Doina Rusti la Libraria Carturesti din Palas Mall Iasi                                                  Sapte, cifra norocoasa, iti deschide drumuri noi la Fundatia Calea Victoriei                                                  SFR 2017 a deschis recrutarea pentru voluntari intr-un festival de film                                                  Expozitia internationala „Instrumente medievale de tortura“ la Palatul Culturii din Iasi                                                  Incep inscrierile pentru cea de-a 12-a editie Aristoteles Workshop                                                  In Biserica Luterana se asculta jazz: festivalul JAZZ in CHURCH la a cincea editie                                                  Doua spectacole-recital ale actorului Emil Boroghina la Chisinau                                                  Festivalul Filmului European anunta primele noutati ale editiei XXI                                                  Centenar Lipatti. Duminica, concert extraordinar la Ateneu                                                  Florin Irimia dezvaluie Misterul masinutelor chinezesti, la Iasi                                                 
Nr.599, 20-03-2017
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Centenarul nasterii lui Dinu Lipatti (1917-2017)
Un excurs printre documente inedite si in Biblioteca Nationala a Frantei
Victor Eskenasy

Cu Dinu Lipatti am impartit dintotdeauna ziua mea de nastere, intamplata in anul in care el avea sa moara, in decembrie. Nu imi amintesc unde am vazut si ascultat primul LP cu o inregistrare a lui Lipatti, dar, mai mult ca sigur, a fost la unul din cei trei profesori ce m-au format atat ca arheolog si istoric, cat si ca om, toti trei mari melomani: Petre Alexandrescu, Radu Popa, Serban Papacostea. Toti trei oameni de mare cultura si deschidere intelectuala, pentru care nu exista reductiva formula „crede si nu cerceta“. Dimpotriva, de la ei am invatat, intre altele, sa privesc mereu critic, sa caut intotdeauna adevarul la izvoarele faptelor istoriei, sa consider mereu reconstructia istorica asemenea unui fenomen in miscare, caruia adaugarea fie si a unei singure caramizi poate amplifica, remodela, reechilibra, cunoasterea umana. Daca ii evoc astazi, la centenarul nasterii lui Lipatti, este nu numai fiindca mi-ar fi placut sa-l aniversam reascultandu-i muzica impreuna, ci si fiindca traiesc cu sentimentul ca, din varii motive, cercetarea serioasa a istoriei culturale muzicale romanesti si implicit mentinerea reala in viata a memoriei pianistului stagneaza. Ca si in cazul lui George Enescu, se prefera cultivarea si perpetuarea legendei, a asa-numitului „brand“.



Dinu Lipatti 1939 – „Va face o mare cariera si va deveni o celebritate mondiala“

 

„As vrea sa va vorbesc din nou despre el inainte sa organizati sta­giunea artistica 1939-1940 la Winterthur“, ii atragea atentia Clara Haskil „omului cu maini de aur“, cum a fost poreclit Werner Reinhart, atotputernicul om de afa­ceri, clarinetist si mecena din Elvetia germana. „Dinu Lipatti a cantat recent la Paris cu orchestra si intr-un recital si a lasat o impresie profunda asupra tuturor muzicienilor care l-au auzit. Este vorba de un artist cu un talent de-a dreptul exceptional si imi permit sa vi-l semnalez din nou, fiindca sunt sigura ca veti avea o mare placere sa-l faceti cunoscut publicului de la Winterthur. In scurta vreme, va face o mare cariera si ar fi interesant sa-l ascultati inainte de a deveni o celebritate mondiala!“ [subl. V.E.].

 

Scrisoarea Clarei Haskil era datata la 2 aprilie 1939 si facea referinta la alte doua epistole trimise influentului mecena elvetian, dintre care una pastrata o expediase tot de la Paris, la 20 iunie 1938.

 

Din Lausanne, la 17 iulie 1939, Clara Haskil avea sa-i scrie lui Lipatti ca dirijorul Charles Munch – cu care pianistul cantase recent – a fost angajat pentru un concert la Winterthur si ca o recomandare din partea lui ar fi utila, pentru ca „Dl Reinh[art]intelege cam greoi si are nevoie sa i se repete des si din mai multe parti ca un artist este demn sa figureze in concertele din Winterthur, oras cel putin tot atat de pretentios ca Londra sau New York“. Umorul decapant al Clarei Haskil, mai ales atunci cand se exprima in ro­ma­neste, era fara pereche, dar in atmosfera din ajun de razboi Lipatti nu avea mari sanse sa fie primit la Winterthur.

 

Doar cu cateva zile mai devreme, la 10 iulie, Reinhart ii explicase ca, pe de o parte, era in intarziere cu pregatirea urmatoa­rei stagiuni, Hermann Scherchen, dirijorul Orchestrei, fiind plecat de doua luni pentru a dirija noua Orchestra a Palestinei, si ca nu au fost fixate concertele speciale in care se programau piesele de muzica moderna. In ce-l privea, Reinhart scria: „Vreau sa va spun ca Simfonia concertanta [pentru doua piane si orchestra]a compatriotului dumneavoastra Lipatti ma intereseaza foarte mult, dar nu stiu in ce masura este un proiect usor de realizat la noi. Cred ca dorinta d-lui Lipatti este sa vina sa cante lucrarea el insusi si, daca este posibil, impreuna cu dumneavoastra. Or, dumneavoastra cunoasteti numarul de solisti de la noi pe care trebuie sa-i plasam in fiecare an in programele noastre: este vorba intai de asii orchestrei noastre si apoi de profesorii de pian ai Scolii noastre de Muzica, care au toti, mai mult sau mai putin, dreptul sa cante ca solisti in fiecare iarna. Poate, ne-am putea interesa de pianisti de la noi pentru lucrarea lui Lipatti, care trebuie sa se afle inca in teancul de muzica moderna, pe care editorii, compozitorii etc. ni-l trimit incontinuu. In orice caz, voi vorbi cu Scherchen, imediat ce se intoarce, sa vedem ce se poate face“.

 

Dincolo de imensa prietenie pe care i-o purta lui Dinu Lipatti, cum o atesta scrisorile ei publicate odinioara din colectia prof. Dinu Tanasescu, Clara Haskil intuia bine si era in perfect acord cu critica franceza din acea primava­ra a anului 1939.

 

Anul incepuse nu cu un concert dedicat tinerilor compozitori Bernard Schulé, Cesare Brero si Dinu Lipatti – cum sta scris in monografia Bargauanu-Tanasescu –, ci, mai exact, cu unul in me­moria lui Paul Dukas, organizat la Scoala Normala de Muzica de Alfred Cortot insusi, care „a compus programul cu lucrarile a trei dintre ultimii elevi ai lui Dukas“ (Le Petit Journal, 16.01.1939).

 

Concertul, desfasurat la 19 ia­nuarie, a facut obiectul unei cronici, publicata sub titlul Oma­giu lui Paul Dukas de Roger Lebats. Potrivit criticului: „Emo­tionant omagiu adus lui Paul Dukas acest concert al Asociatiei Amicale a Scolii Normale de Mu­zica, la care trei elevi ai atat de regretatului muzician au venit sa-si depuna marturia si fervoarea, in memoria maestrului lor si a artei prestigioase pe care au deprins-o prin invatamantul sau profund, intelept si cutezator. Preceptele unui Paul Dukas nu se pierd niciodata, ele se transmit si fecundeaza talentele cele mai diverse. Am avut dovada la acest concert la care dl Bernard Schülé, El­vetia; dl Cesare Brero, italian; Dinu Lipatti, roman, s-au reunit pentru a face ascultate lucrarile lor, a caror unicitate se datoreaza exemplului nobil al lui Dukas. Varietatea acestor artisti desa­var­siti este totusi extrema: elve­tianul este un compozitor sever, semet si puternic; italianul face o muzica vesela, pitoreasca si vie; romanul se complace intr-o atmosfera de pasiune si elocventa“ („Le Populaire“, 28.01.1939). Lipatti, cum o anunta in ajunul concertului pe Florica Musicescu, avea sa prezinte So­natina pentru vioara si pian si, in prima auditie, Suita pentru doua piane.

 

Avea sa urmeze, la 5 martie, in seria de Concerte ale Conservatorului, unul dirijat de Charles Munch, in partea intai cu un program de muzica romaneasca: Capriccio roumain de Mihalovici, Danses d’ŒŒdipe ale lui Enescu si Rapsodie roumaine a lui Stan Golestan, urmate apoi de Concertul in mi minor de Chopin cantat de Lipatti („Paris Soir“).

 

Sambata 18 martie 1939, Dinu Lipatti aparea din nou ca solist, in Concertele Pasdeloup, sub ba­gheta lui Albert Wolff, in Concertul in La major de Liszt („Journal de débats politiques et litteraires“), remarcat, in cuvinte calde de cronicarul saptamanalului „Le Menestrel“ (24.03.1939). Michel-Léon Hirsch nota: „Dl Dinu Lipatti nu este un necunoscut. L-am ascultat adesea pe acest tanar pianist roman si ne amintim de interpretarea pe care a dat-o unei Sonate de Enescu, care mar­tu­risea o elocventa rara si impe­tuoasa. In aceasta piesa discu­tabila care este Concertul in La de Liszt, el si-a castigat galoanele de solist. Virtuozitatea lui este pura si eleganta, la nevoie viguroasa; dar ceea ce seduce la el cel mai mult este acest efort vizibil de meditatie si de probitate. Nici o preocupare de a se impune, doar de a face sa cante lucrarea just, o grija ce ii pateaza chiar jocul cu o anume raceala purista, foarte rara la un tanar“.

 

In aprilie 1939, entuziasmul Clarei Haskil era sincron cu al unor cronicari francezi dupa primul mare succes al lui Lipatti in recital pe scena pariziana, in Sala Chopin, la 29 martie. „Dinu Lipatti, tanar pianist roman, este in posesia celui mai frumos mestesug ce se poate vedea. La egalitate cu tehnica lui, temperamentul ii este acela al unui mare virtuoz, plin de dinamism interior, care ghideaza o supla inteligenta muzicala“, nota un critic la rubrica Recitale si concerte, in „Le Journal“.

 

Un altul, Henry Barraud, intr-o scurta rubrica similara din „Le Temps“ (23.04.1939), scria: „Recitalul lui Dinu Lipatti a fost pentru pianistul roman ocazia sa confirme tehnica sa perfecta si soliditatea culturii sale muzicale. Bach a fost tradus cu fervoare si intelegere rar intalnite. Dinu Lipatti de­tine o personalitate marcanta dove­dita in execu­tiile sale si in devotiunea sa pentru muzica“.

 

O cronica mai detaliata o oferea un personaj special al vietii sociale pa­riziene interbelice, scriitorul, ziaristul si criticul muzical Lucien Rebatet, cunoscut pentru atasamentul sau timpuriu fata de national-socialism si pentru colaborarea la publicatia de extrema-dreapta „Action française“. Rebatet – care in paranteza fie spus era casatorit cu o romanca si comentase anterior si alte concerte romanesti – afirma despre Lipatti ca tanarul „pianist roman a cantat destul de des in salile noastre de concert fara sa reuseasca sa se faca distins de public de zeci de alti interpreti. Ultimul sau recital in Sala Chopin a marcat o rascruce in cariera sa. [...]Numele sau este atasat acum emotiilor pe care le procura tuturor melomanilor parizieni ce il pot asculta. Concertul sau s-a incheiat cu o salva de aplauze care valoreaza o consacrare. [...]Jocul sau este alcatuit dintr-o alianta seducatoare de fantezie orientala si claritate latina, care au fost disciplinate, du­pa toate aparentele, printr-o solida educatie dupa regulile germane“.

 

Cronicarul aprecia ca „programul dlui Lipatti a fost alcatuit in mod remarcabil, pentru a pune in evidenta ca­li­tatile extrem de variate ale pianistului. El a stiut sa traduca in mod admirabil maiestatea, colorata deja de romantism, a Toccatei in Do diez major de Bach, transpusa pentru pian de Busoni. In sonata Aurora de Beethoven, si-a dove­dit farmecul stilului melodic, concomitent cu virtuozitatea. In ce ma priveste, mi-a placut in mod special interpretarea pe care a dat-o Sonatei de Stravinski, text extrem de dificil, in care aduce o inteligenta ce, fara indoiala, ar fi primit aprobarea deplina a maestrului, atat de sever, totusi, cu virtuozii care ii abordeaza opera. El a terminat triumfator cu piese din cele mai accesibile de Brahms si Chopin“. Iar criticul conchidea fara ezitare: „De la un capat la altul al serii, dl Lipatti si-a demonstrat vigoarea suflului, ca si siguranta gustului. Este vorba, probabil, de cel mai remarcabil pianist pe care Romania, bogata mai ales in violonisti iscusiti, ni l-a trimis pana acum“.

 

La mijlocul anului 1939, la 22 de ani, in ajun de razboi, Dinu Lipatti era inscris pe orbita marilor pianisti ai secolului sau.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte