Concert de jazz RAMONA HORVATH & FRIENDS, cu ocazia Zilei Internationale a Jazzului 2017                                                  Editie aniversara: Cinci fete ale modernitatii, de Matei Calinescu, la Polirom                                                  Clara Usón, via Skype, despre romanul Fiica Estului                                                  Cel de-al treilea volum al Istoriei comunismului din Romania se lanseaza la Oradea, Cluj si Timisoara                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Scriitorul lunii aprilie: Florin Lazarescu in dialog cu cititorii, la Iasi                                                  Lucian Dan Teodorovici despre Cel care cheama cainii, la Cluj                                                  Premiera in Austria a filmului Fixeur semnat de Adrian Sitaru                                                  Florin Irimia in dialog la Bucuresti despre Misterul masinutelor chinezesti                                                  Seara de film german – Whisky cu vodca (Germania, 2009)                                                 
Nr.562, 10-04-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.562, 10-04-2017
Scrisoare pentru melomani
La moartea lui Evgheni EvtuSenko: „Are mult mai mult talent decat multi dintre colegii lui grijulii sa nu se indeparteze de linia oficiala“ (Dmitri Sostakovici)
Victor Eskenasy

Este cumva ciudat ca dintre cele cateva zeci de titluri de volume, poezii si romane publicate de Evgheni Evtu­senko, la disparitia sa in urma cu o saptamana majoritatea necroloagelor il aminteau aproape exclusiv pe cel aparut in 1961, Babi Yar. Este adevarat ca evocarea unuia din cele mai mari masacre ale evreilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial – peste 33 de mii ucisi in 1941, intr-o rapa din marginea Kievului, de catre nazisti si colaboratorii lor ucraineni –, depa­sita in barbarie si numar de victime doar de lichidarea evreilor Lublinului in Polonia, in 1943, si de cei ai Odessei de catre trupele antonesciene, in 1941, a avut darul sa impresioneze puternic. Adevarat este si ca, la amintirea poemului lui Evtusenko, a contribuit capodopera muzicala compusa de Dmitri Sostakovici.



Istoria intalnirii celor doua mari spirite este acum relativ bine cu­noscuta si ar putea face subiectul unui roman. Astazi se stie ca la numai o zi sau doua dupa publicarea poemului in „Gazeta lite­rara“, la Moscova, la 18 septembrie 1961, Isaac Glickman, unul din cei mai apropiati prieteni ai lui Sostakovici, i l-a dat compozitorului. Reactia acestuia a fost mai mult decat entuziasta. El ii telefona in cursul serii anuntand ca va compune un poem simfonic vocal pe versurile lui Evtusenko. La 16 aprilie 1962, Sostakovici il anunta ca Babi Yar  era gata intr-o versiune pentru pian si in mai ii si canta piesa lui Glikman. „Micul volum de poezii mi-a dat ideea unei simfonii, in care Babi Yar va fi prima sau a doua mis­care... Sunt cateva jaloane ale unei a 13-a simfonii. Va capata ea fiinta? Om trai si om vedea“ – scria Sostakovici la 31 mai. In iunie, proiectul capata forma, iar Sostakovici relata ca simfonia va avea, probabil, patru parti (in final a avut cinci) si ca va folosi si alte texte ale lui Evtusenko, care „mi-a promis sa scrie un al patrulea poem, dar a disparut“.

 

Entuziasmul pentru poet devenea pe zi ce trecea mai intens si, intr-o scrisoare de la inceputul lunii iulie 1962, ii lua apararea in fata aprecierilor mai temperate ale prietenului sau: „Sunt de acord cu tine: sRobertt Burns este, desigur, un geniu, Evtusen­ko nu e decat un talent. Dar Ev­tusenko este inca foarte tanar... Imi place inteligenta si umanitatea muncii lui. Judecatile potrivit carora ar fi un «monden», un «poet de estrada» sunt in mare parte cauzate de gelozie. Are mult mai mult talent decat multi dintre colegii lui care au mare grija sa nu se indeparteze de linia oficiala“.

 

La o zi distanta, Sostakovici isi impartasea opiniile altui prieten, compozitorului Visarion Sebalin: „Cunoasterea mea mai indea­proapre a acestui poet mi-a facut clar ca este unul major si, mai important, un talent profund. Am ajuns sa-l cunosc si sa-l plac foarte mult. Are 29 de ani. Este extrem de agreabil ca tineri ca el sa apara printre noi“.

 

Intr-o vreme de relativ si controlat dezghet politic hruscio­vian, norii aveau insa sa se adune repede. Marele bas ucrainean Boris Gmi­ria, pe care si-l imaginase cantand textele lui Evtusen­ko, avea sa decline oferta, pentru a nu displacea oficialitatilor ucrai­­nene refractare la aducerea in actualitate a ma­sacrului de la Babi Yar. Gmiria ramasese in timpul razboiului in Kievul ocupat de germani si era usor santajabil de autoritati. Celebrul dirijor Ev­gheni Mravinski se exprima si el rezervat despre Simfonie, ama­nand la infinit un raspuns pe tema premierei, poate presim­tind represaliile, poate temator ca turneul sau in Statele Unite ar fi riscat sa fie pus in cauza.

 

Prima auditie a avut loc sub bagheta altui cunoscut dirijor, Kiril Kondrasin, in conditii de tensiune extrema. La 18 decembrie 1962, orchestra primea autorizatia pentru concert in ulti­mul moment, dupa o intrerupere a repetitiei generale. Cu o zi inainte, la o reuniune cu scrii­torii si compozitorii, Hrusciov isi exprimase nemultumirea, desemnand si vinovatul: „compozitorul Sostakovici a compus o simfonie numita Babi Yar, ridicand fara nici o necesitate chestiunea evreiasca, in timp ce fascistii nu i-au omorat acolo doar pe evrei“.

 

Boris Schwarz, muzicolog pre­zent la concert, relateaza ca loja guvernului a ramas goala, iar transmisiunea planuita de televi­ziune nu a mai avut loc. Programul de sala, ca niciodata, nu a inclus textele lui Evtusenko. In ciuda unui succes imens in ochii celor prezenti, a scandarii numelor lui Sostakovici si Evtusen­ko, che­mati pe scena, „Pravda“ publica doar cateva linii neangajate. Asu­pra partiturii simfoniei avea sa fie impus un embargo timp de mai multi ani. Simfonia avea sa mai fie cantata doar de cateva ori, dar pe un text cenzurat.

 

Evtusenko cedase presiunii si, fara sa-l previna pe Sostakovici, adaugase poemului sau 40 de versuri noi, modificand sensul ini­tial al textului si adaugand victimelor evreiesti, rusi si ucrai­neni. Dupa o disputa prin cores­pondenta, Sostakovici accepta la sfarsitul lui ia­nuarie 1963 modificarea a doua strofe. Iar intr-o scrisoare catre prietenul sau Isaac Glickman comenta amar cedarea sa obligata in urma „tra­darii“ poetului: „Muzica este ace­easi. N-am facut decat sa schimb cuvintele. Cum a spus odinioara Nicolae I: muzica nu are nici o importanta. Subiectul conteaza“. O istorie epica...

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte