SFR 2017 a deschis recrutarea pentru voluntari intr-un festival de film                                                  Expozitia internationala „Instrumente medievale de tortura“ la Palatul Culturii din Iasi                                                  Incep inscrierile pentru cea de-a 12-a editie Aristoteles Workshop                                                  In Biserica Luterana se asculta jazz: festivalul JAZZ in CHURCH la a cincea editie                                                  Doua spectacole-recital ale actorului Emil Boroghina la Chisinau                                                  Festivalul Filmului European anunta primele noutati ale editiei XXI                                                  Centenar Lipatti. Duminica, concert extraordinar la Ateneu                                                  Florin Irimia dezvaluie Misterul masinutelor chinezesti, la Iasi                                                  Colocviul „197 de ani de la nasterea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza“                                                  Evenimente aniversare „LIPATTI 100“ la Conservatorul de Muzica „Benedetto Marcello“ din Venetia                                                 
Nr.557, 06-03-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Linistea in care-ti tii respiratia ca sa auzi literatura
Eli Badica

Mi-a fost recomandata entuziast in urma cu cativa ani. Am decis sa incerc si de atunci nu m-a dezamagit nici macar o data, fie ca am citit proza ei scurta adunata in volume – Cinci minute pe zi (Casa de pariuri literare, 2011) si Escapa­da (Polirom, 2014) –, online, prin reviste, fie ca am parcurs debutul ei in literatura pentru copii – Rostogol merge acasa (Arthur, 2016). Iar primul ei roman – Interior zero (Polirom, 2016) – nu numai ca nu m-a dezamagit, ci m-a transformat, literalmente peste noapte, intr-o fana a scriitoarei Lavinia Braniste. Ceea ce imi doresc, fireste, sa vi se intample si voua.



Nu de alta, dar ati pierde o literatura foarte buna daca ati rata proza Laviniei Braniste. Interior zero este dovada ca autoarea „confirma si in roman“ – cum se exprima, de obicei, criticii –, ca are suficient de multa forta narativa incat sa te tina in priza peste 250 de pagini, sa te traga complet in interioritatea unui personaj care descrie o generatie intreaga (Peter Pan) si prin ochii caruia se in­trezaresc alte si alte generatii, sa te cucereasca cu o scriitura curata, condensata, cu adjective folosite cu zgarcenie, cu un realism frust, fara menajamente si fara patetism, cu un roman egal cu sine, frumos si trist, induiosator si dur, coerent si autentic.

 

Am citit Interior zero  acum mai bine de doua luni, intr-o sam­bata noapte, febril, cu o nemasurata placere stilistica (in ciuda faptului ca, desigur, romanul nu are decat cateva zvacniri luminoase), cu zeci de scenarii si intrebari in cap, cu creionul si agenda de notite uitate pe masa. Am dus lectura pana la sfarsitul fizic al volumului, dar romanul nu s-a terminat in mintea mea, a continuat, pe alocuri schitand un an mai bun pentru Cristina decat cel dintre coperte, deprimant, plin de angoase si frici, de deziluzii si nefericiri, de cautari, lipsuri, regasiri, nepotriviri, supravie­tuiri repetitive. Trebuie sa marturisesc ca imi place la nebunie personajul acesta, un ecou, un eu narativ recognoscibil si remarcabil, care vine din proza scurta a Laviniei Braniste si pe care as vrea sa il regasesc si pe viitor, in alte carti de-ale autoarei. Poate purta orice masca, nu conteaza, chiar ma simt ca pestele in apa in scriitura Laviniei Braniste.

 

Asadar, sa vedem cine e si ce e cu Cristina, „proprietara“ interiorului zero, racordat uneori la exterior, de cele mai multe ori, insa, in raspar cu el. Intra in categoria 30+, filolog cu studii la Cluj si Bucuresti, nevoita sa lucreze, pentru un salariu decent si o oarecare stabilitate, intr-o mica firma de constructii din capitala. Are un post de secretara si traducatoare, cu multe ore suplimentare incluse si cu nervi macinati de o sefa insuportabila. Lucreaza intr-un mediu toxic, care o sufoca, o incorseteaza si limiteaza zilnic, dar la care nu poate renunta din pricina costurilor traiului cotidian. Relatia cu colegii sai este superficiala, nu au nimic in comun, fiecare zi cu ei este un chin prelungit. Se muta din garsoniera in garsoniera o data la cativa ani, isi doreste cu ardoare propriul spatiu, oricat de mic, dar nu si-l poate permite – decat daca primeste avansul de la mama sa, de care este inca dependenta financiar. De altfel, mama, plecata in Alicante (Spania) de multi ani, unde lucreaza in turism, este unicul refugiu, intruchiparea afectiunii neconditionate, constanta din viata Cristinei, singurul sprijin real financiar si moral, cea care ii este aproape fizic si psihic in toate incercarile prin care trece. Nu intamplator definitia iubirii este descoperita, dupa lungi cautari, in raport cu mama sa: „{i asta e iubirea, e linistea asta in care-ti tii respi­ratia, usor ingrozit, ca sa auzi daca ingerul tau pazitor mai e acolo“ (p. 259).

 

Secventele sunt decupate cu precizie, nimic nu e gratuit

 

Protagonista si naratoarea romanului Interior zero este instabila emotional, o fire neconflictuala, cum se descrie, cu un corp de care nu este multumita si o viata rutinata, monotona, banala. Obis­nuita sa nu aiba asteptari, asa cum pasagerul iubit clujean ii tot repeta, iese ocazional in faimosul si hipsterescul Control (martea, se intelege), unde, printre „oameni cu haine frumoase si sufletul varza“, spera sa-si gaseasca Partenerul. {i pare ca i se intampla, la un moment dat, dar e prea frumos sa fie adevarat, vorba aceea. Fiecare esec atrage dupa sine un nou gust amar.

 

Este preocupata de dezvoltarea sa personala, isi cumpara carti, citeste mult, studiaza germana pentru un posibil viitor mai bun. Cristina are o singura prietena apropiata, Otilia, cu care merge an de an la Electric Castle. Doar ei ii incredinteaza o mare parte dintre temerile si dorintele sale, asa ca se simte tradata cand Otilia o paraseste pentru a-si urma noul iubit in Budapesta.

 

Cartea este o aglomerare de momente din viata naratoarei, fiecare dezvaluind inca putin, adau­gand inca o piesa de puzzle in constructia romanului si, implicit, a personajului. Secventele sunt decupate cu precizie, nimic nu e gratuit. {i nici o coarda nu este ciupita prea mult sau prea putin, textul are echilibru, scenele de impact si tensiunile, ironia si umorul sunt fain dozate. Nu simti nici o nota falsa. Lavinia Braniste pare ca-si cunoaste foarte bine personajele, ca este familiarizata cu ele cu mult timp inainte de a intra in roman si la fel de mult timp dupa. Le construieste dialoguri vii, destine si personalitati credibile si memorabile.

 

Nu stiu cum se citeste Interior zero la diferite varste, dar cred ca e o carte despre fiecare dintre noi, despre realitatea imediata, despre capcane si fugi, un roman limpede, actual, direct, curajos. S-a scris (si se scrie inca) destul de mult despre Interior zero (nu numai pozitiv, e adevarat, dar e bine sa fie asa). S-a spus, de pilda, ca ar fi romanul unei maturizari. Sigur ca sunt multiple grile de interpretare, iar fiecare cititor isi va pune lentila care i se potriveste, va vedea ce va vrea sa vada in cartea aceasta (si in oricare alta, pana la urma). De un lucru sunt sigura: este imposibil sa nu aveti nici o reactie dupa ce veti citi noul volum al Laviniei Braniste.

 

Lavinia Braniste, Interior zero, colectia „Ego.Proza”, Editura Polirom, 2016

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte