Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                  Scriitorul Radu Niciporuc a trecut in nefiinta                                                  Veronica D. Niculescu citeste din O vara cu Isidor in Gradina Carturesti Verona                                                 
Nr.571, 26-06-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Documentarul Planeta Petrila le da minerilor a doua sansa
Iulia Blaga

Al doilea documentar al lui Andrei Dascalescu du­pa premiatul Con­stan­tin si Elena are privilegiul de a intra nu doar pe HBO si HBO Go din 22 iunie 2017 (HBO fiind copro­ducator), ci si in salile din Romania, din 23 iunie 2017 (distri­buit de Transilvania Film).



Dupa premiera mondiala din cadrul prestigiosului Festival IDFA de la Amsterdam si doua proiectii sold out la Festivalul Transilvania (unde a luat Premiul Publicului), Planeta Petrila a fost lansat in 19 iunie in Bucuresti, la Muzeul Taranului Roman. In fata unei sali arhipline in care se gasea si aproape toata echipa filmului, au venit pentru a discuta cu moderatorul Ionut Mares: regizorul si directorul de imagine Andrei Das­calescu, monteurii Stefan Parlog si Mircea Olteanu, designerii de sunet Ioan Filip si Stefan Rucareanu, producatorul HBO Alina David, producatorul principal al filmului Anamaria Antoci (care a produs prin Filmlab, acesta fiind primul ei documentar), precum si protagonistii Ion Barbu (recomandat de autor drept „fostul topograf al minei Petrila, actual artist si activist fermecator“), brigadierul Catalin Cenusa (lider sindical al minei Petrila) si arhitecta Ilinca Paun (reprezentanta a unui grup de tineri arhitecti cooptati de Ion Barbu pentru un proiect de punere in valoare a patrimoniului industrial din Petrila, inclusiv prin organizarea unui muzeu al mineritului, care sa pas­treze memoria minei vechi de 156 de ani atunci cand nu va mai exista minerit in Romania).

 

De ce merita vazut Planeta Petrila? Spre deosebire de Constantin si Elena, care era un documentar observational si personal (eroii erau bunicii cineastului), Planeta Petrila  e mai pe gustul larg si cu o stilistica moderna (momente time-lapse, muzica compusa de Jur­jak, filmari din drona samd) despre un subiect de interes mai general – perspectiva de revigorare a Petrilei prin intermediul artei in conditiile in care mina era preconizata a fi inchisa (s-a si inchis in timpul filmarilor, in octombrie 2015), iar cladirile trebuiau demolate (tot in timpul filmarilor arhitectii au reusit sa determine Ministerul Culturii sa claseze cateva cladiri drept monumente istorice). Caricaturistul si graficianul Ion Barbu, cunoscut de multi ani drept cel mai important animator cultural al zonei (brigadierul Cenusa l-a numit „cel mai mare om de cultura din Petrila si cred ca din toata Valea Jiului“), care a organizat din 1987 un cerc de pictura pentru copiii din oras, plus initiative care de care mai fistichii, e personajul central si de fapt motorul filmului. Asa cum organizeaza parade prin oras cu tineri purtand masti ale unor personalitati celebre si pancarte („In Petrila nu se vine, din Petrila se fuge“ – Forrest Gump), tot felul de manifestari (cum e Gala Premiilor Societatii Civile Petrilene, cu turta dulce ca premiu, ori Festivalul de Teatru Subteran) sau happening-uri, pe langa pictatul pe orice zid liber, tot el a „organizat“ si cooptarea lui Dascalescu. Cu duhul blande­tii. Metodic.

 

Mineri lucrand ca acum 150 de ani

 

Iata ce a povestit tanarul regizor despre racolarea sa: „Am ajuns in Petrila intamplator pentru ca auzisem de la Ion Barbu (pe care-l cunoscusem cu ceva vreme inainte) si eram curios sa vad orasul, sa vad Valea Jiului si eventual sa cunosc niste mineri, despre care la vremea respectiva stiam lucruri nu foarte dragute. Am ajuns sa-mi petrec noaptea de inviere din 2013 la Petrila. Barbu a fost o gazda foarte buna, m-a dus la schitul Den­sus, am mancat, am ciocnit oua, dupa care am vrut sa plec. Dar el mi-a spus ca saptamana urmatoare un grup de arhitecti urmau sa propuna scenarii alternative la demolarea cladirilor minei, demolare care era hotarata de autoritati, asa ca am ramas sa filmez cu intentia de a face un filmulet pe care sa-l pun pe Youtube. Inca din primele zile de filmare mi-am dat seama ca domnul Barbu e un nebun in cel mai frumos sens posibil. Parada cu masti de personalitati (de la Iisus la Che Guevara si Iliescu) a fost filmata in acele zile, s-au lansat lampioane in incinta minei, scrise cu 100 de poezii – adica lucruri iesite din comun pen­tru mine. Acest declic al meu s-a produs destul de repede“.

 

Intrebat de criticul si jurnalistul de film Ionut Mares daca prin acest documentar a dorit si sa schimbe perspectiva oamenilor asupra minerilor a caror imagine a fost compromisa de Mineriada din iunie 1990, cineastul a recunoscut ca da: „Minerii astia mi-au castigat respectul. Am baut cu ei din acelasi pet, am fost cu ei in subteran unde am trecut printr-un moment destul de delicat (n.red.: nu mai mergea fluxul de aer, crescuse concentratia de metan) si mi-am dat seama ca ei trec aproape in fiecare zi prin asta si ca 25 de ani, cat lucreaza in subteran, vad moartea de zeci de ori. Cand coboara la 1.000 de metri adancime, stiu ca se poate intampla ceva si, cu toate astea, isi vad de munca, isi face fiecare norma care e intre 6 si 8 tone, merg ceas. (...) Nu putem repara ce au facut in anii ’90, dar nici nu putem ramane numai cu asta“. Eu cred ca deocamdata raman cu asta, desi imaginile cu munca din subteran, superb surprinse de autor (doar in 24 de ore aprobate de conducere, dupa cereri repetate), ii arata pe mineri lucrand in niste conditii ca acum 150 de ani. Oricat de simpatic ar fi Catalin Cenusa, faptul ca Mineriada e inca un capitol neclar, pentru care vinovatii nu au platit, ma im­piedica sa spun ca Andrei Dasca­lescu: „Fiecare merita o a doua sansa“. Dar pot spune: „Merita o a doua sansa dupa ce se face lumina si vinovatii vor fi fost condam­nati“. Deocamdata n-am auzit vreun regret sau vreo scuza din par­tea minerilor pentru ce au facut in ’90.

 

Demersul poetic de a salva o lume veche si atat de compromisa

 

Brigadierul Cenusa, despre care Ion Barbu a spus ca e primul miner aplaudat sincer din 1990 in­coace la Bucuresti (si care a fost, da, aplaudat de o sala intreaga), a spus cu un usor umor si cons­tiinta faptului ca minerii au o imagine nu prea buna: „Cand l-am vazut pe Andrei Dascalescu alergand de unul singur prin curtea minei – chiar nu-l baga nimeni in seama pentru ca se transmisese de sus sa nu se lase nimeni filmat si sa nu discute cu el –, am zis ca, daca tot urma sa se inchida mina, ce putea sa-mi faca baiatul asta de la Bucuresti (ca nu stiam ca e din Piatra Neamt)? Am decis sa-l sprijin, si nu numai eu, ci intreaga echipa de 60 de oameni cu care am scos ultima tona de carbune. L-am acceptat in sanul nostru si el ne-a acceptat pe noi asa cum suntem“. Arhitecta Ilinca Paun ne-a lamurit ca in prezent situatia de la Petrila e „foarte tulbure“, pentru ca autoritatile locale refuza sa se implice in proiectele de renovare a cladirilor clasate monument istoric. „D­emersul nostru a fost de a pas­tra cate o cladire din fiecare etapa importanta a dezvoltarii minei. Opacitatea autoritatilor locale e ex­trem de greu de pus in cuvinte.“

 

Cat despre Ion Barbu, acesta a fost ca de obicei scump la vorba. Cand a fost chestionat in legatura cu ce va fi Petrila in viitorul apropiat, a facut o parafraza dupa titlul clasicului volumas comunist Am taiat porcul. Cum il preparam?, adaugand: „Din pacate, retetele oferite de autoritatile locale ne vor face sa aruncam mancarea, hrana spirituala“.

 

Lansarea filmului in preajma aniversarii Mineriadei nu e probabil intamplatoare, dar personal aveam nevoie de o cat de mica trimitere la asta (oricum toata lumea se gandeste la ea cand vede filmul). Trebuie spus ca miezul filmului e reprezentat, totusi, de Ion Barbu si de demersul lui poetic de a salva o lume veche si atat de compromisa in ultimele doua decenii. Filmul e povestea unei lumi care se duce fara sa se stie ce va lasa in loc, pentru ca pop art-ul lui Ion Barbu nu poate salva tot, dar e concentrat – asa modern cum e (in contre-emploi fata de sensibilitatea lui Dascalescu), pe figura aces­tui Don Quijote care crede ca poate planta poezia cu forta intr-o lume a abisurilor (constiintei) chiar si in ultimul ceas, cand e pe duca. Ca sa-i salveze (eu as citi rascumpere) memoria.

 

Planeta Petrila nu e doar un film foarte profesionist realizat, ci e insotit si de un frumos album cu fotografii realizate de Andrei Das­calescu intre 7 mai 2013 si 8 ianuarie 2017. Dupa proiectia de la MTR, spectatorii au primit in mod poetic o sticluta cu un varf din ultimul carbune scos la Petrila in 2015. O s-o port la gat cu sentimente amestecate.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte