Noaptea Literaturii Europene 2017 la Lisabona                                                  Bogdan-Alexandru Stanescu despre Copilaria lui Kaspar Hauser la Bucuresti                                                  Apparatus 22 la VIENNA BIENNALE 2017                                                  Literary Talk & Reading cu Florin Iaru la Carturesti Verona                                                  ISVOR. Constantin Brancusi                                                  L’Effet aquatique a primit Premiul TV5 MONDE, RFI Romania, Institut français de Roumanie al Juriului tinerilor francofoni                                                  Marius Oprea despre Neasemuita istorie a Imperiului Roman de Rasarit la Libraria Eminescu, Bucuresti                                                  Talk: Catherine de Zegher - Geta Bratescu: A Studio of One’s Own                                                  Smart Summer: 5 pasi ca sa devii mai istet vara asta!                                                  Bogdan-Alexandru Stanescu despre Copilaria lui Kaspar Hauser la Iasi                                                 
Nr.504, 27-11-2015
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Cazul Babu (Gheorghe Ursu): In cautarea libertatii – dupa 30 de ani
Victor Eskenasy

In urma cu o saptamana, la Bucuresti s-au desfasurat diverse manifestari de comemorare a disidentului Gheorghe (Babu) Ursu, la implinirea a 30 de ani de la omorarea sa de catre Securitate, in cursul unei anchete agresive si nemiloase, dupa descoperirea Jurnalului sau si, implicit, a faptului ca fusese in contact cu si trimisese scrisori la Radio Europa Libera. Despre cazul Babu Ursu si stadiul in care se afla noua ancheta pe care o intreprinde de circa 11 luni Parchetul Militar am stat de vorba cu Andrei Ursu, fiul disidentului, care s-a stabilit in Statele Unite si care, prin Fundatia Gheorghe Ursu, s-a implicat de ani de zile in procesul de studiere si mai buna intelegere a mecanismelor totalitare sub regim comunist in Romania.



Domnule Andrei Ursu, va propun sa incepem cu un scurt bilant a ceea ce seamana pe zi ce trece cu „Razboiul de o suta ani“, unul dus impotriva unei fantome vii, a Securitatii de odinioara, oficial disparuta... Sa amintim ca, la 17 ianuarie 1990, matusa dvs., inginer Georgeta Berdan, a cerut pentru prima data autoritatilor „demascarea vinovatilor“. Se implinesc in curand 25 de ani! Cu 15 ani in urma, la 17 noiembrie, dupa o prima greva a foamei a dvs., Gabriel Andreescu realiza un bilant al eforturilor facute pentru a-i aduce in fata justitiei pe cei vinovati de omorarea tatalui dvs. si anunta pe undele Europei Libere ca v-ati intalnit cu procurorul-general, in prezenta generalului Dan Voinea si ca acesta din urma a promis aducerea in fata instantei a celor cinci identificati drept responsabili. Gabriel Andreescu isi incheia relatarea spunand: „Luni, 20 noiembrie – ne aflam, sa o precizam, in anul de gratie 2000 – cinci dosare ar urma sa paraseasca Parchetul Militar purtand cu ele probele instigarii si complicitatii la omor si ale favorizarii ucigasilor lui Gheorghe Ursu. Prin abnegatia sa, Andrei Ursu a repurtat o prima victorie. Dar pana la a face dreptate in cazul asasinarii tatalui sau mai este un drum lung“. Anul acesta, 15 ani mai tarziu, la 19 ianuarie, o alta relatare pe undele Europei Libere, a ziaristei Sabina Fati, anunta ca procurorii militari au redeschis cazul Gheorghe Ursu pentru infractiuni contra umanitatii „cu privire la actiunile represive la care acesta a fost supus in perioada regimului comunist“. Decizia vine dupa ce procurorul general a cerut, la sfarsitul anului trecut, redeschiderea dosarului, sub presiunea grevei foamei, ultima forma de protest la care a apelat fiul victimei“. Anul aproape a trecut si va aflati la Bucuresti pentru a-l comemora pe tatal dvs. Gheorghe (Babu) Ursu la implinirea a 30 de ani de la uciderea sa. In ce masura si-a respectat Parchetul Militar promisiunea facuta la inceputul anului?

 

Pana acum, Parchetul Militar si-a respectat promisiunea intr-o foarte buna masura. Au fost audiati foarte multi martori, unii din cei ce fusesera audiati in dosarele anterioare si in instantele de judecata, in procesele [Tudor] Stanica [Mihail] Creanga, si altii – noi. Au extins cercetarea si asupra fostilor ofiteri de securitate si paznicilor arestului Securitatii din 1985, iar multi dintre acestia au gasit curajul – sa spunem ca mai bine mai tarziu decat niciodata – sa spuna adevaruri pe care nu le-au spus pana acum.

 

Unii martori noi au completat tabloul anchetei facute de Securitate, in care tatal meu a fost torturat sistematic timp de doua luni in timp ce se afla in arestul Militiei, fiind, evident, arestat sub un pretext de drept comun. El era, de fapt, anchetat pe motive strict politice, si anume de Parvulescu Marin, anchetatorul lui din stare de libertate si din detentie pentru Jurnalul sau, pentru scrisorile la Europa Libera s.a.m.d.

 

Aceste lucruri le stiam, dar au fost completate si multi noi martori l-au identificat nominal pe acest tortionar, pe Parvulescu Marin. S-a facut o ancheta buna, serioasa, care dovedeste fara drept de apel vinovatia respectivului si, mai mult decat atat, aduce elemente noi de vinovatie asupra altora, a altor securisti. Inteleg ca Parchetul Militar a colaborat foarte bine in acest an cu C.N.S.A.S. – Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii –, care a facut niste descoperiri interesante studiind dosarele lui Gheorghe Ursu.

 

Vreau sa spun ca C.N.S.A.S. a demonstrat un fapt pe care noi il presupuneam inca din anul 2000, si anume ca Dosarul de urmarire informativa a tatei a fost contrafacut, falsificat de SRI in anii ’90. Acest lucru a constituit un nou subiect de cercetare pentru ancheta de la Parchetul Militar.

 

Sunt interesat sa vad cum se va finaliza si aceasta ancheta, din cauza ca exista probe clare, demonstrate de C.N.S.A.S., ca acest fals a condus la eludarea, la disparitia, cel putin pana acum, a cinci volume de TO, de tehnica operativa, care faceau parte din Dosarul de urmarire informativa si care au fost substituite de SRI in anii aceia. Exista numele celor care au semnat efectiv pentru „luarea in studiu“ – cum spuneau ei – a Dosarului de urmarire informativa. Va dati seama ce semnificatie mai avea ca SRI-ul sa ia in lucru Dosarul de urmarire informativa care, de fapt, ar fi trebuit sa fie predat de mult anchetelor Parchetelor Militare si societatii civile, ce studiau cazul sasasinariit unui dizident. Cum mai putea acesta constitui un subiect de secret de stat asa cum a pretins SRI-ul pana in anul 2000.

 

Parchetul Militar a avut ceva greutati si in acest an in colaborarea cu institutiile de stat, respectiv cu Arhiva SRI si cea a Ministerului de Interne, care, pana acum, fie nu au raspuns, fie au raspuns negativ la cererile pentru gasirea acestui material TO, cinci volume. Multi martori spun ca era imposibil sa fie pierdute, distruse, deoarece aceste dosare erau tinute cu regim strict secret, cu sigiliu. Dar, din pacate, la sefia unora dintre aceste arhive se afla in continuare – lucru surprinzator, pe care l-am realizat recent – oameni din vechea Securitate.

 

Domnul Florin Pintilie este inca seful Arhivelor SRI-ului. Nu inteleg cum mai poate fi tinut in aceasta functie un om care nu prezinta garantiile morale de a pune la dispozitie celor interesati, istoricilor si Parchetului Militar, documentele care incrimineaza fosta Securitate, cand el a fost parte din ea.

 

„Tata nu se lasa reeducat“

 

Cazul fostului maior de securitate Marin Parvulescu le pare, tuturor celor cu bun-simt, clar; cum spuneati intr-un interviu acordat Europei Libere in octombrie 2014, exista „zeci de marturii, documente medicale, pana si declaratii ale tatalui meu din inchisoare contrasemnate de Parvulescu“. Maior in Securitate nu era, totusi, un grad de ofiter prea inalt... Nu aveti impresia ca in spatele acestei impardonabile si interminabile amanari a justitiei se afla un soi de contract de gen mafiot, in fapt pentru a acoperi un actor cu grad mai inalt si puteri decizionale reale, de la care a pornit ordinul de omor?

 

Da, am avut aceasta impresie, ba chiar convingerea, de la inceput. Stiam ca a fost un caz cunoscut de la nivelul cel mai inalt al regimului Ceausescu si chiar dl. general Dan Voinea, care a inceput ancheta inca din anii ’90, a avut aceasta convingere, ca ordinul, de fapt, de ucidere, a venit de sus, de la Ceausescu si a fost transmis pe cale ierarhica prin sefii Securitatii pana la acest instrument din Securitate, maiorul Marin Parvulescu, care era un tortionar cunoscut pentru metodele violente cu care a anchetat si alti dizidenti din acea vreme.

 

Deci, existau dovezi care il implicau pe Vasile Gheorghe, seful Directiei a 6-a Cercetari Penale, unde a fost anchetat tatal meu, dar si pe Iulian Vlad, seful Securitatii interne din acel timp. Exista si corespondenta dintre Ministerele de Interne si de Externe si corespondenta cu ambasada romana din Washington, cu ambasada americana de la Bucuresti, rezulta ca au fost implicati si ministrii de Externe si de Interne mai ales: George Homostean, care a dat informatii catre partea americana, care se interesa de cazul Ursu atunci. Informatii false, fiindca era evident ca nu era judecat pentru motive de drept comun. Deci, acest ministru de Interne Homostean avea tot interesul ca Gheorghe Ursu sa nu mai iasa din inchisoare.

 

Evident, tata nu se lasa reeducat, ar fi vorbit in clipa in care ar fi iesit, daca s-ar fi facut, de pilda, un proces de drept comun pentru cei 17 dolari care au fost gasiti la perchezitie si care au constituit pretextul arestarii de catre Militie. Ar fi vorbit ca a fost torturat de Securitate pentru motive politice...

 

Deci stiam inca de atunci ca acesti factori de decizie ai dictaturii lui Ceausescu au fost implicati. Insa acum, noua ancheta a Parchetului Militar a confirmat si a extins aceste cercetari asupra altora implicati in eliminarea tatalui meu. Au fost abia acum recent desecretizate – iarasi un fapt pe undeva surprinzator, cu adevarat ridicol – aceste documente, abia acum in 2015. Este vorba despre niste documente ale Ministerului de Externe si Interne de atunci despre cazul Ursu, care ar fi trebuit predate Parchetelor Militare inca din anii ’90.

 

Au aparut si marturii in aceasta noua ancheta care arata ca ordinul de asasinare a fost dat de la cel mai inalt nivel, probabil de la Ceausescu si de la Cabinetul 2, cum se numea cabinetul Elenei Ceausescu.

 

„Securitatea se spala pe maini“

 

Pareti sa fiti convins ca Jurnalul, mii de pagini, ar fi fost distrus de colonelul devenit general care gira arhiva „literara“ a Securitatii (si care a fost condamnat la trei ani de inchisoare). Exista vreo dovada concreta, probatorie, ca ar fi fost distrus, ca nu ar fi fost microfilmat? Ce motiv ar putea sta la baza distrugerii unui jurnal ce nu-i incrimina direct pe ofiterii securisti ramasi in sistem dupa 1989?

 

Exista probele clare, care au stat la baza condamnarii generalului Grigorescu, ca acesta a luat in primire jurnalul si nu l-a mai dat inapoi. Din pacate, nu avem probe ale distrugerii decat indirecte. Nu exista nici probe ca ar fi fost microfilmat – mi-as fi dorit atat de mult sa reperez acest jurnal care era o fresca extraordinara a societatii, a marasmului dictaturii ceausiste, a slugarniciei acelor ani, a distrugerilor care s-au facut – cum imi spunea tatal meu – nu numai pe plan economic, aducand tara de rapa, dar pe plan moral: cea mai mare tragedie, spunea el, o reprezinta mizeria morala la care am ajuns, delatiunea, frica. Faptul ca Ceausescu era urat, dar era aplaudat cand trecea pe „traseu“, la Congrese, i se cantau osanale in presa, si la toate nivele, asta il dezgusta cel mai mult pe tata.

 

Asta era leitmotivul Jurnalului, o fresca importanta, care ar fi putut constitui subiectul unor memorii; asta si era planul lui, sa-l prelucreze literar si sa-l publice. Asta cred ca a reprezentat motivul pentru care a fost distrus. Dar, daca acest general [Eugen] Grigorescu l-ar mai fi avut, pentru a evita sa fie arestat si condamnat pana la urma, cred ca l-ar fi scos sla ivealat. Presupunerea mea este ca nu l-a mai avut, pur si simplu, ca l-a distrus la ordinul sau la cererea fostilor ofiteri din Directia a 6-a de Cercetari Penale, care erau inca in SRI in anii ’90.

 

Unul din fostii tortionari, [Vasile] Hodis, a fost colonel in SRI pana in anul 1999. Au avut tot interesul sa faca disparut Jurnalul tocmai din cauza ca reprezenta o proba in dosar impotriva lui Hodis, impotriva lui Parvulescu, fostul lui coleg, si, probabil, impotriva lui Iulian Vlad, care apare si el in dosar, cum spuneam. Si care inteleg ca are inca o anumita influenta asupra lor, cu putere economica. In orice caz, are oameni care scriu despre el si care incearca sa-i schimbe imaginea intr-una de erou al acelor vremuri, nu ca un varf de lance, seful celui mai cumplit sistem de represiune din acei ani, Securitatea.

 

Jurnalul trebuia sa dispara ca sa nu contribuie la completarea imaginii unei anchete politice. Ei au incercat si in anii ’90 sa arunce vina pe Militie. Asa cum au incercat din 1985, s-au ascuns in spatele Militiei si in anii ’90, pretinzand ca, da, a fost ucis, exista probe, dar nu de catre Securitate, ca nu a mai fost anchetat de ea. De ce? Fiindca nu era un obiectiv foarte important, nu era un caz politic atat de important. Deci, Securitatea se spala pe maini si nu l-ar mai fi anchetat dupa arestare.

 

Jurnalul ar fi contribuit la completarea acestei imagini prin vehementa anti-ceausista, anti-totalitara a tatalui meu, prin numele de scriitori cu care incerca sa coaguleze o celula de rezistenta intelectuala, de actiune impotriva dictatorului: [Geo] Bogza, Nina Cassian, [Dan] Desliu, cu care discuta... In Jurnal apar aceste nume, le propunea sa citeasca un manifest anti-totalitar in Marea Adunare Nationala si in Congresul al XII-lea al PCR. Deci, cred ca au incercat sa elimine aceste fragmente de Jurnal, tocmai fiindca puteau constitui probe in ancheta Parchetului Militar.

 

„Sper ca sectia Parchetului Militar sa aiba pana la urma curajul si profesionalismul de care au dat dovada pana acum“

 

Mi se pare plauzibil tot ce spuneti; singura mea indoiala este ca un om, fie el si general, putea distruge singur mii de pagini. Trebuia sa fie ajutat. Poate nu avea nevoie de semnatura ca a luat Jurnalul din arhiva sa, dar trebuia sa fie ajutat si sa existe pe undeva niste martori. Stiti ce s-a intamplat la Berevoesti. Mii si mii de pagini nu se pot distruge intr-o secunda sau intr-o zi...

 

Asa este. Fiind vorba de ancheta impotriva generalului [Eugen] Grigorescu, sincer sa fiu, as face o confesiune. Am senzatia ca generalul Grigorescu pur si simplu a regretat ceea ce a facut, din cauza ca am inteles ca s-a sinucis acum cateva luni. A fost gasit spanzurat in casa lui. Bazat pe ancheta impotriva lui Grigorescu, dar si pe Dosarul de Urmarire Informativa si pe anchetele militare, din tot ce am studiat, rezulta urmatorul scenariu: Cei de la formatiunea „J“ a SRI-ului din anii ’90, cand si-au luat in primire aceasta misiune de spalare la fata a vinovatiei Securitatii, a fostilor colegi, a lui Iulian Vlad s.a.m.d., i-au cerut Jurnalul lui Grigorescu, care era sef la o sectiune mai putin importanta – Directia „Inscrisuri“. Ca si cei de la TO (tehnica operativa), acestia executau ordinele celor de la Directia de Cercetari Penale, care erau durii, tortionarii.

 

Grigorescu s-a achitat, probabil, din nou de misiunea care i s-a dat, a scos Jurnalul, l-a luat in primire pe baza de semnatura si l-a facut disparut. Din clipa aceea i s-a pierdut urma. Cred ca, probabil, nu l-a distrus el insusi, l-a predat colegilor, fostilor membri ai Directiei de Cercetari Penale, care erau colegii maiorului Parvulescu. Mai mult ca sigur, aceia l-au distrus pentru ca, efectiv, ei nu ar fi mai avut nici un interes ca aceste file de Jurnal sa mai ajunga vreodata la suprafata.

 

In cadrul manifestarilor de comemorare, incepute la Clubul Green Hours, ati anuntat ca veti prezenta „o «brosura samizdat», cu poezii si texte selectate din scrierile lui Babu si din dosare“. Marti, 17 noiembrie, la sediul Grupului pentru Dialog Social, ati sustinut o conferinta de presa, urmata de o masa rotunda, sub egida Fundatiei Gheorghe Ursu si a GDS, la care ati prezentat „noi descoperiri din dosarul Gh. Ursu“. Ce anume, exact, ati prezentat la aceasta conferinta de presa, in rezumat?

 

Am vrut sa aduc la cunostinta publicului aceste noi descoperiri, si anume ceea ce reprezinta materiale incriminatorii impotriva lui Iulian Vlad si a altor factori de decizie din aparatul represiv din timpul lui Ceausescu. Respectiv, implicarea lui [George] Homostean, faptul ca au aparut elemente noi care ilustreaza si mai clar vinovatia lui Iulian Vlad, care a controlat ancheta.

 

Rezulta ca el i-a dat lui Vasile Gheorghe, seful Directiei a 6-a, [ordinul] sa schimbe orientarea anchetei si sa il aresteze prin Militie, astfel ca sa poata continua cercetarea cu metode dure, sub tortura, dar acoperiti de Militie; sa nu faca un caz politic. De asemenea, sa prezint dezinformarile la care incearca sa recurga Iulian Vlad, care acum, in declaratia pe care a dat-o, incearca, in stilul clasic securist, sa arunce vina pe altii, in cazul acesta pe morti, pe Vasile Gheorghe si [Tudor] Postelnicu, fostul sau sef din 1985; si o incearca cu mijloace ce mi se par ridicole – si mi-ar parea rau daca ar fi crezut de anchetatori – sa convinga ca nu a fost el cel implicat, nu a facut parte din scara ierarhica pe care a fost transmis ordinul ca Gheorghe Ursu sa fie asasinat.

 

Sper ca sectia Parchetului Militar sa aiba pana la urma curajul si profesionalismul de care au dat dovada pana acum – ei au adunat toate aceste probe – si sa le analizeze efectiv, in modul logic al desfasurarii acestor evenimente si sa-l implice pe fostul general Iulian Vlad.

 

Sunt printre cei privilegiati care au putut citi ceea ce ati denumit o „brosura samizdat“ – si as spune ca este in fapt o carte de dimensiuni mai reduse, dar extrem de densa si starnind in cititor cele mai diverse trairi si emotii. Ea se intituleaza In cautarea libertatii – Babu Ursu – dupa 30 de anisi se deschide, intre altele, cu un citat din Dosarul penal intentat in 1985 tatalui dvs., in care una din acuzatii suna astfel: „A furnizat postului de radio autointitulat Europa Libera doua materiale in care a comentat de pe pozitii dusmanoase masurile luate de partid...“. Ceva mai departe sta scris ca „URSU GHEORGHE EMIL a desfasurat o intensa activitate de propaganda dusmanoasa prin actiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propaganda reactionara din strainatate...“. Limbajul de lemn clasic ... Care au fost pe scurt relatiile tatalui dvs. cu membrii redactiei postului Radio Europa Libera? Pe Virgil Ierunca l-a intalnit prima oara in 1974, iar apoi in octombrie 1978...

 

Stia de el, de Virgil Ierunca, inca din anii 1942-1946; stiam eu insumi de toate contactele, de prietenia pe care le-a purtat-o sotilor Virgil Ierunca si Monica Lovinescu. Mai multe lucruri le-am aflat recent, din Dosarul penal; vreau sa spun ca a fost redescoperit recent de C.N.S.A.S., ca fusese facut disparut in mod suspect, iarasi, de SRI, in anii ’90.

 

A avut un fel de amicitie cu Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, i-a frecventat, a scris scrisori, si i-a cautat din nou in 1978 cand le-a trimis prima scrisoare. Modul in care i-a cunoscut, s-a intamplat in 1974 prin prieteni comuni, Cella Minart si Camil Baciu, scriitor de science fiction si bun prieten cu tatal meu din tinerete, de la Galati. Mai era prieten si cu Gelu Ionescu de la Europa Libera si cu altii cu care s-a vazut cand a vizitat si sediul postului de la München, tot in 1978.

 

Este un subiect important in ancheta penala. Securitatea era obsedata de contactele cu – cum spuneau in limba de lemn – „radioul autointitulat Europa Libera“. In aceste pagini de jurnal, tatal meu povesteste istoria contactelor sale, prietenia pe care le-a purtat-o, admiratia pe care a avut-o pentru emisiuni, gustul lui special pentru „Povestea vorbei“, „Teze si antiteze la Paris“ s.a.m.d. Securistii l-au intrebat de mai multe ori aceleasi intrebari, doar, doar vor obtine ceva in plus, si anume ca tatal meu ar fi fost platit de Europa Libera pentru colaborarea, respectiv scrisorile trimise, sau ca ar fi avut si alte canale de comunicare, inlesnite de prieteni din tara. Si de fiecare data, evident, tata raspundea „nu am avut un alt tip de relatie, pur si simplu sa fost unat amicala si am facut acele interventii in mod direct, pentru ca asa mi-a dictat constiinta“.

 

„Chiar sper acum intr-o finalizare rapida a acestei anchete“

 

Stiti ceva mai mult despre vizita din 1978 la München, fiindca mi se pare un element nou in ce-ati publicat pana acum?

 

Da, din ce mi-am adus aminte in anii astia, din povestile tatei de atunci, erau de fata si alti prieteni comuni ai unora din redactorii de atunci de la Europa Libera, printre care – daca nu ma insel – Violeta Andrei sau Silvia Popovici, care am inteles ca era sotia unui demnitar din Romania. Tatal meu a inceput sa spuna niste bancuri cu Ceausescu, la care multi din cei prezenti au avut o reactie sde genult „Stai putin ca le avem aici pe Silvia Popovici si Violeta Andrei care vor fi obligate sa dea niste rapoarte“. Deci a fost un moment de oarecare tensiune chiar in acel mediu in care era vorba de oamenii Europei Libere, care vorbeau liber; insa din cauza prezentei asumate a unor informatori si in acea intrunire intr-un cadru ceva mai larg si in prezenta sotiei unui demnitar, l-au atentionat pe tatal meu sa aiba grija ce spune...

 

Altfel, din pacate, nu mai tin minte toate detaliile. Nu au aparut in acele note din dosarul penal; ele erau, mai mult ca sigur, in Jurnal; mi-a povestit cu mult umor despre acea intalnire de la München.

 

In loc de concluzie: ce (mai) asteptati de la autoritatile romane, credeti intr-o justitie sincera si obiectiva din partea unei noi generatii de magistrati? Ce intentionati sa faceti mai departe prin intermediul Fundatiei pe care ati creat-o?

 

Sincer chiar sper acum intr-o finalizare rapida a acestei anchete, cand s-au adunat probe indubitabile, volume de marturii, si cred ca prin magistratii care au in acest moment in lucru dosarul, ancheta va fi finalizata foarte curand. Mai mult decat atat, sper sa nu se rezume doar la invinovatirea acestor tortionari, ofiteri de rang mediu, maiorul Parvulescu si locotenentul Hodis, ci sa extinda, asa cum rezulta din dovezile care se afla la dosar, vinovatia si asupra factorilor de decizie de atunci, ministrul de Interne, seful Securitatii.

 

Vom continua, bineinteles, sa urmarim mersul anchetei si mai departe a procesului, care speram sa inceapa cat mai curand. Speram sa se faca dreptate si in instantele de judecata si, prin Fundatie, sa contribuim la rezolvarea si a altor cazuri. Exista multe dosare; exista la sectia Parchetelor militare Dosarul crimelor comunismului. Speram sa mearga mai departe. Cu o represiune sistematica de-a lungul a 40 de ani au fost zeci, sute de mii de victime. A continuat si in anii ’80: pe langa tatal meu, au fost victime printre protestatarii de la Brasov, grevistii din Valea Jiului... Prin Fundatie vom incerca sa ajutam, in masura in care putem, rezolvarea tuturor acestor cazuri.

 

Interviu difuzat de Radio Europa Libera la 14.11.2015

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte