SFR 2017 a deschis recrutarea pentru voluntari intr-un festival de film                                                  Expozitia internationala „Instrumente medievale de tortura“ la Palatul Culturii din Iasi                                                  Incep inscrierile pentru cea de-a 12-a editie Aristoteles Workshop                                                  In Biserica Luterana se asculta jazz: festivalul JAZZ in CHURCH la a cincea editie                                                  Doua spectacole-recital ale actorului Emil Boroghina la Chisinau                                                  Festivalul Filmului European anunta primele noutati ale editiei XXI                                                  Centenar Lipatti. Duminica, concert extraordinar la Ateneu                                                  Florin Irimia dezvaluie Misterul masinutelor chinezesti, la Iasi                                                  Colocviul „197 de ani de la nasterea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza“                                                  Evenimente aniversare „LIPATTI 100“ la Conservatorul de Muzica „Benedetto Marcello“ din Venetia                                                 
Nr.553, 06-02-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Drumul transformarii cuplului intr-o familie
Eli Badica

Uneori se intampla sa iei de pe raft o carte si sa incepi sa o citesti, in fuga zilei, zicandu-ti ca vei renunta la ea daca primul capitol nu te convinge sa mergi mai departe. Si apoi, cu uimire, sa constati ca mai vrei un capitol, si inca unul si, dintr-o data, o lasi din mana abia cand ai terminat-o. Mi s-a intamplat cu romanul Calitatea luminii, semnat de scriitorul si traducatorul Mircea Pricajan, aparut la Polirom.



Din punctul meu de vedere, cartea aceasta – cu un titlu care te poate duce cu gandul in multe directii – are doua mari atuuri: primul, suspansul, foarte bine dozat, care trage cititorul dupa el cu o naratiune dinamica, alerta, careia nu-i prevezi finalul; iar al doilea, unghiul, perspectiva din care este privit si analizat un cuplu de noi parinti, cu accent pe interioritatea masculina. Mi-au placut echilibrul narativ pe care l-am simtit pe tot parcursul romanului, stapanirea stilului, maturitatea scriiturii, lucrul cu microscopul in intimitatea problematicii cuplului si incerca­rile de rezolvari ale crizelor acestuia. Iar finalul, complet neasteptat dupa acumularea tensiunilor, solar, datator de speranta, e un soi de recompensa pentru cititorul care a ajuns pana acolo.

 

Daca sunteti la curent cu ce se intampla in spatiul editorial romanesc, e imposibil sa nu fi intalnit la un moment dat numele lui Mircea Pricajan. De formatie filolog, acesta a debutat timpuriu – la 17 ani, cu proza scurta in suplimentul unui ziar local; la 23 de ani in volum, cu romanul ~n umbra deasa a rea­litatii (Editura Universitatii din Oradea, 2002) –, a tot fost prezent cu proza scurta in diverse reviste literare („Pravalia culturala“, „Tribuna“, „Viata Romaneas­ca“, „Arca“ etc., cea mai recenta fiind proza Zi libera, din numarul al 2-lea al revistei „iocan“, aparuta la sfarsitul lui octombrie), este redactor la revista de cultura „Familia“ (din 2003), a fondat (in 2012) si scrie cronici (si nu numai) in „Revista de suspans“, a tradus din limba engleza peste 50 de volume ale unor autori precum Stephen King, H.P. Lovecraft, Dan Simmons, Raymond Chandler, Joyce Carol Oates, Chuck Palahniuk, J.G. Ballard s.a., a editat antologiile Zombii. Cartea mortilor vii (Millennium Books, 2013) si Best of Mystery & Horror #1. Revista de suspans (Herg Benet, 2014) s.a.m.d. O activitate literara bogata, asadar, care nu avea cum sa nu se reflecte intr-un fel sau altul in propria scriitura – cel mai evident este, poate, acel suspans despre care vorbeam la inceput, pe care Mircea Pricajan il controleaza perfect in Calitatea luminii.

 

Romanul este plasat grosso modo in preajma raului Aries, la o cabana montana – cu exceptii: flash­backurile din orasul provincial in care locuiesc protagonistii, de pilda –, unde, timp de trei zile, de joi seara pana duminica, Antim si Carmina, impreuna cu fiul lor, Codin, de doar 8 luni, se refugiaza de canicula orasului si, in acelasi timp, incearca sa scape rutinei zilnice. Ideea escapadei ii vine lui Antim in redactia ziarului la care lucreaza, indemnat de un coleg, epuizat de nopti pline de somn fragmentat si zile obositoare, luni de chin, frustrare, temeri sub diferite chipuri, legate toate de noua sa calitate de parinte si de responsabilitatile care vin la pachet cu aceasta. De altfel, atat Antim, cat si Carmina, sotia sa, intra in roman obositi, disperati, nefericiti, iritati de caruselul ametitor in care se invart, al cresterii unui copil, un eveniment care le schimba dramatic vietile – separat si impreuna –, o datorie pe care sunt nevoiti sa o exercite non-stop, fara oprire, 24 din 24, 7 din 7. Iar toate acestea isi gasesc loc in chiar primele randuri din carte: „Codin adormise greu si cu siguranta nu avea sa doarma mai mult de trei ore. Dintr-un motiv pe care parintii lui inca nu-l aflasera, baiatul se trezea tocmai cand apucau ei sa atipeasca, de parca ar fi facut-o inadins. Asta era rutina de cand il adusesera de la maternitate si oboseala se adunase in ei, degenerand in accese necontrolate de nervi, o tensiune constanta care ii transformase in doua fiinte radical opuse celor de dinainte de a deveni parinti. Nu de putine ori Antim simtise ca isi va lua campii, ca mai lipsea putin ca sa faca ceva necugetat, si acelasi lucru era convins ca il gandea, la randul ei, Carmina. Il leganau, ii cantau, ii dadeau sa manance, ii administrau Debridat, ca sa scape de eventuale gaze... Totul in timp ce el tipa ca din gura de sarpe si fontanela ii pulsa amenintator. Nimic nu dadea roade. Codin se potolea ca din senin, la fel cum incepuse, dupa o jumatate de ora si adormea pentru inca cel mult trei ore. Copilul asta a venit sa ne distruga, a spus Antim odata, cand chiar nu mai putea tine cuvintele in el. E lucru necurat la mijloc, Carmi. Nu o putem duce asa mult timp, ne consumam amandoi ca niste lumanari“ (p. 5-6).

 

Dansul luminii recontextualizeaza apele tulburate, le da o noua noima

 

Nu am ales intamplator fragmentul din primele doua pagini ale Calitatii luminii, mi se pare un pasaj graitor pentru stilul lui Mircea Pricajan, limpede, concis – expri­ma, iata, atat de multe pe un spatiu atat de mic –, armonios, echilibrat, fara discrepante, cu un suspans racordat perfect la partitura universului imaginat, o acumulare de tensiuni care continua tot asa, cu momente de respiro sau de tesut in urma personajelor – mai ales secventele din copilaria ori adolescenta lui Antim, atat de necesare psihologiei personajului, ori cele de cuplu, de dinaintea aparitiei copilului.

 

Weekendul prelungit la munte e un pretext pentru reflectie, sunt acolo momente de detensionare, de redescoperire a sexualitatii reprimate, de dialoguri oneste. Linistea, aerul respirabil al muntelui, politetea gazdelor, interactiunea cu ceilalti oaspeti ai cabanei, precum si miraculosul somn mai bun al copilului (si, prin urmare, si al lor) ii ajuta sa-si redefineasca relatia si, pentru prima data in luni de zile in care au facut „tot ce a trebuit“ – de la cumpararea pe credit de lunga durata a unui apartament cu trei camere la micul Matiz rosu rar folosit, ingrijirea bebelusului etc. –, au ragaz pentru introspectie, pentru cautarea unui sens al libertatii brusc ingradite, pentru gasirea unei ratiuni si, in cele din urma, pentru redescoperirea unei altfel de fericiri – in trei, de data aceasta.

 

E foarte interesanta transformarea cuplului intr-o familie, ase­zarea acestuia intr-o matca. Si la fel de important este drumul parcurs pana acolo, calatorie in care suntem purtati, pas cu pas, de naratorul omniscient – care, e drept, favorizeaza perspectiva mas­culina, dar nu este un lucru rau deloc, de aici mi se pare ca vine si originalitatea unghiului; pe de alta parte, nici trecutul, trairile ori starile prin care trece Carmina nu sunt neglijate, ba chiar sunt integrate credibil in naratiune.

 

Dansul luminii (si al legumelor, dar asta e o alta poveste) recontextualizeaza apele tulburate, le da o noua noima. Iar fericirea poate ra­sari, timid, de acolo. Mai ales cand pornesti pe alt drum cu un plan de viata.

 

Calitatea luminii, Mircea Pricajan, colectia „Ego. Proza“, Editura Polirom, 2016, 208 p.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte