Concert de jazz RAMONA HORVATH & FRIENDS, cu ocazia Zilei Internationale a Jazzului 2017                                                  Editie aniversara: Cinci fete ale modernitatii, de Matei Calinescu, la Polirom                                                  Clara Usón, via Skype, despre romanul Fiica Estului                                                  Cel de-al treilea volum al Istoriei comunismului din Romania se lanseaza la Oradea, Cluj si Timisoara                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Lucian Dan Teodorovici despre Cel care cheama cainii, la Cluj                                                  Premiera in Austria a filmului Fixeur semnat de Adrian Sitaru                                                  Florin Irimia in dialog la Bucuresti despre Misterul masinutelor chinezesti                                                  Seara de film german – Whisky cu vodca (Germania, 2009)                                                 
Nr.556, 27-02-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.556, 27-02-2017
Adrian Georgescu – Exitus

„Suplimentul de cultura“ publica in avanpremiera un fragment din romanul Exitus de Adrian Geor­gescu, care va aparea in curand in colectia „Ego. Proza“ la Editura Polirom.



–       Fragment –

 

Peste cateva saptamani, mergand printre trupuri la obisnuitul apel de seara, a auzit un geamat. Nu obisnuitul zgomot pe care il mai faceau lesurile cand scapau gaze sau oftaturi ramase in ei inca din timpul vietii, goluri crescand ca niste prunci eterici, avortati dupa moarte, ci un geamat adevarat.

 

L-a auzit prin planseul de beton care-l despartea de camera de incinerare, dupa cum a auzit si zgrep­tanatul usor, de soarece.

 

Misca. Era un cersetor, nu foarte batran. Fusese ranit in burta, dupa pata stacojie care crescuse deasupra sforii ce-i tinea pantalonii. Viata se prelingea printre buzele crapate si imobile, prin ochii aposi, aproape opaci, trecea peste cutele murdare ale barbiei si peste unghiile crescute diform, depa­sind cu mult buricele degetelor, cornoase, negre, lipite de placile de pardoseala ca niste gandaci striviti, dar miscand inca usor din antene, o fiinta aflata intre stadiul de om si cel de animal, asa cum se afla si la egala distanta de viata si de moarte.

 

L-a privit cum incearca sa se dea jos de pe banda transportoare, la inceput ca un mic zeu manios pe intrusul care-i ameninta lumea, zapacind prin miscarea sa aproape inobservabila compozitia carnurilor, distributia artistica a violetului din buze si a sangelui atat de intens colorat, incat parea o mag­ma fluorescenta erupand din trupuri. Apoi, din ce in ce mai interesat, i-a urmarit lupta pentru fiecare rasuflare, pentru fiecare litru de sange plimbat prin trup, in afara celui care baltea sub el in caldura seaca si fumegoasa a crematoriului. Un om viu, dar pe moarte, ce frumos! De cate ori lesina, il im­pungea cu degetul ori sufla usor peste fata vanata, intretinand palpairea in pericol sa se stinga, cateva ore lungi, la sfarsitul carora vagabondul a deschis buzele si a horcait primul cuvant:

 

— Apa...

 

I-a adus apa. A scurs cateva picaturi printre buzele pline de negi ca pielea de soparla, care au disparut imediat in haul stirb si urat mirositor, iar omul a vomitat si-a lesinat cu fata in propriile resturi. L-a intepat de cateva ori cu varful biciustii si l-a trezit. Se putea tari si chiar incerca sa se ridice pe coate. I-a scos de la brau sfoara ce-i tinea pantalonii si i-a petrecut-o peste gat, ca pe-un capastru. L-a incalecat, dandu-i ghes cu biciusca peste coapse. In timp ce inspecta campul de lupta, impartind martial trupei ordinele necesare, omul si-a dat insa sufletul.

 

Cu regret, l-a asezat in rand cu ceilalti si a repornit trenuletul.

 

Apoi razboiul a trecut, zile dupa zile s-au desirat la marginea oras­ului, unde respiratia calda   lumii se transforma in aburi vinetii, dincolo de granita neva­­zuta pe care doar pasarile, lupii si sobolanii o mai treceau. Departe de oameni si de casele lor si de vietile lor zbuciumate, Milo a implinit 14 ani.

 

Intr-o noapte a cunoscut dragostea. Stia deja ce este femeia, ce taine ascundea carnea ei. Vazuse sute de trupuri goale, in toate pozitiile, cu lipsa de pudoare pe care numai abandonul mortii o poate da. Punand cap la cap ceea ce stia cu cele ce credea, a deslusit treptat mecanismul conceptiei, asa cum, tot desfacand si compunand la loc o pusca, pana la urma intelesese la ce folosesc partile ei. Traind departe de cei vii, unde moartea era prilejul unei scurte atingeri a perfectiunii pana ce carnea trecea ori in tarana, ori in cenusa, n-a simtit decat satisfactia unei probleme rezolvate.

 

In acea seara statea pe acoperisul spart al casei sale, asteptand sa plece transportatorii, cand a vazut-o prin fereastra morgii. Statea sub cautatura de bijutier a lunii, abandonand privirii lui partea de sus a unui trup gol fara nume, de luminescenta ivoriului, un bust strabatut de filigranul nervurilor albastrui, ras­turnat din cine stie ce motive de pe soclul lui firesc pe pardoseala rece. A stat si a privit-o, la fel de nemiscat, stiind ca ora aceea astrala era facuta doar pentru ei, caci timpul urma sa descompuna in curand acel miracol, calcinand cupolele de sidef ale pometilor si umerilor, stingand stra­lucirea minerala a pielitei si luciul molcom al buzelor.

 

Ea i-a simtit privirea si parc-a tresarit. El si-a inaltat bratul drept, iar gestul a durat o mie de ani.

 

Mana lui avea o tona; degetele tremurau la capat ca niste pasarele prinse in smoala. Milo si-a tinut rasuflarea, desigur ca si ea. Era goala si linistita, de parca tocmai goliciunea ar fi imbracat-o, lasand vederii detaliile feminitatii ca pe niste broderii alese. Fata si-a lasat gratios capul intr-o parte, ca pentru a-l vedea mai bine, iar inima lui batea aidoma unui clopot, trimitandu-si reverberatiile in tot trupul, din talpi pana-n timpane. Era ametit. Ochii ei scanteiau, pe chip ii plutea umbra unui zambet. S-a lasat incet pe spate, lunecand domol spre partea de jos. si-a lasat in urma bratul ca pentru a-l aseza sub ceafa, dar, vai!, umerii si capul i-au iesit atunci din cadru, trase de-o forta invizibila impotriva ca­reia nu putea lupta. Pentru o secunda, parul, cu inconsistenta lui fragila, a mai zabovit acolo, cateva fire ramase in pata de sange inchegat si-n dara delicata, ultima urma din trecerea prin lume a fetei, caci un lucrator al morgii pornise sa o tarasca spre crematoriu.

 

Atunci, pentru prima oara in viata lui, Milo s-a simtit singur, o ciudatenie parasita la capatul universului. A stat pana ce ultimul fir de fum a parasit hornul crematoriului, apoi a inceput sa-si faca bagajul.

 

A doua zi la pranz a plecat.

 

AUTORUL

 

ADRIAN GEORGESCU s-a nascut pe 24 iulie 1970, la Bucuresti. In 1995 a inceput sa scrie pentru cotidienele „Evenimentul zilei“, „Sportul romanesc“, „ProSport“ si „Gazeta Sporturilor“. In 2000 a fost redactor-sef al revistei „Acasa Magazin“. In 2007 a devenit jurnalist independent si a fost desemnat „Ziaristul anului“ la Gala Premiilor „Ioan Chirila“. A mai colaborat cu „FHM“, „Adevarul“ sau „Romania libera“. In paralel, scrie pe blogul personal, adriangeorgescu.ro. A contribuit cu povestiri la volumele colective Racani, pifani si veterani (2008), Best of: proza scurta a anilor 2000 (2013) si De la Waters la Similea (2013). In 2011 a publicat romanul Cateva sfarsituri de lume.

 

CARTEA

 

Milo, un copil care isi pierde tatal la nastere si mama inainte de a incepe sa vorbeasca, pare predestinat sa traiasca inconjurat de moarte. Ramane curand si fara matusa care l-a luat in grija, intr-o cocioaba de langa un crematoriu pentru saraci si o groapa de gunoi, ceea ce-i atrage si porecla funesta Exitus. Singur intr-o lume distrusa de ororile razboiului, reuseste totusi sa ramana in viata, printre oamenii neinsufletiti de la morga si avand drept profesori cartile si almanahurile gasite printre resturi. In pragul adolescentei, hotaraste sa iasa intre oamenii vii, dar descopera ca acestia sunt de o cruzime fara margini si il expun mereu unor situatii extreme. Marii conflagratii i-a luat locul lupta pentru supravietuire si intre bande, pericolul pandeste la tot pasul, dar pe parcursul calatoriei lui spre maturitate rasare si speranta ca lumea se poate schimba.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte