SFR 2017 a deschis recrutarea pentru voluntari intr-un festival de film                                                  Expozitia internationala „Instrumente medievale de tortura“ la Palatul Culturii din Iasi                                                  Incep inscrierile pentru cea de-a 12-a editie Aristoteles Workshop                                                  In Biserica Luterana se asculta jazz: festivalul JAZZ in CHURCH la a cincea editie                                                  Doua spectacole-recital ale actorului Emil Boroghina la Chisinau                                                  Festivalul Filmului European anunta primele noutati ale editiei XXI                                                  Centenar Lipatti. Duminica, concert extraordinar la Ateneu                                                  Florin Irimia dezvaluie Misterul masinutelor chinezesti, la Iasi                                                  Colocviul „197 de ani de la nasterea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza“                                                  Evenimente aniversare „LIPATTI 100“ la Conservatorul de Muzica „Benedetto Marcello“ din Venetia                                                 
Nr.558, 13-03-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Festivalul One World Romania A scos un nou DVD Sahia Vintage
Adina Bradeanu: „Nu caut neaparat cele mai bune filme existente, le caut pe cele mai relevante“
Iulia Blaga

Cu ocazia celei de-a zecea editii a Festivalului international de documentar si drepturile omului One World Romania (al carui co-programator e) si al celui de-al treilea DVD, editat de festival Sahia Vintage (si pe care l-a coordonat), Adina Bradeanu argumenteaza pentru „SdC“ de ce este important ca productia Studioului Alexandru Sahia sa fie recuperata.



Faptul ca mai scoateti un DVD din seria dedicata Studioului Sahia in­seam­na ca primele doua au avut mare succes sau ca sunteti interesati in pri­mul rand de recuperarea acestor documente?

 

Si una, si alta. Mai intai, suntem interesati – la One World Romania – de recuperarea productiei Sahia. Nu numai de o recupe­rare pe filiera estetica si, impli­cit, canonica, pe mode­lul „cele mai bune filme produse de studioul Sahia“, ci mai ales de una orientata spre peisajul social si cultural mai larg al comunismului romanesc, de tipul: „Ce fel de conversatii pot deschide filmele astea?“. Iar aici raspunsurile pot fi multiple: pe cei care vin cu experienta traita a perioa­dei, filmele ii pot ajuta sa reviziteze o epoca traita, pe care memoria a asezat-o deja intr-un buzunar cu eticheta si, poate, sa regandeasca eticheta din perspectiva prezentului.

 

Pe cei care vin fara experienta traita si care si-au construit ima­ginea comunismului romanesc din informatia dis­ponibila pe piata – studiul istoriei recente la scoala, programe TV, amintiri ale parin­tilor si bunicilor –, filmele ii pot ajuta sa confrunte aceste constructii personale cu reprezen­tarile produse in epoca. E ceea ce se intampla atunci cand ducem o selectie din aceste filme in scoli si ii auzim pe unii dintre elevi spunand: „Nu asa ma as­tep­tam sa arate un film de atunci“. „Dar cum?“, intrebi, si asa incepe conversatia.

 

Pentru mine, personal, interesul pentru Sahia a venit pe filiera istoriei de cinema – am petrecut niste ani cercetand cultura de productie a studioului, dupa care mi-am spus ca nu vreau sa pastrez rezultatele strict la nivel academic. Intalnirea cu OWR mi-a dat ocazia sa fac ceea ce in universitati se numeste outreach – extinderea rezultatelor unei cercetari catre publicul general.

 

In al doilea rand, dincolo de interesul nostru pentru recuperarea productiei Sahia, cred ca DVD-urile chiar au avut succes, nu numai in Romania, dar si in straina­tate: de cu­rand, am constatat ca se afla in colectia mai multor biblio­teci academice ame­ricane, printre care Harvard si Stanford. Le-am gandit din start in vederea accesibilitatii nu numai in Romania, ci si in afara, pentru a le introduce intr-o conver­satie mai larga decat cea legata strict de istoria filmului romanesc. E motivul pentru care DVD-urile sunt insotite de aceste brosuri bilingve cu informatii despre contextul perioadei si note de lectura pe marginea fiecarui film.

 

Cum a decurs procesul de selectie: cat timp ai petrecut vazand cate filme? Cum le-ai ales? Cat de costisitor a fost intregul proces?


In cazul fiecarui DVD incep cu o cercetare bibliografica – pu­bli­ca­tii, carti, filmografii –, la finalul careia am un corp de 50-60 de titluri pe care le vizionez la Arhiva Nationala de Filme, dupa care imi acord cateva saptamani in care incerc sa gandesc cea mai buna configuratie a DVD-ului. Prin asta inteleg o selectie care sa conserve diversitatea si nuantele materialului vizionat. Am spus deja ca nu caut neaparat cele mai bune filme existente; le caut pe cele mai relevante pentru comunicarea tendintelor remarcate in materialul vizionat. De exemplu, in cazul DVD-ului de fata sunt doua nume care se repeta: Segall si Holban. Asta pentru ca cei care au demonstrat un interes constant pentru tema copilului/ copilariei, in diverse ipostaze, au fost Doru si Paula Segall, respectiv Florica Holban – cu sau fara sotul-operator Paul Holban. Sunt filme extrem de diferite, care se completeaza – in cazul cuplului Segall, de exemplu, doua aduc in discutie un aspect care apare exclusiv in filmele lor cu copii: continuitatea dintre mai multe filme. Sunt singurii care reusesc sa se intoarca in locurile in care au filmat si sa reia legatura cu copiii filmati la o alta varsta: e un aspect emotionant – vocea off comenteaza intr-un film: „Cand i-am filmat acum 15 ani, nu stiam ca vom reveni. Nu aveam nici un fir de par alb. Acum avem. Si nu stim ce cau­tam: copilaria lor sau tinere­tea noastra“. E relevant pentru o eventuala schita de portret a do­cumentarului romanesc in care demersul longitudinal – adica pas­trarea vreme de mai multi ani de catre documentarist a acestei continuitati in relatia cu subiectul – e imposibila.

 

Gasim, de asemenea, la filmele cuplului Segall, copii care nu sunt nici infantilizati, nici politizati, ci urmariti cu atentie, afectiune si res­pect. Spre deosebire de ei, gasim, la alti documentaristi, copilul-instrumentat politic, care circula cu mesajul de gat, alaturi de cheie. Alt­undeva, la Florica Holban si Márta Mészáros (in perioada in care a locuit in Romania), gasim atentia pentru copilul institutionalizat – parentalitatea politica a statului, in absenta parintilor. In ambele cazuri, acest interes are un resort autobiografic. Ajungem astfel la un portret complex al copilului in comunism, dincolo de asteptarile pe care le-ar putea crea un studio expediat in general ca producator de propaganda politica.

 

Nu am costul total al acestei intreprinderi, insa pot spune ca, in afara de ANF, am avut sprijinul mai multor institutii, printre care Administratia Fondului Cultural National (AFCN), Uniunea Ci­neas­tilor (UCIN), Centrul Natio­nal al Cinematografiei (CNC).

 

Banuiesc ca ai niste filme preferate pe acest DVD.


Filme care imi plac sunt mai mul­te, pentru motive diferite. Doua dintre ele sunt Craiova vazuta din car (Titus Mesaros, 1974), un film realizat in intregime din foto­grafii, dupa poemul eponim al lui Marin Sorescu, si Pe malul Ozanei (Copel Moscu, 1984) – spe­rante firave, umor si Simfonia a 5-a comentata de Iosif Sava la un liceu agro-industrial din Targu Neamt. Am inclus insa pe DVD si un film de care ma simt legata datorita unei intamplari biografice: Cei mici despre lumea mare (Gabriel Barta, 1960), cu un comentariu scris de Radu Cosasu. Cand am vazut prima data filmul respectiv, cu ani in urma, mi-a ramas in memorie un fragment de dialog. Conventia filmului e ur­matoarea: o expozitie interna­tio­nala de pictura pentru elevi, rea­lizata la Bucuresti si povestita in film sub forma unui dialog dintre o fetita si tatal ei care ne prezinta picturile si autorii lor. La un moment dat, facem cunostinta cu un copil pre-adolescent care picteaza Casa Scanteii la apus. Aflam ca se numeste Iura („Pictorul Iura!“), dupa care, pe imagini cu mai multe picturi ale lui, curge urma­torul dialog: „Tatal: Dar astia cine sunt?/ Fiica: Cum cine? Un clacas. Chiaburul satului. Someri din Italia./ Tatal: Dar unde a vazut Iura clacasi si someri?/ Fiica: N-a vazut, dar si-a inchipuit. Are imaginatie, stii?“. E un fragment care mi-a ramas in minte ca mo­del de instrumentare politica a imaginarului – copilul picteaza tarani corect inscrisi in economia politica a epocii si isi imagineaza strainatatea in aceeasi cheie (sau, cel putin, asta ne spune filmul).

 

Lasam acum deoparte filmul si facem un flashback catre vara lui 1996, cand la Bucuresti vine un profesor de la o universitate britanica si organizeaza un curs hands-on de documentar pentru cei interesati – printre ei, eu, Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu si altii, toti la inceput de cariera, cu surse minimale de informatie. In cateva saptamani de curs invat mai mult despre documentar decat in patru ani la facultatea de film. In primul rand, vizionam filmele canonice – Leacock, Maysles, Wiseman, nume despre care n-am auzit niciodata. Flashforward –  noiembrie 2015, cand la Londra sunt proiectate filmele de pe primul DVD Sahia Vintage ca parte a unui festival al UCL (University of Central London). La proiectie ma intalnesc, dupa multa vreme, cu profesorul din ’97 – Iosi Bal, de fapt, Iosif Balanescu –, plecat din Romania in copilarie, spre finele anilor ’60, cu parintii de etnie evreiasca. Dupa proiectie, la un pahar, Iosi imi zice intr-o doara: „Nu stiu daca ti-am spus, si pe mine m-a filmat Sahia cand eram copil. Eram foarte bun la pictura, imi placea. Mi se spunea Iura“.

 

Ma ingrozeste gandul ca documentele sunt inca in subsolul respectiv

 

Ce crezi ca trebuie facut pentru ca productia Studioului Sahia sa nu se piarda?

 

Cred ca procesul inceput la mij­locul anului trecut de Ministerul Culturii era pe calea cea buna, pentru ca se ocupa simultan de Sahia si de Arhiva Nationala de Filme. Fusesera numiti niste oameni in AGA Sahia, venisera cu niste propuneri pentru a scoate studioul din criza. Fusesera create niste grupuri de lucru pentru diverse domenii ale industriei de film, inclusiv Sahia. Si asta nu doar pentru ca suna frumos „gru­puri de lucru“, ci pentru ca cei numiti sa se poata concentra asupra domeniilor alocate. De exemplu: cand, in iunie 2016, am comunicat in interiorul „grupului de lucru“ Sahia faptul ca exista o arhiva de documente a studioului in subsolul unei cladiri dezafectate care apartinea studioului, la mai putin de o luna un grup de cineasti voluntari au mers in respectivul subsol si au stabilit ce e de facut pentru salvarea documentelor aflate in stare avansata de deteriorare. A inceput un proces de curatare si, ulterior, de catalogare – tot cu voluntari si studenti. Apoi, incepand cu luna ianuarie, procesul a fost sistat.

 

Cred ca trebuie continuat si organizat mai bine, cu reguli foarte clare si cu un spatiu alocat. La fel, in aceeasi perioada a fost organizat transportul unor filme ramase la Sahia catre ANF si a fost dinamizat procesul de primire a acestora de catre arhiva. Deocamdata, pe mine ma ingrozeste gandul ca documentele la care am incercat sa ajung mai bine de zece ani si pe care le-am crezut salvate asta-vara sunt in continuare in subsolul respectiv. Intamplator, ma ocup de colectia de carte ro­maneasca a Bibliotecii Bodleie­ne (Universitatea Oxford); stiu, prin urmare, cata grija exista in alte contexte pentru documente de acest tip si pentru cunoasterea pe care o pot cataliza.

 

Ce sanse mai are un fost studio de propaganda sa mai poata functiona azi, chiar daca si-a schimbat scopul?

 

Nu cred ca Sahia mai poate func­tiona astazi ca unitate de produc­tie, ar fi nevoie de prea multe investitii si de personal specializat. Ar putea insa sa functioneze ca un fel de centru de documentar construit in jurul ideii de accesibilizare a documentelor despre care vorbeam mai inainte. Insa si aici e nevoie de investitii si de un personal care sa poata sustine un asemenea proiect. Sa nu uitam ca, in momentul de fata, Sahia ocupa doua camere din intreaga cladire din Aviatorilor care i-a apartinut candva; restul cladirii e inchiriat catre diverse firme.

 

Adversitatea ii face pe documentaristi sa stranga randurile

 

In ce directii se mai dezvolta documentarul? Cum il vor influenta evenimentele recente – rezultatul alegerilor prezidentiale din Statele Uni­te, Brexit, criza refugia­tilor? Ma refer aici si la razboiul lui Trump cu presa.

 

Cred ca nu avem suficient spatiu pentru a vorbi despre modul in care se schimba documentarul in prezent, la intersectia cu noile ­tehnologii si in contextul politicilor populiste de tip post-truth. Insa, pentru ca tot am vorbit despre Sahia, o institutie care a na­turalizat documentarul in structura scurta (10 minute), mi se pare interesant modul in care documentarul international produs pentru platforme web readuce in discutie structura scurta.

 

Tot mai multe outleturi media isi ataseaza structuri de productie ducomentara: vezi Op-Ed-ul de la „New York Times“ sau noul mo­del de productie documentara online de la „The Guardian“, dezvoltat de Charlie Philips dupa plecarea de la festivalul de la She­ffield. Structura scurta functio­neaza foarte bine in relatie cu un public nu neaparat educat pentru documentar – il gasesti pe web, nu trebuie sa mergi la cinema, nici sa investesti 70-80 de minute pentru vizionare. Pana la urma, interesul publicului pentru o structura care pune probleme ramane esential.

 

Altminteri, adversitatea ii face pe documentaristi sa stranga randurile – vedem asta si in prolife­rarea documentarului politic, cumva in defavoarea structurilor mai personale sau mai reflexive.

 

Ce filme recomanzi la One World Romania 2017?

 

Sectiunea Ministerul groazei – trei demonstratii ample, cu ritmuri si temperaturi diferite, dar la fel de esentiale ca food for thought; filme care vorbesc cu luciditate despre supraveghere, razboi, jurnalism independent de investigatie astazi. Sectiunea mea preferata, Animale politice – opt filme-radiografie ale intersectiei cu politicul in diferite contexte istorice, de la Germania nazista, trecand prin Austria lui Haider, cu un popas de ras cu lacrimi in New Yorkul lui Anthony Wei­ner. Activism feminin full-time in Vrabia golanca vs. activism discret si rezistenta neostentativa in Plante salbatice. Un film autist normal – unul dintre cele mai frumoase filme despre „neuro-di­versi traind intr-o lume de neuro-tipici“ (copii diagnosticati cu sindromul Asperger). Sectiunile Romania in miscare si Ro­mania work-in-progress cu multe filme romanesti. Si, evident, un nou program Sahia Vintage – de data asta, Ministerul Identitatii, un program aide-mémoire intr-un moment in care identitatea na­tionala e reanimata la nivelul institutiilor statului.

 

Festivalul One World Romania are loc intre 13 si 19 martie 2017 in Bucuresti, la cinematografele Elvire Popes­co, Eforie, Cinema Pro si Union, Studioul Horia Bernea – Cinema Muzeul Taranului, precum si la Centrul Na­tional al Dan­sului Bucuresti, Galeria Posibila si Rezi­denta Scena9. Adina Bradeanu lucrea­za cu film documentar din 1994, mai intai ca cerce­tator la Muzeul }aranului Roman, ulterior ca doctorand si lector asociat in de­par­tamentul de Practica Media Con­tem­porana al Univer­sitatii Westminster (Londra). A fost Consultant pentru Proiecte Media al DocWest – Centru de cer­cetare si productie de film documentar, Universi­tatea Westminster. In prezent este consultant specialist pentru colectia de carte romaneasca a Bibliotecii Bodleiene, Oxford. A publicat jurnalistic si academic in „Sight and Sound“, „Third Text“, „Cineaste“, „Dox“, „Kinokultura“, „24 Frames: The Balkans“, „Dilema“, „Observator Cultural“. Din 2012 este co­programator al festivalului One World Romania. Lucreaza la o etnografie a culturii profesionale a studioului de film documentar „Alexandru Sahia“ si a activitatii memoriale asociate cu acesta in prezent.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte