Concert de jazz RAMONA HORVATH & FRIENDS, cu ocazia Zilei Internationale a Jazzului 2017                                                  Editie aniversara: Cinci fete ale modernitatii, de Matei Calinescu, la Polirom                                                  Clara Usón, via Skype, despre romanul Fiica Estului                                                  Cel de-al treilea volum al Istoriei comunismului din Romania se lanseaza la Oradea, Cluj si Timisoara                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Lucian Dan Teodorovici despre Cel care cheama cainii, la Cluj                                                  Premiera in Austria a filmului Fixeur semnat de Adrian Sitaru                                                  Florin Irimia in dialog la Bucuresti despre Misterul masinutelor chinezesti                                                  Seara de film german – Whisky cu vodca (Germania, 2009)                                                 
Nr.558, 13-03-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Simona Antonescu – Hanul lui Manuc

„Suplimentul de cultura“ publica in avanpremiera un fragment din romanul Hanul lui Manuc de Simona Antonescu, care va apa­rea in curand in colectia „Fiction LTD“ la Editura Polirom.



–       Fragment –

 

Aurica, ispravnicul boierilor Sa­marghiteni, isi purta calul numai cu coama impletita. Ai satului vedeau intr-aceasta semn de mare trufie, dar Aurica isi luase de multa vreme obiceiul de a pastra tacerea peste lucrurile mai complicate ale vietii lui, si pana acum tacerea nu-l inselase niciodata. Vorbele satului veneau si treceau, iar Aurica le ramanea la suflet barbatilor – pentru carmuirea lipsita de rautate a treburilor mosiei – si femeilor – pentru alte pricini.

 

Roibu, calul sau tintat in frunte si pintenat cu alb numai la picioarele din spate, parea constient de colacii impletiti mai mandru decat ai fetelor din Mironesti, porniti dintre urechi si umflati ca niste cozonacei de-a lungul gatului aramiu. Isi tinea capul semet si lovea din cand in cand colbul curtii cu copita, incetisor, for­naind pe nari.

 

La fiecare ureche, Aurica ii prinsese cate un canafior rosu, dupa ce Roibu zacuse bolnav trei zile in iarna, deocheat de o zvarluga de fetiscana cu ochii verzi care nu avusese de lucru si ramasese privind lung la calul aramiu intre zapezile argintate. Cand se ridica pe picioarele dinapoi si-si lasa capul in piept, canafiorii ii atingeau ochii si Roibu se dezmierda cand cu cel din stanga, cand cu cel din dreapta.

 

Aurica nu mai era in zaua lui.

 

Barba scurta, nu prea deasa, se inspica argintiu pe alocuri, vestind anii batranetii. Pielea pleoapelor, ramasa prea mare pentru ochii adanciti de la o vreme cam mult in orbite, cadea pe la colturi, punand tristete privirilor ispravnicului. Umerii lui lati sub camasa din panza aspra, barbateasca, si ceafa intotdeauna dreapta ce se ivea din gulerul alb, mai gadilau insa si astazi zambete pe la colturile gurilor nevestelor tinere din sat.

 

Femeile il placeau pe Aurica. Firea lui blanda si vocea mai groasa decat a celui mai mare clopot al bi­sericii li se lasau la inima. De n-ar fi fost judecata lui mai inteleapta decat slabiciunile lor, de multe ori s-ar fi aprins satul in anii de vaduvie ai ispravnicului.

 

Aurica insa stia sa caute prin Doicesti, Trepezita ori Porumboiu, sate mai departate ale boierilor Samarghiteni, ca sa nu strice pacea de pe langa curtile boieresti.

 

Intrase dis-de-dimineata, calare pe Roibu, pe sub porticul culei celei vechi, batranesti, aflata inca in picioare la marginea dinspre rasarit a curtilor. Drumul pe sub porticul culei era pietruit de cei dintai Samarghiteni, pe care nici boierul cel batran, ingropat mai an in spatele livezii, nu-i apucase in viata, asta insemnand aproape suta de ani, dupa calculele lui Aurica. Cu adevarat, anii ar fi fost vreo 80, dar lui Aurica ii placea sa judece in cifre mari.

 

Sunetul cadentat al copitelor lui Roibu pe drumeagul batut in pietre ii placea mult ispravnicului, si obisnuia sa intre pe acolo in curti, macar ca ii venea peste mana. Venise in dimineata aceea ca sa mai incerce inca o data o vorba cu boierul cel tanar, despre recolta de anul viitor.

 

Intre ei ramasesera de cativa ani niste neintelegeri legate de pamanturile dintre sate. Aurica dorea sa puna porumb pe toate falcile din satele Trepezita si Doicesti – zeci de pogoane de porumb –, iar pe falcile din Mironesti si Porumboiu ar fi pus cartofi.

 

— Cartofi! sarise ca ars boierul cel tanar, si de suparare aruncase in mijlocul curtii cana din care bause vin. Cartofi! Cui vindem atatia cartofi, Aurica? Ti-a cerut tie Constantinopolul, Viena ori Hamburgul cartofi?

 

— Ca sa se mai odihneasca pamantul, argumenta linistit Au­rica, si vocea lui suna precum un clopot scufundat in iazul din spatele conacului cel nou.

 

— Pamantul se odihneste de cand l-a facut Dumnezeu, Aurica, isi trecea boierul palma lata peste ochi, framantandu-i, necajit de insistenta ispravnicului. Noua ne cer negustorii armeni grau. Grau, Aurica!

 

— Grau, boierule, repeta ispravnicul, batand mangaios cu palma gatul calului. Atata doar ca pamantul da din ce in ce mai putin grau. Trebuie lasat sa se odihneas­ca. Graul l-a secat. Sa mai schim­bam. Am toate socotelile trecute la condica: acum cinci ani, la 1801 in toamna, am luat 3.000 de ducati de aur pentru toata recolta de pe Mironesti si Porumboiu. Mia de merte. Mai an in toamna am luat abia 2 000 de ducati. Mironesti si Porumboiu – 700 de merte. Putin.

 

— Parca imi amintesc ca a fost an secetos, propuse boierul Samar­ghitan o dezlegare intregii situatii.

 

— Scrie la condica: despicam pamantul cu sapa, bagam mana si scoteam palma umeda la genun­chiul degetului mijlociu, raspunse la fel de linistit Aurica. Asta a fost ume­zeala pamantului si acum cinci ani, si anul trecut. Nu a fost nici o seceta. Iar negutatorii armeni ori altii, de alte neamuri, pot fi convinsi sa cumpere si cartofi, daca marfa este buna si recolta este frumoasa. Aducem femeile cele mai pricepute din patru sate, facem negustorilor o masa cu cartofi umpluti, scaldati in smantana, cu parjoale din cartofi trasi pe razatoare, cu clatite din cartofi ori cu coltunasi umpluti cu cartofi zdrobiti si framantati cu branza sarata, sa-si linga degetele. Ne-om pricepe noi sa vindem, boierule, surase Aurica la amin­tirea altor asemenea mese la care adunasera negustorii pentru infa­tisarea marfii, iar acestia nu se mai lasau apoi dusi de la mosie.

 

Discutiile fusesera parasite anul trecut, iar Aurica dorea sa le reia anul acesta. Era singurul ispravnic din Tara Romaneasca despre care samsarii sositi toamna cu caravanele stiau ca tine o condica, asa cum facea el. Se afla intreaga viata a mosiilor acolo, in condica lui: cand a plouat si cat, cand a dat inghetul, cati oameni au iesit la semanat, la ce adancime in pamant se simtea umezeala, ba chiar si daca oarecine din sat a calcat Armindeniul, Ziua Pelinului tinuta la 1 mai, iesind la munca si atragand astfel grindina asupra graului.

 

Anul acesta, Aurica nadajduia sa induplece pe boierul cel tanar sa faca baremi o incercare. Sa-i dea dezlegare sa schimbe numai pe cateva pogoane de pamant graul cu cartofi. Intrase pe sub porticul culei amu­sinand cu narile in vant, precum Roibul lui cand simtea caine. Cauta miros de ploaie, pentru ca era inca luna lui mai, si graul avea nevoie de apa. Ajuns in mijlocul curtilor, se ridica in scari si cerceta zarea catre miazanoapte, de unde veneau norii de ploaie prin partile lor. Cerul senin se aseza cuminte la marginea campiei, iar lui Aurica nu-i placu aceasta.

 

AUTOAREA

 

SIMONA ANTONESCU s-a nascut la Galati, in anul 1969. A debutat in anul 2015 cu Fotograful Curtii Regale – romanul castigator al Concursului de Debut al Editurii Cartea Romaneasca, editia 2014, si al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania. Roma­nul a devenit in scurt timp bestseller. In anul 2016 a publicat roma­nul Darul lui Serafim, iar cartea de debut, Fotograful Curtii Regale, apare in colectia TOP 10+ a Editurii Polirom.

 

CARTEA

 

Al treilea roman al Simonei Antonescu ne poarta cu doua veacuri in urma, in Principatele Romane. De data aceasta, remitizarea istoriei nu doar insufleteste destine individuale, ci da viata si tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Aceasta calatorie de sase ani in perioada razboiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentica evadare in trecut. Pe mosiile Tarii Romanesti, granarul marilor imperii, sau in batalii pe mare si pe uscat, pe ulitele targului Bucurestilor, traversate de picioare desculte si taine de palat, sau la Constantinopole, in serai si catacombe, printre intrigi si capete taiate, istoria isi urmeaza cursul. Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curtii Regale si Darul lui Serafim –, se situeaza sub aceeasi inscriptie heraldica: Daca nu revezi trecutul, nu vezi prezentul si nu prevezi viitorul.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte