Laureatul Premiului Strega 2017, in Biblioteca Polirom: Paolo Cognetti, Cei opt munti                                                  Petrecere in oras: luna august la Fundatia Calea Victoriei ;)                                                  Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                 
Nr.566, 15-05-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Ana Maria Sandu – Pereti subtiri

„Suplimentul de cultura“ publica in avanpremiera un fragment din volumul de povestiri Pereti subtiri de Ana Maria Sandu, care va aparea in curand in colectia „Fiction Ltd“ a Editurii Polirom.



– Fragment –

 

Blocul cu patru etaje

 

Oricine ar fi trecut pe langa blocul cu patru etaje si ar fi vazut ca apartamentul de la parter comunica printr-o usa din sticla cu gradina de flori din fata ar fi zis ca trebuie sa fie tare placut sa lo­cuiesti acolo.

 

In 1959, cand cele 15 familii au pus mana de la mana si au construit cladirea, inginerul Pop si arhitectul Ionascu au venit hota­rati sa-si adjudece cele mai spa­tioase apartamente, cel de la par­ter si cel de la etajul 1. Nu negociasera pretul. Acestea fusesera conditiile ca sa se apuce de lucrare. In toamna anului 1960, pe strada ingusta au parcat furgonete incarcate cu mobile si Dacii burdusite cu saci de rafie, legati cu sfoara la gura, care se revarsau din portbagajele deschise. Noii proprietari s-au mutat pe rand in imobilul inca ne­terminat. Lipsa liftului au resim­tit-o din plin si cate unul mai scapa cate o injuratura, de sub manerul unui fotoliu sau al unui aragaz. In scurt timp, dupa ce au facut socotelile si li s-a mai cerut cate o suma suplimentara pentru finisaje, au descoperit ca domnul Pop ii cam furase. Politicos si cu metoda. De fiecare data cand l-au tras la raspundere, el a ridicat din umeri si le-a zambit larg, semn ca era prea tarziu sa mai poata schimba ceva. Doamna Pop purta deux-pièces-uri cu fuste cambrate pe solduri si tocuri inalte si de abia isi saluta vecinii. „Neamuri de traista“, le zisese intr-o zi doamna Mola si cu stampila asta au ramas pana la moarte. Ea n-a parut niciodata cu adevarat deranjata.

 

O vedeau uneori cum sta pe treptele de marmura, cu o foarfeca in mana, si verifica fiecare trandafir in parte, inainte sa-l taie si sa-l puna in vaza. Umbla ziua in amiaza mare intr-o camasa de noapte alba, lunga si transpa­renta, peste care isi punea un halat de catifea de culoarea visinei putrede. Nu si-l strangea niciodata. Privirea semiadormita, pi­tita in spatele unor gene lungi, de starleta, ii facea pe barbati sa vise­ze partide de amor de fiecare data cand o salutau cu voci pitigaiate si ii spuneau „sarut’ manusitele, doamna Tanti“. Si asta s-a intamplat pana tarziu. Papucii de casa inalti, de satin, cu un ciucure de blana in fata, ii dadeau un aer de doamna. Barbatii au cazut in capcana, dar sotiile lor au stiut prea bine ca nimic nu era adevarat si ca distinsa doamna Pop, cu buclele ei negre, impecabile, se casa­torise cel mai probabil din interes cu mai varstnicul domn inginer, care plecase de acasa, isi lasase nevasta si uitase de cei doi copii.

 

Tanti n-a lucrat niciodata. Avea tot timpul din lume sa se aranjeze si se purta cu toti vecinii ca si cand ar fi fost acolo doar pentru a-i face ei niste favoruri. Pe care nici macar nu trebuia sa le ceara, i se ofereau pe tava. Asa se intamplase si in toamna in care doamna Pop s-a apucat de conserve pentru iarna. Borcanele ei pretioase, fierte la bain-marie, aveau nevoie de un spatiu de depozitare. Domnul Costea i-a cedat in anul acela boxa lui si a mesterit si niste rafturi de lemn pe care sa le poata aranja ca lumea. I-a oferit un borcan de zacusca, pe care scrisese cu mana ei data, si omul s-a simtit in al noualea cer. La fel s-a intamplat cu locul de parcare: domnul Zan a renuntat la el fara sa stea pe ganduri. A stiut ca va avea scandal acasa cu consoarta, dar nu i-a pasat. Putea, in sfarsit, sa faca ceva pentru draga de Tanti.

 

In primii ani de convietuire in bloc, oamenii s-au obisnuit treptat cu sunetele cladirii. Peretii pa­reau cam subtiri. Dar asta era o problema cu care ar fi putut sa traiasca. Efectul de palnie care se crea in dreptul scarilor le-a dat insa mari batai de cap. Orice cearta conjugala ajungea si in ca­sele celorlalti. Scartaiturile, tipe­tele, stranuturile in cascada, toate se plimbau libere, in sus si-n jos, pe casa scarilor. Un timp le-a pa­sat. Si au incercat sa-si duca vie­tile in liniste si pace. Sa-si reprime furia si nemultumirile. Sa inghita in sec de frica sa nu se auda ce-si reproseaza. Sa bea cu masura si sa nu spuna ce au pe suflet. Sa tina totul sub obroc. Nimeni n-ar putea sa spuna cine a cedat mai intai.

 

Dupa ce s-au auzit primele strigate, toti s-au simtit eliberati. Geloziile si frustrarile vietii de cuplu, amantlacurile descoperite, ritmul ingramadit al zilelor, problemele cu copiii si cele de la serviciu s-au indesat in sacul acela cu ecou. A fost ca o mare sarbatoare a blocului, de la care doar ghirlandele au lipsit.

 

Au inceput sa socializeze, si-au petrecut revelioanele la mesele din sufragerie si fiecare venea cu cate un platou cu salata de boeuf sau cu oua umplute, se invitau la aniversari si la onomastici. Tanti a ramas un subiect fierbinte: „Ce, crezi ca nu te-am vazut cum o dez­bracai din priviri?“, se mai auzea cate o nevasta furioasa si era clar cine era personajul feminin cu care isi tachina sotul.

 

In acelasi timp, sunetele de juisare, inca dese, care razbateau de dincolo de usa pe care scria „Familia ing. Pop“, ii tineau pe toti la distanta. Chiar daca parea greu de crezut si usor nedrept, bar­batul acela plesuv, chel si cu fata de bufnita o facea fericita.

 

Chiar daca s-au mai certat, nu s-au iscat in bloc conflicte majore. In dimineata in care Tanti a iesit, imbracata in negru din cap pana-n picioare, cu un decolteu ge­neros, asortat la niste dresuri cu dunga la spate, si i-a anuntat de sub palaria ei cu boruri mari: „sotul meu a facut infarct“, toata lumea a inlemnit. Pe moment n-au in­draznit sa se gandeasca cum se intamplase, desi toti si-au imaginat arma crimei. Scenariul in care el isi daduse obstescul sfarsit, indeplinindu-si obligatiile conjugale, a cunoscut mai multe variante.

 

S-au intrecut in ama­nunte. Ea era deasupra sau el? Unde o facusera? Cum desco­pe­rise femeia ca el o mierlise? Si, oare, in ce moment se oprise? Tan­ti, saracuta, cat de tare s-o fi speriat? O avea cosmaruri?

 

Fara vocea ei in extaz, care razbatea de la parter pana la patru de cateva ori pe saptamana, la cele mai diverse ore, atmosfera devenise destul de mohorata. Va­duvei ii statea bine in doliu si ie­sea des. Nu trecusera mai mult de sase luni, cand Tanti i-a spus doam­nei Mola:

 

— De luna viitoare ma treceti cu doua persoane. Vine la mine un nepot, student la Politehnica.

 

Un baiat inalt si ochelarist si-a facut aparitia si s-a instalat in apartamentul familiei Pop. Veci­nii si-au zis ca, poate, Tanti o avea probleme cu banii, desi Zanii, care le fusesera cei mai apropiati, bagau mana in foc ca inginerul lasase totul in ordine: apartamentul, masina si cecurile le pusese pe numele femeii.

 

CARTEA

 

17 povesti dintr-un bloc cu patru etaje din Bucuresti. Vie­tile personajelor comunica prin peretii subtiri. In aceasta comunitate de locatari vechi si noi, intimitatea devine flui­da. Destinele personajelor se intersecteaza, apartamentele au propriile istorii, cuplurile isi traiesc sub ochii celorlalti ritualurile si descompunerea. Dincolo de usile inchise e o lu­me in mic, cu bucuriile si tris­tetile ei infinitezimale.

 

AUTOAREA

 

Ana Maria Sandu a debutat in 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat in 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusa in limba franceza in 2010 cu titlul L’écorchure. In 2006 a publicat la Editura Polirom, in colectia „Ego. Proza“, romanul Fata din casa vagon, iar in 2010 romanul Omoara-ma!. Acesta din urma a fost tradus in limba italiana (Uccidimi, Aisara, 2012), iar in 2017 va aparea in limba maghiara, la Editura Vince Kiadó Kft. In 2013 a publicat Alearga (Editura Polirom). Actrita Nicoleta Lef­ter si coregrafa Silvia Calin au facut, pornind de la text, un one woman show cu acelasi titlu. A mai publicat texte in antologiile Cartea cu bunici, Bookataria de texte & imagini, Iubire 13, Prima data, Nouvelles de Roumanie, Rumanien heute. A coordonat volumul Cu ochii in 3,14, o antologie „Dilema veche“ aparuta in 2015 la Editura Humanitas. Traieste la Bucuresti. Este redactor la revista Dilema veche.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte