Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                  Scriitorul Radu Niciporuc a trecut in nefiinta                                                  Veronica D. Niculescu citeste din O vara cu Isidor in Gradina Carturesti Verona                                                 
Nr.574, 17-07-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Despre „corp“, de ieri pana spre azi
Radu Cucuteanu

Volumul semnat de Alexandru-Florin Platon vine ca o concretizare – si nu ca o incheiere – a preocuparilor din ultimul deceniu, poate chiar si mai mult, ale profesorului iesean. Din inte­resul sau pentru o tema putin abordata la noi, cea a „corpului politic“, s-a nascut cartea de fata, care nu are cum sa nu trezeasca curiozitatea cititorului, fie si numai prin titlu: ce este „corpul politic“, mai ales ca metafora?



Ei bine, ca punct personal de vedere, la ultimul nivel amintit, ideea de metafora, cum este ea inteleasa si expusa, poate starni interesul si din partea celor atrasi de domeniul Literelor, nu doar de partizanii Istoriei. De ce si cum, ramane o poveste pentru alta data. Si o invitatie la lectura.

 

Precum „a ghost in a shell“, ceea ce reuseste volumul de fata este sa anime si sa dea dimensiune si volum unei idei care vine sa umple o carcasa care altfel ar risca sa rama­na goala. Altfel spus, decelarea vocabularului si reconstituirea realitatilor istorice la un nivel pe care l-am putea numi intim ofera consistenta unui univers care are doua atribute: de a fi faptic si de a fi livresc. Dar, cum stim, istoria in­seam­na cunoastere umana. Si aici exceleaza Alexandru-Florin Platon, prin faptul ca nu se opreste la nivelul cunoasterii faptice, ci reuseste o identificare a factorului uman in ceea ce de la Fernand Braudel in­coace s-a nu­mit trend secular.

 

In ciuda a ceea ce autorul afir­ma ca vulnerabilitate, anume raportarea minimala la istoria factuala, am spune ca dimpotriva, aceas­ta devine un atu, prin modul in care reface contextualitatea, atat la nivel ideatic, cat si pragmatic. Astfel incat reuseste pe deplin reordonarea faptelor in directia explorarii propuse.

 

Cartea de fata este fundamentala in peisajul istoriografic autohton in intelegerea paradigmelor crestine din Evul Mediu si din modernitate in ceea ce inseamna functionarea intima a reprezen­tarilor statului. Si am spus paradigme crestine, iar nu occidentale, deoarece nu este acoperita doar Christianitas latina, ci si – aspect care merita subliniat puternic – o explorare, dupa stiinta mea singulara in acest moment, a metaforei „corpului politic“ in lumea bi­zanti­na. Integrarea acesteia reprezinta, din acest punct de vedere, una din­tre mizele importante ale lu­crari. Ele, evident, sunt mai multe. Iar volumul in sine ofera o plaja larga de explorari in cunoasterea acestui domeniu. Dintre ele, ma limitez doar la cateva subiecte.

 

Primul dintre ele este, in mod indiscutabil, noutatea in campul istoriografiei autohtone (desi nu se limiteaza numai la acesta) a tratarii si formei de abordare a acestui „subiect transversal“. Premisa este ca organizarea unei societati, a orica­rei societati, este reprezentata (ceea ce vrea sa insemne imaginata), la nivel colectiv. Aceste imagini ale societatii nu sunt insa unice fieca­rui sistem, ci se afla in dependenta, adeseori in concurenta. Iar atunci metafora „corpului politic“ este „echivalen­ta dintre principiile care structureaza corpul uman si organizarea politica a societatii“ (p. 18), de la lumea-ca-natura a Antichitatii gre­cesti pana la Revolutia Franceza – si cu prelungiri, indraznesc sa adaug, pana in zilele noastre.

 

Al doilea subansamblu care intereseaza aici il constituie aceasta tratare a metaforei „corpului politic“ in lumea bizantina, cu rasfrangerea de rigoare in lumea ortodoxa. Cum subliniaza Alexandru-Florin Platon, se constata o diferenta fata de lumea Occidentului medieval, care, cum bine se stie, a creat un dublu „corp politic“, reprezentari concurente in disputa dintre sacerdotium si regnum care isi disputa intaietatea in cadrul aceluiasi corp, „interpretat cand ca o comunitate a tuturor credinciosilor aflata sub ascultarea Papei («capul» acestui «corp»), cand ca o comunitate «politica», in frunte cu regele – «inima» regatului sau“ (p. 310).

 

In Bizant, insa, nu regasim aceeasi situatie. Aici nu mai apare o reprezentare a „corpului politic“ de natura mistica, distinct de conducator, ca in Occidentul latin influentat extrem de puternic de dualismul augustinian si de a sa De civitate dei, ceea ce a si dus in timp la separarea dintre statul monarhic si conducatorii sai (referinta obligatorie o reprezinta Ernst H. Kantorowicz cu Cele doua corpuri ale regelui. Un studiu asupra teologiei politice medievale). Ceea ce de­mon­streaza insa Alexandru-Florin Pla­ton este faptul ca acest „al doilea corp“ al basileului a existat, dar nu in mod vizibil, ci chiar in persoana imparatului bizantin, care a fost in sine un „corp politic“. Aici intervine, ne arata istoricul, raportarea fie­carei societati la natura umana: in vreme ce bizantinii recurg la o viziune tripartita asupra omului (trup- suflet-spirit), care a dus printre altele si la eliminarea competitorilor prin practica mutilarilor faciale, in Apus se insista asupra dualitatii corp-suflet.

 

Cum si-au reprezentat elitele din Principate organizarea societatii

 

Cele trei argumente pe care le adu­ce autorul sunt legate de im­parat ca typus Christi, de faptul ca nu era doar unic, ci „mereu acelasi, in logica unui principiu al ipseitatii care facea din monarhul bizantin un fel de «imparat succesiv» – reincarnare singulara si, mai ales, perpetua a puterii“ (p. 155), ceea ce este de natura sa ne demonstreze ca, in logica acestei fictiuni a perpetuitatii, basileul nu este ales (si creat prin incoronare si mirungere), ci doar confirmat  prin acestea. Acestea ar fi explicatiile pentru care, in Bizant, „cor­pul politic“ a fost cvasi-identic cu cel al imparatului.

 

Un capitol cu totul inedit, care, ca subiect de respiratie lunga, mi se pare fundamental si bine fundamentat, il reprezinta explorarea a ceea ce inseamna „corpul natiunii“ si „corpul politic“ in prima jumatate a secolului al XIX-lea in spatiul romanesc. Menit sa fie, cum ii spune si titlul, „in loc de concluzii“, porneste de la intrebarea de baza: exista indicii ca elitele din Principate si-au reprezentat formele de viata comu­na si de organizare a socie­tatii? Daca da, cum si le-au imaginat?

 

Raspunsul pe care il da Alexandru-Florin Platon este ca exista reprezentari „corporale si se refera nu atat la organizarea politica, cat la unitatea etnica. Cu alte cuvinte, la natiune ca un «corp»“ (p. 294) si care sunt de inspiratie religioasa. Mai mult, sondajul intreprins de istoric ii arata ca in aceasta perioada „«corpul» apare ca reprezentare numai a comunitatii nationale“ (p. 299). Foarte interesant este faptul ca, de fiece data cand amintesc de „trupul natiunii“ si de „madularele“ sale, autorii folosesc timpul prezent, ceea ce arata ca pentru ei „problema care se punea nu era aceea a constituirii unui «corp» national, ci, mai curand, a reconstituirii  acestuia“ (p. 302). Ceea ce subliniaza faptul ca nu „corpul politic“, ci „corpul natiunii“ este reprezentarea fundamentala a elitelor din Principate, lucru care a facut ca pana tarziu, dupa Unire, sa nu apara o reprezentare a Statului.

 

Cum se vede, am ales ca in aceste randuri sa nu insist foarte mult asupra metaforei „corpului politic“ in Occident – ceea ce de altfel ocupa, cum este si normal, cea mai mare parte din volum. Este prea indeajunsa observatia ca, in economia lucrarii, cel mai intins capitol este al doilea, cel care se ocupa de trup ca reprezentare a statului in Evul Mediu si Renastere. Aceasta deoarece sunt cateva aspecte spectaculoase ale cerce­tarii semnate de Alexandru-Florin Platon, pe care le-am infatisat in randurile de mai sus.

 

Si voi incheia cu inca un asemenea aspect: legatura care poate parea bizara dintre medicina si politica. Pornita din Antichitatea greaca, redefinita in diverse stagii de-a lungul veacurilor, in Evul Mediu si in Renastere, a dus, cum stim, la teoriile biologiste de organizare a statului, la cele legate de etnicitate, la cele rasiale. Prin aceasta, analiza de fata poate fi adusa pana in zilele noastre, cand asistam la un reviriment al nationalismelor, create in mare masura pe baze etnice si pe imaginea pe care o dezvolta fiecare legat de ceea ce trebuie sa fie „corpul politic“.

 

Alexandru-Florin Platon, „Corpul politic“ in cultura europeana. Din Evul Mediu pana in epoca moderna, colectia „Historia“, Editura Polirom, 2017

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte