SFR 2017 a deschis recrutarea pentru voluntari intr-un festival de film                                                  Expozitia internationala „Instrumente medievale de tortura“ la Palatul Culturii din Iasi                                                  Incep inscrierile pentru cea de-a 12-a editie Aristoteles Workshop                                                  In Biserica Luterana se asculta jazz: festivalul JAZZ in CHURCH la a cincea editie                                                  Doua spectacole-recital ale actorului Emil Boroghina la Chisinau                                                  Festivalul Filmului European anunta primele noutati ale editiei XXI                                                  Centenar Lipatti. Duminica, concert extraordinar la Ateneu                                                  Florin Irimia dezvaluie Misterul masinutelor chinezesti, la Iasi                                                  Colocviul „197 de ani de la nasterea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza“                                                  Evenimente aniversare „LIPATTI 100“ la Conservatorul de Muzica „Benedetto Marcello“ din Venetia                                                 
Nr.378, 08-12-2012
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Ilf si Petrov – Douasprezece scaune (editie necenzurata)

“Suplimentul de cultura” publica in avanpremiera un fragment din editia necenzurata a volumului Douasprezece scaune, de Ilf si Petrov, care va aparea in curind la Editura Polirom, in colectia “Biblioteca Polirom. Proza XX”, in traducerea lui Tudor Musatescu, textul fiind revizuit, adaugit si avind note de Ana-Maria Brezuleanu.



– Fragment –

 

CODICELE PACATOSULUI

 

Dupa ce o spovedi si o impartasi pe muribunda Klavdia Ivanovna, parintele Feodor Vostrikov de la biserica Sfintii Frol si Lavr iesi din casa Vorobianinov intr-o agitatie nemaipomenita si, tot drumul pina acasa, merse uitindu-se distrat in stinga si in dreapta si zimbind fara motiv. Gindurile ii erau atit de departe, incit, in apropierea casei, era cit pe-aci sa nimereasca sub rotile automobilului Gos. nr. 1 al Comitetului executiv judetean. In sfirsit, dupa ce iesi din ceata viorie, raspindita de aceasta masina infernala, parintele Vostrikov, complet aiurit, o porni, in ciuda cinului sau bisericesc si a virstei sale cam tomnatice, intr-un saltaret si laic semigalop.

 

Coana preoteasa, Katerina Aleksandrovna, punea masa pentru cina. In zilele cind nu trebuia sa slujeasca de vecernie, parintelui Feodor ii placea sa ia masa devreme. Acum insa, dupa ce-si scoase palaria si anteriul calduros, vatuit, parintele se repezi in iatac si, spre marea mirare a preotesei, se incuie acolo si incepu sa cinte cu o voce surda: “Cuvine-se cu adevarat”.

 

Coana preoteasa se aseza pe un scaun si sopti speriata:

 

— Cine stie ce nazbitie a mai pus la cale?! O sa se termine iarasi ca povestea cu Nerka.

 

Nerka era numele unei catele, buldog francez, pe care parintele Feodor o cumparase cu douazeci de ruble in piata Miusski din Moscova. Parintelui Feodor ii venise ideea sa-si incruciseze cateaua cu ciinele secretarului Comitetului executiv judetean, un ciine robust si cu botul mare, care stranuta tot timpul, iar puii perechii alese sa-i duca regulat la Moscova si sa-i vinda avantajos doritorilor.

 

La vederea catelusei, preoteasa scoase un “Ah! “ si anunta ritos ca nu admite in casa “ferma de cai de prasila”. Dar n-aveai cum s-o scoti la capat cu parintele Feodor. Dupa o sfada de trei zile, Katerina Aleksandrovna ceda si se incepu educatia Nerkai. Mincarea i-o dadeau in trei castroane. In primul puneau bucati patrate de carne fiarta, in al doilea – gris fiert si in al treilea parintele Feodor prepara o amestecatura scirboasa care – spunea el – ar contine un procent mare de fosfor. Hranita sanatos si inconjurata de afectiune, Nerka inflori si ajunse la virsta potrivita sa procreeze urmasi.

 

Parintele Feodor supraveghea indeaproape cateaua, discuta cu cei mai de seama iubitori de ciini din oras, regretind doar ca nu poate sa stea de vorba si cu secretarul Comitetului executiv judetean, despre care se spunea ca ar fi un mare cunoscator in bransa cresterii ciinilor. In sfirsit, veni ziua in care o gatira pe Nerka cu o zgarda noua si eleganta, cu pene, ce te ducea cu gindul la bratarile reginei Cleopatra. Katerina Aleksandrovna lua cu sine trei ruble si o duse pe logodnica placut mirositoare la logodnicul medaliat. Fericitul print o intimpina pe incintatoarea Nerka cu un latrat tandru ce se auzea din departare. Parintele Feodor astepta nerabdator la fereastra intoarcerea acasa a tinerei doamne. In capatul strazii aparu silueta durdulie a Katerinei Aleksandrovna. Ea se opri cam la treizeci de stinjeni de casa ca sa stea putin de vorba cu o vecina. Legata cu un snur, Nerka desena distrata in jurul stapinei cercuri, opturi si parabole. Din cind in cind musina la temelia celui mai apropiat stilpisor.

 

Dar o clipa mai tirziu, mindria de proprietar care umplea sufletul parintelui Feodor se transforma in indignare si apoi in groaza. Marsik, un dulau mare si chior, vestit pe toata strada pentru firea lui desfrinata, veni in goana de dupa colt. Fluturindu-si coada incovrigata peste spinare, nemernicul se repezi la Nerka, animat de intentii necurate.

 

Indignat la culme, parintele Feodor sari in sus de pe scaun. Prinsa in discutie, Katerina Aleksandrovna nu observa nimic din ceea ce se petrecea in spatele ei. Vostrikov fugi inspaimintat in strada, apucind in graba un bat din tinda. Scena care i se infatisa ochilor era plina de dramatism. Katerina Aleksandrovna alerga in jurul celor doi ciini tipind: “Mars! Mars! Mars! “ si il lovea cu umbrela pe Marsik, pe spinarea-i viguroasa. Dulaului nu-i pasa citusi de putin de loviturile primite. Era cu gindurile in cu totul alta parte. Parintele Feodor se repezi sa-si salveze avutia viitoare, dar era prea tirziu. Snopit in bataie, Marsik se departa sonticaind in trei labe.

 

Acasa urma o scena de pomina, apasatoare, garnisita cu multe detalii dureroase. Preoteasa plingea. Parintele Feodor tacea suparat, privind scirbit la cateaua pingarita. Ramasese o speranta infima ca urmasii Nerkai sa urmeze totusi linia Comitetului executiv judetean.

 

La timpul cuvenit, Nerka aduse pe lume sase catelusi minunati, robusti si botosi, care ar fi putut fi buldogi din rasa cea mai curata, daca n-ar fi intervenit si un mic detaliu: fiecare dintre ei avea coada mare, neagra, infoiata si facuta covrig peste spate. Aceasta coada incovrigata distrugea orice posibilitate sa fie vinduti cu ceva profit. Drept care au fost daruiti cu totii. Apoi parintele Feodor si preoteasa o supusera pe Nerka unui sever regim de intemnitare si, inca o data, asteptara sa apara progeniturile. In fiecare noapte, dar si dimineata, in timpul zilei si seara, pe sub ferestrele parintelui Vostrikov se plimba alene depravatul Marsik, pironindu-si singurul ochi insolent in geamuri si urlind a jale.

 

In pofida regimului de inchisoare si a celor trei ruble cheltuite pe ciinele secretarului de partid, a doua generatie de pui aducea si mai mult cu Marsik, vagabondul. Ba chiar un catelus se nascuse chior. Succesul dulaului vagabond era total inexplicabil. Cu toate acestea, catelusii din a treia serie (doisprezece la numar) erau leiti Marsik, iar de la vizitele la medaliatul Comitetului executiv judetean mostenira doar labele strimbe. Parintele Feodor si-ar fi dorit grozav sa intenteze o actiune civila, dar, intrucit Marsik n-avea stapin, n-avea impotriva cui s-o faca. Asa se spulberara si “ferma de cai de prasila”, si visul unui venit sigur si constant.

 

Sufletul impetuos al parintelui Feodor nu cunostea astimpar. De altfel, nu-l cunoscuse niciodata: nici atunci cind era Fedea, elev la scoala parohiala, nici cind fusese Feodor Ivanici, seminarist mustacios. Dupa ce trecuse de la seminar la universitate si urmase trei ani la Facultatea de drept, in 1915, speriat brusc ca ar putea fi mobilizat, Vostrikov a luat iarasi calea bisericii. Dupa ce a slujit, mai intii, ca diacon, a fost hirotonisit si numit in oraselul N. Dar, mereu, de-a lungul tuturor etapelor carierei sale preotesti si laice, parintele Feodor fusese un om lacom de bani.

 

Visul parintelui Vostrikov era sa aiba propria fabrica de luminari. Obsedat de viziunea unor tambure mari, infasurate cu odgoane groase de ceara, parintele Feodor faurea tot felul de planuri, a caror infaptuire ar fi insemnat sa se aleaga in final cu o anume suma de bani gheata, necesara pentru a-si cumpara o fabricuta in Samara, pe care pusese ochii de mult.

 

Ideile ii veneau parintelui Feodor pe neasteptate si el se apuca indata de treaba. Intr-o zi ii venise in minte sa faca sapun de rufe; facuse puduri intregi, dar, cu toate ca sapunul avea un procent enorm de grasimi, nu facea clabuc si, pe deasupra, mai costa si de trei ori mai scump decit cel al cooperativei “Plugul si ciocanul”, asa incit marfa a trebuit sa zaca uda in cerdac o gramada de vreme si sa putrezeasca acolo spre marea durere a Katerinei Aleksandrovna, pe care o podideau lacrimile ori de cite ori trecea pe linga ea. In cele din urma, sapunul a fost aruncat la hazna.

 

Mai tirziu, citind intr-o revista de zootehnie ca iepurii de casa au o carne frageda ca de pui, ca se inmultesc grozav de repede si ca pot aduce unui gospodar harnic cistiguri grase, parintele Feodor isi facu rost numaidecit de sase reproducatori si, dupa doar doua luni, cateaua Nerka, speriata de numarul urias de vietati urecheate care umplusera curtea si casa, dadu bir cu fugitii. Iar blestematii de burta-verde din orasul N se aratara din cale-afara de conservatori si, cu o rara unanimitate, refuzara sa cumpere iepurii lui Vostrikov. Atunci, parintele Feodor, dupa ce se sfatui cu preoteasa, hotari sa-si imbogateasca meniul cu carne de iepure, care o intrece la gust pe cea de pui. Si-au inceput sa faca din iepuri friptura, snitele, chiftele; iepurii erau fierti rasol, serviti reci la cina si rumeniti la cuptor, in budinci. Dar asta nu rezolva cu nimic problema. Parintele Feodor facu socoteala ca, trecind exclusiv la consumul de carne de iepure, familia sa nu va putea totusi minca, intr-o luna, mai mult de patruzeci de asemenea animale, iar ele se inmulteau, lunar, cu nouazeci de capete, numar care ameninta sa creasca, in fiecare luna, in progresie aritmetica.

 

Vostrikovii hotarira atunci sa deschida o pensiune. Parintele Feodor se aseza si scrise toata seara, cu creionul chimic, pe niste bucatele de hirtie taiate cu grija dintr-un caiet de aritmetica, anunturi prin care oferea mese gustoase la domiciliu, preparate exclusiv cu unt proaspat. Anuntul incepea cu cuvintele: “Ieftin si gustos”. Preoteasa umplu cu pap un castronas smaltuit si, seara tirziu, parintele Feodor se duse si lipi anunturile pe toti stilpii de telegraf si in apropierea diverselor institutii sovietice.

 

Noua idee avu un mare succes. Chiar din prima zi, se prezentara sapte persoane, printre care Bendin, slujbas la Comisariatul militar, si Kozlov, responsabilul subsectiei de urbanistica; datorita zelului acestuia din urma fusese darimat de curind unicul monument istoric al orasului – Arcul de triumf de pe vremea tarinei Elisabeta, care, dupa spusele lui, impiedica circulatia. Tuturor le placu foarte mult masa. A doua zi, se prezentara paisprezece persoane. Parintele si preoteasa abia mai pridideau cu jupuitul iepurilor. O saptamina incheiata treaba merse struna si parintele Feodor se si gindea sa deschida un mic atelier de tabacarie fara motoare, cind iata ca surveni o intimplare cu totul neprevazuta. Cooperativa “Plugul si ciocanul”, care fusese inchisa timp de trei saptamini pentru inventar, isi redeschise portile si baietii de pravalie rostogolira gifiind in curtea din dos, care era comuna cu curtea parintelui Feodor, un butoi cu varza stricata pe care il varsara in hazna. Atrasi de mirosul intepator, iepurii dadura navala cu gramada la hazna si, chiar a doua zi dimineata, se abatu asupra gingaselor rozatoare o molima care bintui numai trei ceasuri, dar secera doua sute patruzeci de reproducatori si nenumarati pui.

 

Naucit, parintele Feodor se potoli timp de vreo doua luni si-si veni in fire abia acum, cind se intoarse de la Vorobianinov si, spre mirarea preotesei, se incuie in iatac. Toate semnele aratau ca parintele Feodor e iluminat de o idee noua, care pusese in intregime stapinire pe fiinta lui.

 

Katerina Aleksandrovna ciocani cu degetul indoit la usa iatacului. Nu primi nici un raspuns, dar auzi cintecul si mai tare. Dupa un minut, usa se intredeschise si parintele Feodor scoase capul; obrajii sai erau acoperiti de o roseata feciorelnica.

 

— Da-mi, maica, o foarfeca, dar mai iute, spuse repede parintele Feodor.

 

— Dar cu masa ce facem?

 

— Nimic. Pe urma!

 

Parintele Feodor lua repede foarfeca, se incuie din nou si se apropie de oglinda de perete, intr-o rama neagra si zgiriata.

 

Alaturi de oglinda, atirna o mica gravura veche, in stil popular, colorata manual in nuante placute: Codicele pacatosului, care fusese o adevarata consolare pentru parintele Feodor dupa ghinionul cu iepurii. Gravura arata limpede cit de desarte sint toate cele pamintesti. In partea de sus avea patru desene cu inscriptii slavone pline de tilc si aducatoare de pace sufleteasca: “Sem rugaciune facea, Ham griu semana, Jafet puterea avea, iar Moartea toate le stapinea”. Moartea avea o coasa si un ceas de nisip prevazut cu aripi. Parca era facuta din proteze si piese ortopedice si statea cu picioarele departate pe niste dealuri pustii. Infatisarea ei parea a spune ca nenorocirea cu iepurii e un fleac.

 

De data aceasta, parintelui Feodor ii placu mai mult poza cu “Jafet puterea avea”, reprezentind un om burduhanos, cu barba si in vesminte bogate, sezind pe un tron intr-o mica sala.

 

Parintele Feodor zimbi si, uitindu-se atent in oglinda, incepu sa-si taie cuvioasa barba. Parul cadea pe jos, foarfeca scrisnea si, totusi, abia dupa vreo cinci minute, parintele Feodor se convinse ca nu se pricepe deloc la tunsul barbii. O ciuntise intr-o parte si acum avea o infatisare indecenta si chiar suspecta.

 

Dupa ce se mai invirti putin prin fata oglinzii, parintele Feodor se infurie, o chema pe nevasta-sa si, intinzindu-i foarfeca, ii spuse enervat:

 

— Da-mi o mina de ajutor, maica. Nu izbutesc deloc sa le vin de hac latelor astora.

 

Maica preoteasa ramase inmarmurita de uimire.

 

— Ce-ai facut din tine? izbuti ea sa ingaime in cele din urma.

 

— N-am facut nimic. Ma tund un pic. Ajuta-ma, te rog. Uite, aici mi se pare ca am taiat cam strimb.

 

— Doamne, exclama preoteasa intrind cu foarfeca in pletele parintelui Feodor, nu cumva, Fedenka, ti-a dat prin cap sa treci la obnovlenti?

 

Parintele Feodor se bucura ca discutia ia aceasta intorsatura.

 

— Si de ce, maica, n-as trece la obnovlenti? Ce, nu sint si ei oameni?

 

— Sigur ca sint oameni, incuviinta preoteasa pe un ton muscator, cum sa nu fie: se duc la cinema, platesc pensie alimentara...

 

— Ei, o sa ma duc si eu la cinema.

 

— N-ai decit sa te duci.

 

— Chiar ca o sa ma duc.

 

— Vezi sa nu te pricopsesti. Mai bine uita-te in oglinda cum arati.

 

Si, intr-adevar, din oglinda il privea pe parintele Feodor o mutra vioaie, cu ochi negri, cu o barbuta ciudata si cu niste mustati caraghios de lungi.

 

Se apucara sa scurteze mustatile, ca sa le aduca la proportiile cuvenite.

 

Cele ce urmara o uimira si mai mult pe preoteasa. Parintele Feodor anunta ca trebuie sa plece chiar in aceeasi seara cu treaba si o ruga pe Katerina Aleksandrovna sa se duca pina la fratele ei, brutarul, si sa imprumute de la el, pe o saptamina, paltonul cu guler de blana de miel si sapca maro cu cozorocul de forma unui cioc de rata.

 

— Nu ma duc nicaieri! declara preoteasa si incepu sa plinga.

 

Timp de o jumatate de ceas, parintele Feodor se plimba incoace si-ncolo prin odaie, debitind tot felul de aiureli si speriindu-si nevasta cu mutra lui schimbata. Preoteasa nu pricepu decit atit: ca parintele Feodor si-a tuns barba fara nici un rost, ca vrea sa plece cu sapca aceea caraghioasa naiba stie incotro si ca o paraseste.

 

— Nu te parasesc, ii tot repeta parintele Feodor, nu te las. Peste o saptamina sint inapoi. Nu se poate oare ca un om sa aiba si el niste treburi? Te-ntreb: se poate sau nu se poate?

 

— Nu se poate, raspunse preoteasa.

 

Desi blajin in raporturile lui cu oamenii, de data asta parintele Feodor se vazu nevoit sa bata cu pumnul in masa. Cu toate ca batuse incetisor si cu stingacie, caci nu mai facuse asa ceva niciodata, preoteasa se sperie de-a binelea si, dupa ce-si puse basmaua pe cap, dadu fuga la fratele ei sa imprumute hainele civile.

 

Ramas singur, parintele Feodor statu pe ginduri citeva clipe, apoi isi zise: “Greu si pentru bietele femei citeodata! “ si trase de sub pat un cufaras invelit in tabla, din cele pe care le folosesc mai ales ostasii Armatei Rosii. Ele sint captusite pe dinauntru cu coale vargate de tapet, peste care este lipit portretul lui Budionnii sau capacul de la cutiile de tigari Plaja, pe care se vad trei femei frumoase intinse pe tarmul de la Batumi, asternut cu prundis. Spre nemultumirea parintelui Feodor, erau lipite si pe cufarasul Vostrikovilor poze, dar nu gaseai printre ele nici pe Budionnii si nici pe frumoasele de la Batumi. Preoteasa lipise pe toata partea dinauntru a cufarului fotografii taiate din revista Cronica razboiului din 1914. Vedeai si Cucerirea cetatii Przemyil si Distribuirea vesmintelor de iarna gradelor inferioare pe front si multe altele de acelasi fel.

 

Dupa ce dadu jos cartile ce se aflau deasupra, si anume: o colectie a revistei Pelerinul rus pe anul 1903, voluminoasa Istorie a schismei si brosurica Un rus in Italia, pe a carei coperta se vedea Vezuviul fumegind, parintele Feodor baga mina in fundul cufarului si scoase o boneta veche si roasa a nevesti-sii. Inchizind ochii din pricina mirosului de naftalina care il izbise pe neasteptate, parintele Feodor desprinse din boneta, rupindu-i dantelele si cusaturile, un cirnacior greu, de pinza. Cirnaciorul continea douazeci de monede de aur a cite zece ruble – tot ce-i mai ramasese parintelui Feodor de pe urma aventurilor sale comerciale.

 

Cu un gest masinal isi ridica poala anteriului si viri cirnaciorul in buzunarul pantalonilor sai vargati. Apoi se apropie de scrin si scoase dintr-o cutie de bomboane cincizeci de ruble in hirtii de cite trei si cinci ruble, lasind acolo un rest de douazeci de ruble.

 

— Pentru casa ajunge, hotari el.

 


 

AUTORII

 

Ilia Ilf s-a nascut in 1897, la Odessa. In 1923 s-a mutat la Moscova, unde a obtinut un post de bibliotecar si a colaborat la diverse ziare si reviste umoristice.

 

Evgheni Petrov s-a nascut la Odessa, in 1903. A facut studii clasice, iar in 1920, dupa absolvirea liceului, si-a inceput cariera de jurnalist. Colaborarea lui Ilf cu Petrov a inceput in 1925, cind amindoi corespondau la ziarul “Gudok” (“Sirena”). Prima lor carte, Douasprezece scaune (1928), a avut un succes extraordinar, repetat de continuarea sa, Vitelul de aur (1931). La Editura Polirom au aparut America fara etaje (2010), 1001 de zile sau Noua Seherezada (2011), Vitelul de aur (2012).

 


 

CARTEA

 

In Rusia sovietica a anului 1927, Ippolit Matveevici Vorobianinov, un nobil decazut, prin imprejurari nefericite, la ipostaza de functionar, afla de la raposata lui soacra, chiar inainte ca aceasta sa-si fi dat duhul, ca bijuteriile familiei au fost ascunse, de teama bolsevicilor, intr-unul dintre cele douasprezece scaune ale sufrageriei. Insa setul de scaune ajunge sa fie confiscat de guvern dupa Revolutie si vindut bucata cu bucata. Intimplarea ii stirneste interesul marelui maestru al combinatiilor, Ostap Bender, care, sesizind o sansa aproape indecenta de imbogatire, il convinge pe Vorobianinov sa plece amindoi in cautarea scaunelor. Drumurile ii poarta de la Moscova pina in Caucaz si au de-a face cu personaje dintre cele mai colorate, de la birocrati sovietici oportunisti la virstnicii supravietuitori ai vechii orinduiri, care mai de care mai egoist, corupt sau incompetent, oferind astfel prilejul cititorilor de azi de a cunoaste Rusia anilor ‘30 si de a savura una dintre cele mai reusite satire scrise vreodata.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte