda frâiele calului lui Sandru. Si din trunchiul pomului incepu sa curga sânge. Sandru lovi cu cutitul la radacina unei flori, intre doua pietre din fântâna, din nou in pamânt. Geamatul rasuna prelung, fara oprire. Valuri de sânge negru se scurgeau acum de pretutindeni, acoperind iarba, facându-i pe toti sa se traga inapoi. Apoi, fântâna, copaci, iarba si flori incepura sa se destrame sub ochii lor, de parca s-ar fi topit dinlauntru. Se cutremurau si se farâmitau si se prabusira intr-un nor de pulbere si cenusa.

 

Geamatul inceta si se facu o liniste desavârsita“.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte