Noaptea Literaturii Europene 2017 la Lisabona                                                  Bogdan-Alexandru Stanescu despre Copilaria lui Kaspar Hauser la Bucuresti                                                  Apparatus 22 la VIENNA BIENNALE 2017                                                  Literary Talk & Reading cu Florin Iaru la Carturesti Verona                                                  ISVOR. Constantin Brancusi                                                  L’Effet aquatique a primit Premiul TV5 MONDE, RFI Romania, Institut français de Roumanie al Juriului tinerilor francofoni                                                  Marius Oprea despre Neasemuita istorie a Imperiului Roman de Rasarit la Libraria Eminescu, Bucuresti                                                  Talk: Catherine de Zegher - Geta Bratescu: A Studio of One’s Own                                                  Smart Summer: 5 pasi ca sa devii mai istet vara asta!                                                  Bogdan-Alexandru Stanescu despre Copilaria lui Kaspar Hauser la Iasi                                                 
Nr.570, 19-06-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Vara in care trebuie s-o cititi pe Tatiana Tibuleac
Eli Badica

Jurnalista de profesie – cu studii la Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comu­ni­carii, Universitatea de Stat din Moldova, a initiat in 1995 rubrica Povesti adevarate in cotidianul „Flux“, a facut parte din echipa PRO TV Chisinau, din 1999, in calitate de reporter, editor si prezentatoare de stiri –, Tatiana Tibuleac s-a stabilit in Franta in 2009 si a debutat cu Fabule mo­derne (Ed. Urma Ta, 2014; editia a II-a, Ed. Libris Editorial, 2016). In 2016 publica cea de-a doua carte, Vara in care mama a avut ochii verzi (Ed. Cartier), un volum deja bestseller in Republica Moldova, foarte bine primit si in Romania. Cum sunt convinsa ca nu toti cititorii au ajuns la cartea aceasta splendida, ma incumet sa scriu si eu cateva randuri despre ea aici, in pa­ginile „Suplimentului“. Nu de alta, dar merita cu varf si indesat sa devina un... hit al verii.



Motto: „La moarte te gandesti doar cand mori, Aleksy, abia cand mori, si este o prostie, o mare pros­tie. Pentru ca moartea este cel mai probabil lucru care i se in­tampla unui om in locul tuturor visurilor. De fapt, singurul care i se va in­tampla cu siguranta. De aceea, Aleksy, sa nu faci niciodata lucrurile aiurea, cu gandul ca mai ai timp sa le indrepti, pentru ca nu vei avea. Timpul care va veni il vei cheltui doar pentru a face si mai multe lucruri aiurea si pentru a muri si mai repede.“ (Tatiana Tibuleac, Vara in care mama a avut ochii verzi, p. 92)

 

Am citit Vara in care mama a avut ochii verzi la inceputul anului, fara nici o asteptare – pentru ca titlul nu te pregateste pentru ce vei gasi in interior, iar coperta a IV-a o citesc foarte rar inainte si intotdeauna dupa incheierea lecturii (in acest caz, scriitorul Radu Vancu schiteaza un soi de laudatio extrem de precis) – si am avut o imensa surpriza. Am recitit-o de curand, in timpul Zilelor Literatu­rii Romane la Chisinau (16-19 mai) – pentru ca lectura fusese atat de intensa prima data, incat nu-mi facusem nici un fel de notite, iar memoria nu ma ajuta deloc –, unde urma sa moderez, impreuna cu Maria Sleahtitchi (poeta, critic si istoric literar), un eveniment unde era invitata si Tatiana Tibuleac. La a doua citire, volumul mi s-a parut chiar si mai bun decat prima data. Asa ca am zis ca acum sa nu ratez sa si notez cateva impresii pe marginea cartii. Desi in numarul trecut al „Suplimentului de cultura“ spuneam, intr-o sinteza despre editia de anul acesta a Salonului International de Carte Bookfest, ca in luna mai au aparut foarte multe carti romanesti excelente, deci listele de lecturi de vara aceasta sunt pline, pledez pentru un loc fruntas pentru Vara in care mama a avut ochii verzi. Promit ca nu veti regreta. Nu veti gasi o carte similara in literatura romana contemporana. Si nu veti avea parte de o lectura plata, au contraire.  

    

Tatiana Tibuleac se impune, prin Vara in care mama a avut ochii verzi, ca scriitoare. O scriitoare extra-ordinara. Stilistic, volumul e ireprosabil. Naratiunea la persoana I singular are forta. Frazele sunt, in genere, scurte, taioase, exacte. Cele 77 de capitole/secvente/decupaje au intre patru cuvinte si cateva pagini. Proza Tatianei Tibuleac este invadata de poetic, iar poemele se aseaza firesc pe un schelet narativ. Defini­tiile ochilor mamei tes marele poem, justificand, totodata, titlul volumului. Ramane la aprecierea fiecarui cititor daca aceasta carte este un (fabulos) roman (asa cum gasiti si pe coperta) sau daca, de fapt, va pare un mare poem. Eu cred ca este si una, si alta. Oricum ar fi, intregul volum este echilibrat perfect.

 

Figura in jurul careia graviteaza toata cartea este mama naratorului, un tanar artist invalid si dependent de droguri, cu o familie (poloneza) disfunctionala, internat, dupa moartea mamei, intr-un ospiciu, intr-o permanenta lup­ta cu sine insusi – „Boala mea avea o denumire din saisprezece litere. (...) Ce-i drept, acum – cand sunt vestit – oamenii nu se mai feresc de mine, ci, dimpotriva, par­ca asteapta sa ii pocnesc ca sa aiba ce povesti la altii“ (p. 20).

 

Constructia romanului nu are nici o nota discordanta


Asa cum aflam dupa jumatatea romanului, pretextul pentru a scrie despre mama sa este un fel de anamneza, o rememorare a trecutului personal, recomandata de psihiatrul lui, care crede ca va putea picta din nou daca retraieste cronologic acea ultima vara petrecuta cu mama sa. O vara insemnata tocmai pentru ca este momentul-cheie al naratiunii, cel din care pornesc toate si unde se in­torc toate. Cele trei luni si jumatate petrecute impreuna de cei doi, mama muribunda si fiu adolescent psihotic („impins in aceasta lume de acelasi uter inconstient“), conduc spre o reapropiere si im­pacare profunda – a celor doi, a lui cu sine si cu viata, a ei cu sine si cu moartea. Practic, intr-o vara, intr-un satuc francez, intr-o casu­ta inchiriata, unde traiesc modest, cei doi se regasesc si se accepta, invata sa se iubeasca, sub presiunea bolii, respectiv a timpului, asa cum pot, asa cum nu au reusit sa o faca pana atunci: „Intr-un fel, toate aveau un sens – si boala, si graba, si cancerul ei turbat. N-ar fi putut avea un cancer mai bland chiar daca si-ar fi dorit, caci toata viata a ales aiurea. Dar nici sa traiasca nu mai avea de ce si nici cum, pentru ca obosise de nedragoste. «In sfarsit, am si eu ceva al meu, Aleksy, care ma vrea doar pe mine.»“ (p. 57).

 

Schimbarea radicala a raportului dintre fiu si mama, post-confesiune in lanul de floarea-soarelui, discrepantele dintre descompunerea (fizica) si vitalitatea (spirituala, sa spunem) mamei, ironiile usor tandre ale fiului, dupa o violenta puternica, sunt poate pasajele desavarsite ale cartii.

 

Constructia romanului nu are nici o nota discordanta. Socant la inceput, dur („In acea dimineata, in care o uram mai mult ca oricand, mama implinise treizeci si noua de ani. Era mica si grasa, proasta si urata. Era cea mai inu­tila mama din cate au existat vreo­data. O priveam de la geam cum sta la poarta scolii ca o cer­setoare. As fi ucis-o cu jumatate de gand“, p. 5), apoi din ce in ce mai lin („In ziua in care mama a murit ne simteam ca doi hoti care au jefuit o banca. Era mijlocul lui septembrie, iar ea inca traia“, p. 149, pana la: „Am petrecut aproape toata ziua vorbind intruna, mancand nuci si mere, dar fara a spune esentialul. M-am despartit de mama fara ca ea sa stie ca am iertat-o. ...cand m-am in­tors, mama se legana moarta in hamac ca o crisalida cu inceput de fluture“, p. 150), cu un ton distant, rece, frust, pe parcurs imblanzit (in nici un caz melodramatic). Suferinta de la un capat la altul – „In fisierul meu cu lucruri rele e mereu imbulzeala, pentru ca ani la rand viata mea a fost o succesiune de ura si rahat. (...) Unele imagini se repeta sau se suprapun, pentru ca este imposibil sa fii mereu original si sa suferi inedit, chiar si atunci cand esti nebun ca mine“ (p. 54) –, bine dozata (oricat de stra­niu poate suna).      

 

Nu ai cum sa uiti Vara in care mama a avut ochii verzi. Furia, cinismul, revolta, agresivitatea, im­pacarea, generozitatea, refuzul final, intensitatea trairilor raman. Si aduc cu ele o alta literatura. De cea mai buna calitate.

 

Tatiana Tibuleac, Vara in care mama a avut ochii verzi, colectia „Rotonda“, Editura Cartier, 2016

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte