Laureatul Premiului Strega 2017, in Biblioteca Polirom: Paolo Cognetti, Cei opt munti                                                  Petrecere in oras: luna august la Fundatia Calea Victoriei ;)                                                  Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                 
Nr.494, 21-09-2015
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Viata si visele lui Mateiu, bastardul lui Caragiale
Cristian Teodorescu

Chiar si azi, unii dintre admiratorii lui Caragiale cel Batran se uita chioras la ciudatul sau fiu, Mateiu, fiindca isi ura tatal. Desi n-ar fi nici primul, nici ultimul produs biologic al unei celebritati care nu-si suporta genitorul, Mateiu i-a scos din papuci pe suporterii lui I.L. atacandu-si tatal raposat si in productia literara, adica pur tujur, ceea ce nu se face. Cu nimic mai breji, o parte dintre pretuitorii lui Mateiu nu-l iarta pe autorul Momentelor pentru mizeriile pe care i le-a facut progeniturii sale*. Totusi, tinand vadit partea fiului, Ion Iovan nu face asta in alb si negru, aidoma criticilor care s-au inhamat la caruta literara a tatalui. Iovan se uita atent si la ale vietii griuri, din studierea carora ii iese un roman, si de familie, si de epoca – mai exact, de epoci! –, si de moravuri, dar si de psihologicale trecute prin fandacsiile unor vremuri in care onoarea mai era aparata cu sabia, iar Mita Biciclista era calomniata ca le servea si sifilis clientilor ei din lumea buna.



In adolescenta, cand am citit Craii de Curtea-Veche, eram de partea fiului. Dupa ce am aflat insa amanunte despre relatiile celor doi si am citit scrisorile lui Mateiu catre prietenii sai, Boicescu si Uhrinowsky, am inceput sa inteleg si exasperarile lui I.L. fata de excentricitatile primului sau nascut. Cum sa nu turbezi cand iti vezi fiul inventandu-si un arbore genealogic de conte, cand tu stii ca ai origini cat se poate de modeste, de neam de placintari, si cum sa nu te apuce pandaliile in fata apucaturilor lui de dandy intarziat, care-l fac sa para un caraghios fara margini pana si prietenilor tai apropiati.

 

Dar, daca intoarcem foaia, de ce sa n-aiba si Mateiu dreptate sa-si deteste tatal, de vreme ce se simte si e tratat inca din copilarie, in familia acestuia, legal intemeiata, drept a cincea roata la caruta? E adevarat, Caragiale l-a recunoscut drept fiul sau, rezultat dintr-o relatie liber consimtita cu o domnisoara uvriera in industria tutunului. Insa dupa ce a parasit-o pe uvriera care nu mai corespundea cu pretentiile sale sociale, I.L. l-a uitat si pe Mateiu timp de sase ani, adica pana s-a hotarat ca trebuia sa aiba grija de educatia lui. Grijuliu cu fiul, pentru care are de multi ani o preocupare speciala, Ion Iovan il nedreptateste pe Caragiale-tatal, desi cine se uita la istoria lor de familie n-are cum sa nu observe ca I.L. s-a straduit sa-i croiasca un drum in viata si baiatului sau din flori. Numai ca acest „si“ i-a otravit copilaria si adolescenta lui Mateiu, incat l-a impins sa alerge, toata viata, pana la obsesie, dupa nobiliari cai verzi pe pereti.

 

Ion Iovan nu-i ia in serios revoltatului fiu fumurile de descendent al unui conte Carabey. Dar stie sa gaseasca explicatia fixatiilor nobiliare ale lui Mateiu si sa le urmareasca in normala lor anormalitate. Adica din momentul in care batranul Caragiale afla ce clocea in minte tot mai dificilul sau baiat si, ca sa-l convinga de adevarul ca proveneau dintr-o familie de placintari, ii da in cap lui Mateiu cu o tava de copt placintele, pana cand fiul arboreaza la Fundulea, pe mosia Maricai Sion, flamura nobletii sale.

 

Cine nu e flambat de opera si soarta celui de-al doilea Caragiale, ca Ion Iovan, n-are cum sa-l zugraveasca favorabil pe fiu, in dauna tatalui. Stiind pe pielea lui ca din literatura nu te imbogatesti si anticipand ca drumul pe care a apucat-o baiatul sau n-o sa-i aduca succesele la care viseaza, I.L. vrea sa-si extraga fiul din visarile sale si sa-l aduca pe o cale mai sigura. L-ar vrea avocat si-l tine la studii, dar Mateiu are alte socoteli. Nu se gandeste la o cariera, ci sa dea lovitura in viata. Pandeste un pont, adica o casatorie avantajoasa, care sa-l scoata din saracie, iar pentru asta e gata sa curteze si femei batrane, cu conditia sa aiba averi de tocat. Cat despre independenta lui financiara, Mateiu n-o concepe decat ca pe rezultatul unei slujbe la stat, ca diplomat sau macar ca prefect. Pentru asta, desi isi detesta tatal, se foloseste de amintirea lui publica, fara probleme de constiinta.

 

Revoltat de amoralitatea de mitocan a lui I.L.C., fiul isi intrece tatal la acest capitol, invidios pe gloria acestuia, ca si cum ar fi fost privat astfel de o parte din gloria care i se cuvenea. Chiar si literatura pe care o scrie e pentru Mateiu un mijloc de a-si atinge ponturile prin tranzactionarea unei eventuale celebritati personale, nu vreo chestie de ideala vocatie. Asa ca atunci cand ii apare nuvela Remember, duce un exemplar la curtea regala, cu speranta ca va fi bagat in seama de cine trebuie.

 

Din toata aceasta istovitoare panda a pontului, Mateiu nu se alege decat cu o casatorie cu o mica, dar mult mai batrana decat el boieroaica, Marica, fata lui Sion, si cu un domeniu care numai lui i se putea parea seniorial. Era insa victoria cuiva care reusise sa-si pastreze tinuta si morga, trecand prin momente de saracie cumplita, fara sa deznadajduiasca, si care-si transformase visul nobiliar intr-un roman chiar mai straniu decat tribulatiile sale rocambolesti de vanator al gloriei si al unei situatii demne de urmasul contelui de Carabey.

 

Dar chiar si dupa ce atinge culmile gloriei, de care se bucura cu nesat, cand apare prin cafenelele din Bucuresti, cu vestimentatia lui de batran dandy, Mateiu e luat peste picior sau ignorat de o parte a confratilor literati. Are in schimb o minuscula curte de admiratori care-i inghit toate ciudateniile, de parca s-ar pregati sa devina preotii unui cult secret, inventat de bastardul mitocanului Caragiale.

 

Romanul lui Ion Iovan despre viata si timpurile lui Mateiu Caragiale, ruda apropiata cu reconstituirile monografice ale lui G. Calinescu despre Eminescu si Creanga, dar mai ales cu Viata lui Constantin Stere de Zigu Ornea, e proba ca intalnirea dintre un mare talent de azi si un mare scriitor de rasalaltaieri nu poate duce decat la o capodopera.

 

Si cum avem de-a face cu un roman nonfictional al carui autor s-a priceput si sa fictionalizeze, pe cand lucra la canavaua istoriei vremii, nu-mi ramane decat sa-l adaug pe autor clubului select al pretuitorilor lui Mateiu Caragiale, infiintat de Ion Barbu, cu faimosul sau protocol in versuri.

 

*Ion Iovan, MJC, Ed. Polirom, colectia Fiction Ltd, 2015

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte