Noaptea Literaturii Europene 2017 la Lisabona                                                  Bogdan-Alexandru Stanescu despre Copilaria lui Kaspar Hauser la Bucuresti                                                  Apparatus 22 la VIENNA BIENNALE 2017                                                  Literary Talk & Reading cu Florin Iaru la Carturesti Verona                                                  ISVOR. Constantin Brancusi                                                  L’Effet aquatique a primit Premiul TV5 MONDE, RFI Romania, Institut français de Roumanie al Juriului tinerilor francofoni                                                  Marius Oprea despre Neasemuita istorie a Imperiului Roman de Rasarit la Libraria Eminescu, Bucuresti                                                  Talk: Catherine de Zegher - Geta Bratescu: A Studio of One’s Own                                                  Smart Summer: 5 pasi ca sa devii mai istet vara asta!                                                  Bogdan-Alexandru Stanescu despre Copilaria lui Kaspar Hauser la Iasi                                                 
Nr.236, 11-07-2009
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
TREI RASPUNSURI DE LA EMIL BRUMARU SI VERONICA D. NICULESCU
Emil Brumaru: “Nu m-am gindit niciodata la eventualul cititor sau la cititoarea de azi, de miine, de antart...”
Bogdan Romaniuc

Cum a inceput colaborarea cu Emil Brumaru/Veronica D. Niculescu?

Veronica D. Niculescu: A fost odata o seara de martie. Anul trecut, dupa ce postasem pe blog un basm alcatuit din multe poze si putin text – o calatorie cu un pitic, ravase, un copac in forma de Y, un hotar si o printesa –, domnul Emil Brumaru a zis ca ar trebui sa scriem un basm. Mai fusesera si alte propuneri de a scrie impreuna, insa aceasta s-a potrivit manusa. Am spus “da” pe loc. Deja topaiam pe bloguri in pielea unor personaje, o parte din voci erau conturate, erau in noi. Dimineata, surpriza: primesc de la domnul Brumaru un poem. Se si apucase de lucru! Insa, stupoare: basmul incepea, dar se si termina. Totul era spus iute, de la cap la coada. Si eu ce sa mai fac? M-am plimbat, m-am gindit. Ce era de continuat, ce era cu graba asta? Eu scriu incet, rostogolesc ideile, scriu si refac de o mie de ori... Asa mi-a venit ideea tarilor in care apele timpurilor curg diferit, asa s-au nascut Lentmania, lupta dintre Lentoare si Graba, siragul de dealuri cu obstacole. Este vorba, de fapt, de ritmul diferit al prozei si-al poeziei... Si am scris, in acea zi, cel dintii capitol, alcatuit doar din proza. Iar poemul de deschidere aveam sa il folosesc si ca incheiere. Cu asemenea contradictii incitante a inaintat vioaie povestea, cale de sapte dealuri.
Rubrica Diabloguri – colaborare care poate surprindea acum un an – s-a nascut abia dupa ce, in taina, fusese scris basmul.



Emil Brumaru: Simplu: Veronica D. Niculescu are un blog, Floribunda, eu am un blog, Hobbitul. Mi-au placut numele blogului si continutul dintr-un foc! La postarile mele, a raspuns... sau eu la postarile ei, am raspuns... si tot asa pina ce, fiecare, lacom, ca sa poata scrie pe indelete, s-a dublat, s-a triplat... in mai multe personaje, turuind intruna, creind taraboaie verbale (noi ghicind ca sintem aceeasi, indiferent de regnuri si de alte chestii cu palariute... cu laboante... si solzi... cu lalele...). Plus ca de cite ori imi da replica O eleva, hop! aparea si “tupeistul”, un necunoscut ce-mi stia tipicurile si ma enerva cu o regularitate de pendula plasata-n arhondaric...

Basmul printesei Repede-Repede este o carte scrisa la patru miini. O versiune scurta a povestii este cea in versuri, iar pentru cei care nu se grabesc “povestea se intinde” in proza. Credeti ca aceasta combinatie poezie-proza este solutia potrivita pentru cititorul de astazi?

Veronica D. Niculescu: Formula e data de limbajele distincte a doi autori care s-au jucat pe o tema ce le apartinea deja in egala masura. Un poet a scris versuri, un prozator a scris proza.
Primeam in fiecare dimineata, cu o ritmicitate instigatoare, citeva sonete (de aici mi-a venit ideea ca Piticul sa primeasca un scrisoret, doua scrisorete). Emil Brumaru spunea ca imi trimite stafidele; sa fac eu coca si sa cresc cozonacul. Eu vedeam ca-mi trimite nestemate. Trebuia sa construiesc coroana, sa asez pietrele pretioase intr-o montura pe masura frumusetii lor. Aveam sa fiu un bijutier demn de misiunea incredintata?
Scriam partea de proza (nebanuite caile pe care ma purta cite un vers!), innodam cozile limbajelor – cream structura, capitolele... Seara, cind sa rasuflu usurata, domnul Brumaru ma descosea ce se va intimpla mai departe, ca sa stie ce versuri va scrie dimineata. Ce-am de gind cu Cateloiul, dar cu Piticul? Era mai nerabdator ca Repede-Repede! Atunci il exasperam cu dealuri dupa dealuri, reveniri, piruete, ca-n Lentmania prozei...
Cititorul, asadar, e invitat la o petrecere destul de intima. Invitat la care nu m-am gindit deloc cind scriam; a fost placere pura, dans sincron fara spectatori.

Emil Brumaru: Eu (nu stiu daca la fel si Veronica D. Niculescu) nu m-am gindit niciodata la eventualul cititor sau la cititoarea de azi, de miine, de antart... (ca dovada – “tupesitul” ma incurca!). Ba nu, mint! Eram atent la o singura cititoare, cea care-mi si raspundea, Floribunda! Diferenta de viteza, dupa mine, face deosebirea dintre proza si poezie. Proza-ti permite luxul, ceremonialul lentorii nostalgic ondulate, al aminarii descrise minutios... Poezia are scurtcircuite rapide, fluturii marmeladizeaza crinii, melcii abstrag bulionul din ingeri s.a.m.d. Firul actiunii, schema constructiei, a calatoriei, cu dealuri si vai, le-a dat Veronica D. Niculescu. Spatiul si timpul sar coarda si scot limba la noi, harnicii “povestuci” pititi in casuta din copac ca intr-un adapost afectuos, fabulos. In economia basmului, fireste, proza e scrisa de Veronica D. Niculescu, versurile de mine. Nu am intrat niciodata unul in domeniul celuilalt! Principale au fost imbinarea lor, capilarizarea bucuroasa, hranirea ambelor genuri cu acelasi singe voios, entuziast. Si iarasi, Veronica D. Niculescu, forfotind de idei (Lentmania si Frantia sint inventiile ei!), a “montat” intregul.

“Povestea pentru adulti” promisa pe coperta, in afara unor imagini mai “decoltate”, este de fapt un basm plin de poezie, cu zmei, pitici, printese si ciupercuti. A fost acesta un truc, o incercare de a atrage atentia cititorilor?

Veronica D. Niculescu: Nu, doar un avertisment pus de redactie la final. Totusi, nu-i un basm pentru copii. Iar unele ilustratii sint, intr-adevar, mult mai decoltate decit povestea.
Ii multumesc lui Emil Brumaru pentru libertatea si increderea oferite in alcatuirea basmului. Scrisul meu este egoist – nu arat niciodata nimanui ceea ce scriu, nu particip la cenacluri, nu sustin lecturi, nu public tot. M-am temut trimitindu-i asa de repede, de pe o zi pe alta, textele asupra carora stiam ca voi reveni la infinit. Dinsul nu a intervenit insa niciodata pe partea de proza, cum nici eu, evident, n-am intervenit pe versuri. O mentiune: in proza am inclus si trei-patru fragmente din vechi si dragi dialoguri comune de pe blog, mult prelucrate – omagiu inceputurilor.
Multumiri redactorului cartii, Gabriel Chescu, si Editurii Polirom care a daruit basmului o rochie asa de frumoasa.

Emil Brumaru: Adaugarea sintagmei “O poveste pentru adulti” e sugestia redactorului cartii care, probabil din pudoare, nici nu-i divulgat in caseta volumului! Imaginile ce vi se par putin “decoltate”, sint, de fapt, versiunea hard a basmului in viziunea domnului Mircia Dumitrescu. In basme trucurile nu tin, acolo se intimpla numai lucruri normale! De exemplu: un izvor are barba verde! Asta e truc? Deloc! Toata lumea se intilneste, cind vrea si cind nu vrea, pe trotuare, prin fata chioscurilor de ziare, in librarii, prin ganguri, cu anumiti balauri avind diverse capete, buzunarele siroiesc de ceata si suspine, cravatele sint legate de git ca sa nu zboare cu tot cu sufragerii, zinele dau iama prin pietele de zarzavaturi ca sa cumpere lobode fragede, bune de dres, la gust si la aroma, baltuta umana a ciorbelor... Basmul e culmea firescului! Te dai, dezinvolt, de trei ori peste cap in Piata Unirii si ajungi fericit la balamuc. Minunat! Nu e cumplit de normal? Capeti prieteni ce-ti aduc portocale si minole, ceasuri cu zgarduta, flasnete minuscule, biloante, cioburi de sifon si scoici, enciclopedii de halva, icre de manciuria, ciuperci marinate, somon si batog, de-ti vine sa citesti numai Cehov corespondind elegiac cu Lika! Posibil ca fiecare din noi sa avem o profunda dorinta amoroasa de-a fantaza, incredintati vesnic intr-un final blind, cu castraveciori murati pe cerul gurii si perne dodoloate sub cap. In fond, viata-i un Brotak!

Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte