Concert de jazz RAMONA HORVATH & FRIENDS, cu ocazia Zilei Internationale a Jazzului 2017                                                  Editie aniversara: Cinci fete ale modernitatii, de Matei Calinescu, la Polirom                                                  Clara Usón, via Skype, despre romanul Fiica Estului                                                  Cel de-al treilea volum al Istoriei comunismului din Romania se lanseaza la Oradea, Cluj si Timisoara                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Lucian Dan Teodorovici despre Cel care cheama cainii, la Cluj                                                  Premiera in Austria a filmului Fixeur semnat de Adrian Sitaru                                                  Florin Irimia in dialog la Bucuresti despre Misterul masinutelor chinezesti                                                  Seara de film german – Whisky cu vodca (Germania, 2009)                                                 
Nr.560, 27-03-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.560, 27-03-2017
Ligia Ruscu – O cautare

„Suplimentul de cultura“ publica in avanpremiera un fragment din romanul O cautare de Ligia Ruscu, care va aparea in curand in colectia „Fiction LTD“ la Editura Polirom.



–       Fragment –

 

Sandru simti ca Vrabie ii ia darlogii din mana si pasi inainte. Duse mana la sabie, apoi o lasa sa cada deoparte. Ii dadu binete strainului, care raspunse cu glas masurat, privindu-l neclintit. Sandru il privi pe Vrabie cum strabate poiana si se indreapta spre locul unde pastea calul strainului, ducandu-i pe ai lor cu el. Apoi, Gruia veni langa el, ii dadu si el binete strainului si rosti numele lor, adaugand, dupa cel al lui Sandru: fiul craiului Soim.

 

Pe chipul voinicului se asternu uimirea si fata i se facu parca mai putin banuitoare.

 

— Eu sunt Soare, fiul lui Raut, fiul cel mic al lui Ler imparat si al imparatesei sale celei mai iubite, Dafina, rosti el cu voce limpede.

 

Gruia si Sandru schimbara o privire.

 

— Cat de des se intampla oare in lume, zise Gruia cu voce inceata, sa se intalneasca doi pui de crai fara alai si fara sa se caute unul pe celalalt?

 

Sandru, care avusese timp sa se gandeasca, zise zambind:

 

— Mai cu seama in cele doar trei zile pe an, de sarbatoarea venirii Razboinicului, cand se poate des­chide stanca asta.

 

Strainul casca ochii si mana i se inclesta pe manerul sabiei, dar Sandru urma:

 

— Cred ca ne aflam amandoi aici pentru acelasi lucru. N-am sa plec si banuiesc ca nici tu, inainte de a fi incercat macar. Ai ajuns aici primul, se cuvine sa incerci primul. Eu astept.

 

Celalalt ramase neclintit, privindu-l cu o cuta adanca intre sprancene.

 

— Haide, il indemna Sandru. Da­ca nu suntem cine se cere, oricum ne pierdem vremea.

 

Soare mai astepta o clipa, apoi misca scurt din umeri si se intoarse din nou cu fata spre stanca. Ridica amandoua mainile si isi lipi palmele de piatra.

 

Stanca trosni si se cutremura. O crapatura adanca se ivi pe fata ei, brazdand-o din crestet pana la poale. Tanarul cel balai se dadu inapoi, o clipa nesigur pe picioare, iar Sandru intinse capul inainte. Crapatura se latea si se adancea, cele doua fete ale stancii se dadeau incet la o parte. Intunericul dinauntru era plin de sclipiri otelite.

 

Strainul se repezi inainte, cu mainile intinse.

 

— Stai! striga Sandru.

 

Strigase cu atata putere, incat celalalt se opri fara voia lui.

 

— Inchide stanca la loc, porunci Sandru.

 

Voinicul nici nu-l invrednici cu vreun raspuns, ci intinse mana spre palosul dinlauntrul stancii.

 

— Inchide-o! striga Sandru sa­rind in picioare si apucandu-l de brat. Trebuie sa incerc si eu!

 

Celalalt izbucni in ras.

 

— Sunt ale mele, sub mana mea s-a deschis stanca, numai eu am indreptatirea!

 

— Daca-i asa, raspunse Sandru cu liniste, n-ai de ce sa te temi daca incerc si eu.

 

Soare sovai, incruntandu-se. Apoi misca din nou din umeri, apuca cele doua canaturi ale stancii si se opinti sa le traga la loc, dar ele se miscau usor sub mana lui. Intr-o clipa, deschizatura disparu de par­ca n-ar fi fost si nici un semn nu mai arata ca fusese vreodata. Strainul se dadu la o parte zambind usor si-i facu lui Sandru un semn din mana, care voia sa zica: ia incearca.

 

Sandru pasi inainte si isi lipi si el palmele de piatra. O clipa nu se intampla nimic. Apoi stanca se cutremura si se despica din nou, ca mai inainte. In scobitura adanca dinauntru se aflau armele.

 

Era acolo un arc din lemn de tisa, zvelt, neted si puternic. Era o tolba neagra incrustata cu argint, care tinea sagetile lungi si ucigatoare, negre si ele. Era un jungher cu maner din lemn cioplit, intr-o teaca neagra. Si era si palosul.

 

Palosul era lung, facut pentru un barbat puternic, si atat de ascutit, incat ar fi taiat firul de par in doua. Manerul lucitor era incrustat cu un singur smarald. Teaca argintie culcata alaturi purta infatisari de frunze si vrejuri. Palosul statea acolo nemiscat si lui Sandru i se nazari ca aude venind dinspre el o soapta abia auzita.

 

Voinicul balai rosti o ocara.

 

— Doar n-ai fi fiind si tu neam cu noi! Trebuia ca stanca sa se supuna atingerii urmasilor lui Ler imparat si numai lor! Doar daca... Sa vezi ca toata povestea e o pa­calea­la! Sa vezi ca stanca asta se supune poruncii oricui!

 

Il dadu pe Sandru la o parte, aproape imbrancindu-l, inchise stanca din nou si se intoarse spre Gruia, care ii privea de la cativa pasi departare.

 

— Ia incearca si tu! porunci el.

 

Gruia se apropie cam fara chef si isi lipi si el palmele de stanca. Nu se intampla nimic. Strainul ocari din nou.

 

— Nu-i pentru toata lumea, atunci, suspina el.

 

Il dadu pe Gruia la o parte si des­chise din nou stanca. Ramase o clipa sa priveasca armele.

 

— Nu mintea povestea, atunci, rosti el, si glasul ii era aproape voios. Palosul, arcul si jungherul... toate sunt aici si stanca raspunde la atingerea celor din sangele lui Ler imparat... sau asa s-ar zice. S-o fi petrecut tata prin partile astea cand era tanar... tu cati ani ai?

 

— Taci! racni Sandru, speriind caii.

 

Soare il privi cu uimire.

 

— De ce te manii? Oricine-ai fi tu, nu poti sa fii din neam mai ales decat al lui Ler imparat... Nu stii daca...

 

— Taci! racni Sandru din nou si il imbranci atat de tare, incat il da­du la o parte.

 

Se arunca inlauntrul stancii si se intoarse tinand palosul cu mainile amandoua. Palosul ii zvacnea in maini si lui Sandru ii paru ca aude iarasi soapta usoara care vorbea de sange.

 

Voinicul balai isi smulse si el sabia din teaca, infruntandu-l. Gruia pasi fara graba spre el, cu jungherul in mana. In acelasi timp, Vrabie isi apuca bata si inainta intre strain si calul acestuia, care se smuci si necheza. Soare ii privi pe toti trei si trase cu mana stanga jungherul din teaca. In ochii albastri lucea lumina fierbinte a luptei.

 

— Haideti atunci, ucigasilor, zise el si zambea. Haideti sa vedem cine are mai mare indreptatire.

 

Hai sa vedem ale cui sunt armele, ale urmasului lui Ler imparat sau ale vreunuia furisat in neam pe ascuns?

 

Sandru trecu palosul intr-o singura mana. Facea parte din fiinta lui, era o prelungire a bratului sau. Isi trecea raceala otelita in trupul sau, ii intarea bratul, ii ascutea mintea. Stia fara umbra de indoiala ca putea sa reteze bratul inarmat al dusmanului sau cu aceeasi usu­rinta cu care trecea cutitul prin unt. Putea vedea umarul lipsit de brat, osul albicios iesind in afara din carnea sfartecata, bratul secerat cu degetele indoite neputincios, valul de sange naclaind iarba din fata stancii. Si mereu soapta aceea usoara care vorbea de sange si moarte. Era atat de deslusita acum, incat aproape nu auzi ce spunea strainul. Simtea in sine, nestapanita, pofta de a ucide. Mana i se inclesta mai tare pe palos. Voinicul cel balai il privea si ochii i se intunecasera.

 

Fereste-te de Soare.

 

Insemna ca asta ii era scris, sa-l ucida pe flacaul din fata lui?

 

CARTEA

 

Lumea lui Sandru, un fiu de crai cam alintat si delasator, se prabuseste cand afla ca nu el va fi mostenitorul tronului, ba mai mult, ca nici macar nu se stie cine ii sunt parintii. Cutremurat, hotaraste sa lase in urma curtea domneasca si sa plece in lume, ca sa afle de unde se trage si cine este. Inarmat doar cu o sabie veche si un cutit cu daruri ascunse, gasit intr-un loc unde oamenii se fereau sa puna piciorul, cu merinde si haine putine, dar hotarat sa infrunte orice i-ar aduce soarta, porneste intr-o aventura fabuloasa. Lui i se alatura prieteni vechi si noi si impreuna traver­seaza campii sterpe, munti inalti si un codru fermecat, unde putine lucruri sunt ceea ce par a fi. Calatoria nu e usoara, in cale ii ies spiridusi inaripati, musati, vrajitori, sburatori, oameni si fiare, si putini dintre ei ii doresc binele. Cu incrancenare neabatuta, trece peste toate greutatile si pericolele, hotarat sa se opreasca doar atunci cand isi va atinge telul, insa pretul pe care il plateste se va dovedi a fi cumplit de mare. Cautarea lui Sandru devine astfel o fascinanta poveste despre prietenie si tradare, despre lungul drum catre aflarea radacinilor si a adevarului.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte