Serile Filmului Romanesc 2017: program complet, sectiuni si invitati                                                  „Respect“ – tema editiei din 2017 a Salonului European de Banda Desenata                                                  Concert de jazz RAMONA HORVATH & FRIENDS, cu ocazia Zilei Internationale a Jazzului 2017                                                  Editie aniversara: Cinci fete ale modernitatii, de Matei Calinescu, la Polirom                                                  Clara Usón, via Skype, despre romanul Fiica Estului                                                  Cel de-al treilea volum al Istoriei comunismului din Romania se lanseaza la Oradea, Cluj si Timisoara                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Lucian Dan Teodorovici despre Cel care cheama cainii, la Cluj                                                  Premiera in Austria a filmului Fixeur semnat de Adrian Sitaru                                                 
Nr.561, 04-04-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Ratarea titlului de capitala a culturii europene pare sa ii fi priit Iasului
FILIT in forma extinsa si doua festivaluri de muzica devin certitudine in 2017
Catalin Hopulele

Iasul a suferit un regres in ultimii doi ani in ceea ce priveste festivalurile de toate felurile, dar anul acesta se anunta a fi unul dintre cei mai prolifici din acest punct de ve­de­re. Festivalul Internatio­nal al Educatiei a fost anun­­tat cu surle si trambite, Primaria promitand ca va avea o tema unitara – care i-a lipsit manifestarii pana acum –, centrata in jurul Centenarului. In acelasi timp, anul acesta se anunta o mult asteptata relansare a Festivalului de Literatura si Tradu­cere Iasi – FILIT, organizatorii dorind sa revina la amploarea din primele doua editii, cand numele scrii­torilor care au venit la Iasi au pus capitala Moldovei pe harta internationala a literaturii.



Dar anul 2017 ne rezerva si lucruri care au lipsit cu adevarat pretendentei la titlul de Capitala a Culturii Europene – festivaluri de muzica realizate profesionist, cu nume recunoscute international. Chiar daca inca este prea devreme sa ne pronuntam asupra valorii, organizarii si, cel mai important, predictibilitatii in anii ce urmeaza a festivalurilor precum Neverwas sau Afterhills, trebuie sa remar­cam faptul ca, pana in prezent, au fost ingrediente ce au lipsit supei culturale iesene – evenimente mari, cu finantare privata si cu obiective profesioniste. Departe chiar si de primele editii ale Untold sau chiar Electric Castle, fara a fi destinate maselor, cele doua manifestari pot exploata un public al Moldovei care s-a saturat sa migreze catre Cluj, in situatia in care infrastructura rutiera si feroviara n-a mai vazut investitii de ani de zile. Insa in 2017 exista si festivaluri care au deja o structura bine formatata de ani de zile pe plan cultural, precum Festivalul International de Teatru pentru Publicul Tanar Iasi, organizat de Teatrul Lucea­farul, dar si evenimente aflate la inceput si care promit pe viitor, precum La Vie sau #rocanotherworld.

 

Inca o incercare la Festivalul Educatiei

 

Primarul Mihai Chirica a facut anuntul oficial cu privire la Festivalul International al Educatiei din 2017 chiar saptamana aceasta, la doua zile dupa ce doi consilieri locali ai PNL au spus ca grupul pe care il reprezinta nu va vota bugetul pentru FIE. Intr-o conferinta de presa, primarul Iasului a anuntat ca anul acesta s-au demarat deja parteneriatele cu Inspectoratul {colar Judetean, universitatile de stat din Iasi, institutiile de cultura si cu doi operatori culturali independenti. FIE va avea loc intre 9 mai si 9 iunie, cand sunt programate cele mai importante evenimente pregatite in program de catre Primarie. Anul acesta, FIE se organizeaza sub umbrela Centenarului, fiindca in 2018 se implinesc o suta de ani de la Marea Unire si unirile partiale anterioare, iar, pana la schimbarea guvernului, erau programate evenimente majore in toate orasele cu rol important in 1918. „{i aceasta editie va fi organizata sub marca Europe for Festivals, Festivals for Europe, care ne ofera o deschidere internationala si acces catre canale de comunicare la Bruxelles si din alte zone ale Uniunii Europene“, a declarat Mihai Chirica, primarul Iasului. Directorul Ateneului din Iasi, institutie al carei buget s-a marit exponential de cand Andrei Apreotesei a venit la conducere, a devenit si directorul FIE Iasi. Acesta a spus ca programul propus vrea sa scoata in evidenta repere din istoria recenta a orasului. Pana in luna aprilie sunt asteptate propuneri din partea tuturor partenerilor anuntati, moment in care se va anunta si programul definitiv. In ciuda comunicatului cu pompa, nu au fost anuntate inca evenimente concrete, capete de afis. „In Piata Palatului Culturii vor avea loc spectacole mari in aer liber, concerte de muzica rock, spectacole de opera si muzica clasica, iar la Casa de Cultura a Studentilor va avea loc un festival de jazz si vor fi puse in scena piese de teatru. Aula Bibliotecii Centrale Universitare va gazdui o serie de conferinte motivationale si inspirationale, sustinute de nume mari ale publicisticii si eseisticii din Romania, in timp ce la Ateneul din Iasi va avea loc festivalul de film“, au spus organizatorii, precizand ca, pe langa acestea, vor mai fi organizate manifestari legate de „poezie si teatru independent“.

 

Organizarea FIE din acest an este privita cu o oarecare suspiciune de mediul cultural din Iasi, data fiind istoria festivalului. Dupa pri­ma editie din 2013, organizata intr-un parteneriat public-privat cu firma ABplus, care a introdus cateva elemente de noutate in manifes­tarile culturale iesene, printre care si teatru de tip fringe sau spectacole de opera in aer liber pe pietonalul {tefan cel Mare, ultimele editii au fost acaparate de Primarie si s-au caracterizat printr-un amalgam de evenimente, unele chiar sportive, care nu au fost legate intre ele, editiile FIE parand a surprinde prin cantitate, nu calitate.

 

Se reaprinde FILIT

 

Tot in acest an se anunta si o revenire in forta a Festivalului International de Literatura si Traducere Iasi, dupa doi ani in care acesta s-a organizat intr-o formula restransa, menita sa asigure continuitatea fenomenului, cum era proiectat in primele doua editii, cand Iasul a devenit reper pe harta internationala a literaturii. Anul acesta este programat in formula mare, organizatorii de la Muzeul National al Literaturii Iasi sperand chiar ca editia 2017 sa aiba o amploare mai mare decat cea a primelor editii. FILIT se va desfasura intre 4 si 8 octombrie, se lucreaza intens la organizare inca de pe acum, existand contacte si confirmari cu autori din toata lumea, de pe toate continentele. Evenimentul va urma modelul clasic din primii ani, existand Serile FILIT, cu invitati de prestigiu, intalniri ale scriitorii cu publicului, cu elevii, cercuri literare, intalnirea la Iasi a intregului aparat din spatele unei carti – editori, autori, translatori si reprezentanti ai editurilor, pe langa cititori. „FILIT se va desfasura anul acesta in perioada 4-8 octombrie. Festivalul va avea patru componente noi si un numar mai mare de invitati fata de editiile precedente. Momentan, avem confirmari din partea unor autori si sunt in derulare discutii cu autori din toata lumea. De asemenea, au fost incheiate parteneriate cu institutii de cultura din Romania“, a declarat Amelia Gheorghita, responsabil PR al MNLR.

 

Primul festival major de muzica anuntat la Iasi

 

„Festivalul care schimba scena culturala a Iasului timp de trei zile“, dupa cum se recomanda a fi Neverwas, va fi organizat intre 30 iunie si 2 iulie la Ferma Ezareni si va aduce artisti recunoscuti atat pe plan national, cat si international – nume inedite, dar nu de foarte mare rasunet. Concertul se va organiza dupa retetele de succes: artistii vor concerta pe doua scene, va exista o zona de campare pentru cei din afara orasului, fiind si zone de activitati in aer liber si de lounge, dar si de food & drinks. Acum, biletul de trei zile care include si campare costa 150 de lei, in timp ce fara campare costa 120 de lei. „Evenimentul va insemna o premiera pentru zona Moldovei: trei zile si trei nopti cu zeci de concerte live pe doua scene amplasate pe terenul Fermei Ezareni, ce va fi transformata intr-o oaza de muzica live, reverie si spectacol. Intr-o atmosfera animata de zeci de DJ, participantii isi vor putea petrece o minivacanta, bucurandu-se de o experienta de festival completa si imersiva: vor avea la dispozitie o zona de concerte, dans, sport si activitati in aer liber, proiectii de filme, o zona dedicata copiilor, col­turi de relaxare si liniste, precum si zone cu instalatii realizate de artisti vizuali. Bucataria gourmet va fi asigurata de furnizori din intreaga tara selectati sa participe la festival“, au spus organizatorii cand au lansat festivalul.

 

Acestia mizeaza pe 10.000 de participanti pe zi la evenimentele de la Ezareni, fiind concesionata pentru folosinta lor o zona de aproape sapte hectare. Reprezentantii din managementul proiectului au spus pentru „Suplimentul de cultura“ ca isi doresc un proiect pe termen lung, care sa ramana finantat 100% din fonduri private. In ceea ce-i priveste pe invitatii de anul acesta, organizatorii au o serie de nume cap de afis, printre care se numara si Mando Diao, trupa suedeza de indie-rock-pop, care este cunoscuta pentru piesa Dance with Somebody, din 2009. Pe langa acestia, vor mai veni Alex Clare, artist britanic recunoscut la nivel european, dar si My Baby, Wareika si Plastic Mermaid. „Dintre artistii romani care si-au confirmat prezenta la festival fac parte Vita de Vie, Omul cu sobolani, The Kryptonite Sparks, Inner, Tourette Roulette sau Pinholes. Vor fi prezente si doua trupe din Republica Moldova – Cuibul si The Wax Road“, au mai spus organizatorii, anuntand si faptul ca mai multe nume vor fi facute publice odata cu apropierea evenimentului. Pre­turile de 120, respectiv 150 de lei, vor creste, acestea fiind momentan in sistem de „early bird“.

 

„Dupa dealuri“, versiunea audio

 

O perioada indelungata de timp s-a crezut despre festivalul Afterhills ca nu va mai avea loc, in contextul in care au fost mai multe incertitudini despre acest festival. In grupurile specializate de Facebook au existat si unele acuzatii de „imprumuturi prea evidente“ din alte festivaluri de profil, iar organizatorii s-au rezumat in a spune ca acesta va avea loc. Aceasta pana in sap­tamana curenta, cand au fost anuntate detalii oficiale si in le­gatura cu acest festival. Programat sa aiba loc intre 23 si 25 iunie, Afterhills va fi dominat de muzica electronica, organizatorii reco­man­dandu-l ca fiind „primul festival major de muzica si arta din zona de nord-est a Romaniei care va pune Iasul pe harta celor mai iubite orase din lume“. Printre cele mai cunoscute nume care vor urca pe scena la festival se numara ATB, John Newman, Technasia, W&W si Carla’s Dreams. In acelasi timp, exista si o serie de formatii romanesti ce au confirmat ca vor canta la Iasi – Subcarpati, {uie Paparude, Moonlight Breakfast, Robin and the Backstabbers si Golan. „Ne dorim sa fie o prima editie extraordinara in care sa avem un public numeros, de peste 40.000 de iubitori de muzica buna si arta. Avem tot ce trebuie pentru ca participantii sa traiasca emotia unui eveniment de amploare: artisti de top, cel putin trei scene care se vor remarca prin design si elemente specifice artei, camping si multa energie“, a spus Ovidiu Biber, organizator al Afterhills Music & Arts Festival. Evenimentul va avea loc in zona Era, la iesirea din Iasi spre Letcani, pe un teren concesionat de catre Primaria Miroslava.

 

Spre deosebire de Neverwas, organizatorii se declara mult mai optimisti cu privire la prezenta spectatorilor – 120.000 de mii in cele trei zile de festival. Ei promit ca publicul va avea acces la un spectacol continuu pe trei scene instalate in zona Era, cu acces la utilitati, zone de mancare si bautura, de relaxare, dar si de campare. „Comunitatea se afla in centrul atentiei: evenimentele, activitatile sponsorilor si tot ce se va intampla pe parcursul celor trei zile se vor baza pe interactivitate si vor implica vizitatorii in diverse actiuni necon­ven­­tionale ce promit sa devina memorabile“, au declarat organizatorii, care spun ca evenimentul nu va fi unul destinat exclusiv muzicii. Conceptul festivalului este acela de a determina tinerii sa se implice in domeniul artistic si in cel de crea­tie, astfel incat sa isi gaseasca locul in 23-25 iunie si evenimente care sa includa arhitectura, teatrul sau artele plastice. „Despre acest festival vorbeste toata tara si, implicit, despre Iasi, ceea ce ne face sa fim mandri, dar si foarte atenti la toate detaliile organizationale. Suntem convinsi ca vom darui iubitorilor de muzica buna si arta toate motivele pentru a trai la cote maxime conceptul“, a declarat Alina Cojocaru, PR-ul evenimentului.

 

Pe baza unui acord intre Pri­maria Iasului si cea din Miroslava se va oferi sprijin pentru festival, anume punerea la dispozitie a amplasamentului de langa Complexul Era, asigurarea transportului public contra cost, publicitate in oras, actiuni care vizeaza ordinea si linistea publica sau salubritatea. Serviciul Relatii Comunitare si Servicii Publice al Primariei a intocmit un referat pentru a prezenta rolul evenimentelor, in care se arata ca organizatorii estimeaza un calcul estimat la 100 de euro pe zi facut de fiecare turist pe masa, cazare sau cumparaturi in oras. Astfel, evenimentul ar urma sa genereze 12 milioane de euro daca vor participa cei 120.000 de oameni. Daca media de calcul ar fi mai mica, de 200 de lei pe zi, atunci s-ar aduce 8 milioane de lei pe zi.

 

***

 

A trecut aproape un an de zile de la prima dezbatere reala pe care a avut-o Iasul despre organizarea unor festivaluri de amploare. In acel moment, consilierul local Andrei Postolache i-a lansat o in­vi­tatie publica primarului Mihai Chirica de a lua in calcul organizarea unui festival independent care sa aiba amploarea Electric Castle sau Untold. „Nu vorbesc de un FIE, unde se intampla 100 de lucruri mici, fiecare cu un ecou minim. Nu vorbesc de Julio Iglesias. Nu vorbesc de DJ Bobo sau de Boney M. Vorbesc de un festival la care sa vina minimum 50.000 de oameni, care sa tina minimum trei zile, cu trupe moderne, de actualitate, pentru care sa vina lumea din Cluj la noi. De la Bucuresti. De la Timisoara. Din strainatate. Ceva care sa puna Iasul pe harta, ca sa ne ra­mana tinerii in Iasi, ca sa ne vina studenti aici si ca data viitoare cand vom discuta de capitala europeana de orice fel sa nu ne plangem iar ca suntem buni in felul nostru, dar neintelesi“, a spus la momentul respectiv Andrei Postolache. In replica, la cateva zile du­pa acea scrisoare deschisa, primarul Iasului a oferit promisiunea organizarii unui festival de muzica rock, dar care sa nu se limiteze la acest gen, in vara anului 2017, in iunie mai exact, in zona Era, care sa aiba trei scene si cel putin 30 de formatii. Suprapunerea cu organizarea actuala a Afterhills in aceeasi perioada, dar pe un profil diferit, nu a fost explicata de municipalitate.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte