Expozitia „Interferente“ la FIVE PLUS Art Gallery din Viena                                                  EXPOZITIA „SEEDS (PLANTED BY OTHER WOMEN INSIDE MY HEAD)“ LA ICR BERLIN                                                  Despre filosofia prima de al-Kindi, la Cluj                                                  Dan Ciupureanu despre Omar si diavolii, la Iasi                                                  Jazz live cu Whiskydenker la Hangariada                                                  Expozitia „Orase in dialog: Bucuresti – Viena“                                                  Evenimente POLIROM JUNIOR la Sotron. Targ de carti, jocuri si distractii                                                  Seara literara cu scriitorul Gheorghe Sasarman la ICR Berlin                                                  Editura Polirom la Bookfest 2017                                                  Festivalul Filmului European saluta viitoarea capitala europeana a culturii                                                 
Nr.564, 02-05-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.564, 02-05-2017
Interviu cu Lavinia Braniste
„Esti scriitor atunci cand simti ca esti“
Eli Badica

Lavinia Braniste este o voce puternica in literatura romana contemporana. A publicat, in octombrie 2016, primul sau roman, Interior zero, o carte foarte buna, asa cum afirmam si recent, intr-o cronica aparuta in paginile „Suplimentului de cultura“. Anterior, i-au aparut cartile Povesti cu mine (debut, poeme, Paralela 45, 2006), Cinci minute pe zi (proza scurta, Casa de pariuri literare, 2011), Escapada (proza scurta, Polirom, 2013) si Rostogol merge acasa (literatura pentru copii, ilustratii de Andrei Macesanu, Arthur, mai 2016). A publicat proza scurta in diverse volume si publicatii (tiparite sau online) si a tradus multe carti, semnate de autori precum Henry Miller, V.S. Naipaul, A.A. Milne, Kate DiCamillo s.a. In cele ce urmeaza veti citi un interviu cu scriitoarea si traducatoarea Lavinia Braniste, care pune accentul pe Interior zero, la jumatate de an de la aparitie, dar si pe scriitura sa, stilul care a consacrat-o, receptarea cartilor sale, asociatia pe care o conduce anul acesta, Asociatia Romana a Traducatorilor Literari (ARTLIT), si multe altele, pe care va invit sa le descoperiti.



Acum, ca a trecut jumatate de an de la publicarea primului tau roman, Interior zero, ai o privire de ansamblu asupra receptarii lui. Cum au fost pentru tine lunile acestea, ce feedbackuri ti-au facut bine, care te-au surprins, cat de mult conteaza ele?

 

A fost o jumatate de an foarte neobisnuita. Cartea mi-a adus multa expunere, nu ma asteptam sa starneasca interes intr-o asemenea masura. Am vorbit despre mine pana mi s-a aplecat, iar asta in­seamna ca receptarea a fost buna, din moment ce oamenii si-au men­tinut atata timp curiozitatea, m-au chemat sa vorbesc, mi-au pus in­trebari. A fost, fara indoiala, bine sa primesc feedback, iar mesajele de la cititori au fost in mare parte pozitive, entuziaste. Probabil si pentru ca cititorii carora le-a pla­cut simt in general nevoia sa exprime asta. Cei carora nu le-a placut au tinut asta pentru ei, si-au plans probabil banii, dar cam atat. Nici eu nu le scriu autorilor ca nu mi-a placut cartea lor. Nu stiu cati sunt dezamagiti in raport cu cei mul­tumiti si e mai bine sa nu stiu.

 

Cat despre feedbackuri surprinzatoare, primul care-mi vine in minte e cel mai recent, ieri m-a sunat diriginta mea din scoala generala, cu care nu mai vorbisem de foarte multa vreme, si mi-a zis ca a vazut cartea in holul Bibliotecii Judetene din Braila si a rugat pe cineva s-o scoata din vitrina, ca s-o poata rasfoi, sa se asigure ca e fosta ei eleva. M-a emotionat mult convorbirea cu ea, reactiile acestea care-mi merg la suflet sunt cele mai importante, stau si ma minunez de fiecare data cum e posibil ca o carte sa aduca oameni impreuna, sa-i scoata din ceata trecutului si sa-i apropie din nou. Sau sa-i scoata de nicaieri si sa-i imprieteneasca.

 

Spuneai recent, intr-un interviu cu Andrei Craciun, ca pana la Interior zeronu zi­ceai ca esti scriitoare, dar ca acum o poti face. Ce crezi ca trebuie sa aiba/faca cineva pentru a fi scriitor?

 

Nu e o reteta si nu exista un set de criterii de evaluare care se pot aplica de catre o instanta exterioara. Esti scriitor atunci cand simti ca esti. Poti sa spui ca esti scriitor chiar daca n-ai publicat nimic, dar scrii si simti ca asta te defineste. Eu acum am ajuns sa ma iau cu adevarat in serios si sa nu ma mai simt impostoare in momentul in care ma prezint drept scriitoare.

 

Cum ai ajuns la stilul si formula narativa care ti-au devenit marci ale scriiturii? Cand ai stiut ca e ceea ce trebuie, ca te simti comod in scriitura?

 

Comod in scris m-am simtit dintotdeauna, dar de stiut n-am stiut niciodata (si nici acum nu stiu) ca e „ceea ce trebuie“. E ceea ce-mi iese mie acum. Poate mai incolo o sa fie altfel, o sa arate altfel cartile mele, o sa am altfel de fraze.

 

Care sunt fragmentele din Interior zero care s-au lasat cel mai greu de compus, de pus cap la cap?

 

De la un punct incolo, cand am ajuns pe la trei sferturi, totul a devenit greu, fiindca ajunsesem sa-mi doresc sa termin odata si sa scap de cartea asta. Statusem prea mult in ea. Scrisul mi-a luat cam sase luni, dar inainte de asta ma gandisem la carte cam un an si jumatate. Deja ajunsese sa ma consume prea mult, deci a devenit greu in momentul in care am simtit ca nu mai am energie pentru ea. Cel mai dificil cred ca a fost episodul in care personajul principal pierde sarcina. Nu stiam exact ce presupune asta, cum se in­tampla fizic, ce simte o femeie cand isi da seama ca se intampla asta. Apoi, au mai fost si detaliile tehnice. De unde vine salvarea, ce faci daca locuiesti foarte aproape de un spital si ai chemat o salvare care nu mai vine, daca unitatile de primiri urgente difera de la un spital la altul in functie de specializari etc. A trebuit sa tot scormonesc pe internet, am si hartuit doua prietene care sunt medici cu tot felul de intrebari, insa pe cat de multe am aflat, pe atat de putine am folosit in text. Pana la urma cred ca a iesit OK, au fost persoane care m-au intrebat daca m-am refacut dupa episodul asta, daca sunt bine, deci daca si-au ima­ginat ca mi s-a intamplat in realitate mie, autoarei, banuiesc ca a fost scris OK.

 

Pe alocuri, proza ta are iz autobiografic. Ti-a fost vreodata teama ca cititorii te vor confunda cu personajele tale?

 

Teama nu. E agasant cand ma intreaba direct, pentru ca asta nu are nici un rost in economia textului, nu face cartea nici mai valoroasa, nici mai slaba.

 

In mod ideal, ce-ai vrea sa se intample cu cititorul/cititoarea dupa ce citeste Interior zero?

 

Nu stiu. E treaba lor ce se in­tampla.

 

Cristina isi petrece serile, din cand in cand, in Control, merge la Electric Castle si tot asa. Tu pe unde iesi, unde iti place sa mergi cu prietenii si unde nu te-am gasi niciodata?

 

E amuzant ca de cand am scris cartea asta n-am mai ajuns prin Control aproape deloc. De asemenea, in ultimii doi ani mi-am luat bilet la Electric si apoi l-am dat alt­cuiva, fiindca n-am mai putut sa ajung. Acum imi plac cafenelele mai linistite, terasele, ma intalnesc cu prietenii mai degraba acasa la ei (la mine mai putin, fiindca nu am un spatiu generos pentru vizite). Nu conteaza atat de mult locul, conteaza persoanele cu care sunt. Nu cred ca sunt locuri unde nu m-ati gasi niciodata, as putea sa merg oriunde, de ce nu?

 

Mie imi place mult de Cristina. Poate de aceea, ca unei cunostinte careia ii doresti binele, as vrea sa ii fie viata mai luminoasa. Avand in vedere ca ai pastrat perso­najul din prozele tale scurte, ai de gand sa revii asupra ei intr-o noua carte?

 

A scris cineva pe un blog ca i-ar placea s-o vada pe Cristina intr-un roman viitor casatorita si cu copii, ceea ce „n-a reusit“ in romanul acesta. M-a lovit in moalele capului. Faptul ca asta s-a in­teles, ca ea n-a reusit sa puna gheara pe un barbat. Genul acesta de personaj imi este, clar, cel mai confortabil, dar nu cred ca vreau sa scriu toata viata la un serial. Vom vedea. Nu am un raspuns la intrebarea asta deocamdata.

 

Cum si cand iti alegi titlu­rile pentru carti? Pornind de la Interior zerosi mer­gand catre Escapada, Cinci minu­te pe zi, Rostogol merge acasa.

 

Escapada si Cinci minute pe zi sunt volume de povestiri si titlurile au fost date de titlurile unor povestiri din volum. In Cinci minute insa, proza care dadea titlul volumului nu si-a mai gasit locul in varianta finala, am renuntat la ea, dar mi-a placut titlul si l-am pastrat. Pentru Interior zero am avut titlul dinainte sa ma apuc de scris, l-am gasit cumva in perioada aceea in care incercam sa-mi asez cartea in minte, dar nu mai stiu exact cum mi-a venit.

 

Care dintre etichetele care ti se pun in diferite cronici ori impresii de lectura te ener­veaza cel mai tare?

 

M-am necajit ca primele doua carti de proza scurta au fost prezentate uneori ca fiind chick lit. De asemenea, intr-o cronica la Escapada s-a spus ca se citeste usor, deci e pentru cititori lenesi. Asta m-a lasat confuza pana in ziua de azi, nu pot sa-mi imaginez ce e un cititor lenes si cum se leaga notiunea asta de calitatea unui text. Lenea cititorului e o problema doar a cititorului, iar acesta poate citi la fel de repede (sau de lent) si Proust, si Helen Fielding.

 

Una peste alta, fiecare carte de-a ta a fost primita foarte bine. Mai ai emotii cand pu­blici? Care e primul tau gand cand iti apare o noua carte? Cum ar fi noua carte pentru copii, care in­teleg ca va aparea la Bookfest.

 

Etapele sunt aceleasi. Ma bucur enorm cand e acceptata de editura, astept cu nerabdare coperta, astept s-o vad, s-o rasfoiesc, s-o miros.

 

Esti o scriitoare al carei nu­me este deja (re)cunoscut. Cum te ajuta acest lucru in viata de zi cu zi?

 

Ma ajuta ca-mi aduce alte mici joburi, din care castig bani si de fapt din acelea incerc sa traiesc, nu din incasarile de pe urma cartilor.

 

Iti place sa-ti citesti propriile texte la lansari/evenimente­le la care participi? Cum iti alegi fragmentele pe care le citesti in astfel de contexte?

 

Da, imi place, stiu ca citesc frumos. Dar la lansarea romanului de la Bucuresti, cei de la editura care au organizat evenimentul au avut ideea de a o invita pe Nicoleta Lefter sa citeasca, eu am acceptat curioasa, asa ca a venit ea si a citit si a fost o experienta deosebita pentru mine, pentru ca a citit altfel decat as fi citit eu, mai cu nerv, iar personajul mi-a parut altul. In general sunt o persoana destul de maleabila, merg pe mana organizatorilor, daca ei vor sa citesc eu, bine, daca nu, iarasi bine, nu trag cu dintii de textele mele.

 

Cat despre alegerea fragmentelor, primul lucru pe care trebuie sa-l stiu e cat timp am la dis­po­zitie. Apoi aleg un fragment cat mai inchegat care sa intre in intervalul respectiv.

 

Cat de mult crezi ca trebuie sa se implice un scriitor pentru a ajuta la promovarea cartilor lui? Ca cititor, de ce ai nevoie de la un scriitor pentru a merge catre carti?

 

Cred ca e bine ca scriitorul sa iasa in lume si sa intre in dialog cu publicul, dar mai cred ca treaba lui cea mai importanta e sa stea sa scrie, nu sa se transforme in agent de marketing sau de vanzari pentru propria carte. Pentru asta, editurile au angajati oameni cu studii de specialitate si cu experienta in domeniu si ma bucur ca lucrez cu edituri care-si fac treaba foarte bine pe partea de PR.

 

Ca cititor, imi place sa merg la intalniri cu scriitori si apreciez mai ales oameni inteligenti, sinceri, vulnerabili, dar impacati cu sine, deschisi. O combinatie din toate astea, in diferite doze, ma face sa-mi doresc sa iau si cartea, sa vad ce a iesit din mintea si din sufletul acestor oameni.

 

Ai tinut cateva cursuri de creative writing, atat pentru adulti, cat si pentru copii. Ce ai invatat din ele? Ce ti se pare cel mai misto in cadrul acestor tipuri de intalniri?

 

Am invatat mai degraba lucruri care tin de metodica, despre cum sa-ti structurezi un astfel de curs si cum sa dai un feedback mai aplicat pe textele participantilor. Mi-a fost destul de teama la inceput si inca am emotii de cate ori ma duc la un astfel de atelier. Am invatat din mers, din experienta, dar nu stiu cat de buna sunt la asta si cat de multumiti sunt cursan­­tii. Sper sa fie totusi macar in proportie de 51%. Pentru ca, fiind contra cost (lumea plateste pentru a participa la ele, iar eu primesc un onorariu), e si presiunea asta, a satisfactiei clientului.

 

Cel mai mult imi place cu copiii de scoala primara. Sunt fascinata de libertatea lor, de imaginatia neingradita, de cum nu constientizeaza inca intru totul conventiile sociale.

 

Esti presedintele Asociatiei Romane a Traducatorilor Li­terari. Cand s-a infiintat asociatia (singura de acest gen la noi, din cate stiu) si cum ai devenit presedintele acesteia?

 

Asociatia ARTLIT s-a infiintat in 2013. Mai exista si Filiala Traduceri Literare din Uniunea Scriitorilor, dar acolo accesul este restrans, in principal pentru ca sunt beneficii de impartit (gen pensii), si nici nu am auzit ca aceasta organizatie sa militeze pentru normalizarea relatiilor intre tradu­catori si edituri, pentru contracte corecte sau pentru tarife mai mari. Ne-ar placea sa ne apropiem de ei si sa colaboram (chiar sunt cativa traducatori care sunt membri in ambele asociatii), dar ar trebui mai intai sa dam jos de pe piedestal „jertfa“ traducatorului intru cultura (am auzit termenul acesta recent de la un domn respectabil, la un eveniment). Dincolo de inzestrare, pasiune, dedicatie – toate acestea sunt necesare, nu negam –, traducerea literara este o munca ce necesita mult efort si mult timp si traducatorul merita sa poata trai din asta. Suntem la coada Europei, tarifele sunt meschine, traducatorii sunt risi­piti si solitari si nu au repere. Din nevoia de a remedia toate astea s-a nascut ARTLIT. Sunt unul dintre cei cinci membri fondatori, iar anul acesta se intampla sa fiu pre­sedinte pentru ca rotim functiile intre noi dupa cum avem timp si energie, toti suntem voluntari in asociatie. Nu a fost un plan de cariera si nici nu stiu cat o sa dureze. Mi-as dori sa fie mai multi mem­bri activi, sa inteleaga mai multi rostul implicarii.

 

Ati organizat cateva evenimente foarte faine in jurul traducerilor si traducatori­lor romani. Ce planuri aveti, ce crezi ca e necesar sa se schimbe in viitorul apro­piat in acest domeniu?

 

}inta noastra suprema e cresterea tarifelor, dar asta nu se poate intampla peste noapte, asa ca o luam pas cu pas. Evenimentele le facem pentru ca e nevoie ca traducatorii sa fie mai vizibili, pentru ca publicul sa fie constient de existenta lor si, de asemenea, sa fie constient ca o traducere indoielnica nu i se poate imputa numai traducatorului, editura are cea mai mare parte din responsabilitate pentru calitatea traducerii. La 2,5 – 3 euro pe pagina de doua mii de semne, e greu sa-ti pastrezi entuaziasmul pe termen lung. Poate faci din pasiune o carte sau doua, dar daca te inhami la o cursa lunga, de la un punct incolo ajungi sa fii inevitabil blazat. Cand vezi ca pe munca ta se dau doar doi bani, la propriu (tarifele nu prea au legatura cu calitatea traducerii; daca asa e piata, nu vrea nimeni sa ridice pretul), ajungi sa dai tu insuti tot atat si intri intr-un cerc vicios.

 

Am mai facut de asemenea niste recomandari privind contractele (modelul de contract se gaseste pe site), am mai facut un atelier privind aspectele legale si fiscale ale meseriei – pentru instruirea membrilor. E foarte important in faza aceasta sa ne informam, sa ne scuturam incet-incet de clauzele paguboase din contracte, caci inca mai sunt edituri care au clauze contractuale la limita legalitatii.

 

Ai tipuri de lecturi diferite, in functie de contextele in care te afli – lecturi de sezon, lecturi de autobuz/tren/metrou s.a.m.d.? Ce citesti acum, ce carti ai pe noptiera?

 

Da, cartile grele de literatura mantuitoare le citesc numai aca­sa, in pat. In tren citesc non-fictiune, acum cand am venit de la Braila, de exemplu, am citit in tren Raiul pe pamant de Mariusz Szczygie?. Am mai citit recent Ghidul astronautului pentru via­ta pe Pamant de Chris Hadfield si Probe de empatie de Leslie Jamison. Mai am pe noptiera Gargara cu gudron de Jáchym Topol. Am lecturi amestecate, in functie de curiozitatile de moment.

 

In afara de lucrurile extrase din cotidian, ce arte te inspira?

 

Nu stiu daca neaparat ma inspira, dar ma intereseaza toate celelalte arte. In primul rand muzica, apoi artele vizuale, cele performative etc.

 

Daca vreunul dintre textele tale ar ajunge in manualele scolare, cum ti-ar placea sa fie comentat la ore?

 

Nu stiu, asta tine de profesorul de romana.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte