Concertele trupei Nuf Said la Viena si Salzburg                                                   Romanul Marea petrecere, de Petre Barbu, tradus in slovena                                                  Poeziile Denisei Duran, traduse in Bulgaria                                                  EUROPAfest Summer Edition 2017                                                   Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul romanesc Octav                                                  „Omul multime“ – prima expozitie in Romania a artistilor Lolo & Sosaku                                                  De ce este Romania astfel? in discutie la Muzeul National al Literaturii Romane                                                  Festivalul BBC Proms in direct la Radio Romania Muzical                                                  Scriitorul Radu Niciporuc a trecut in nefiinta                                                  Veronica D. Niculescu citeste din O vara cu Isidor in Gradina Carturesti Verona                                                 
Nr.562, 10-04-2017
Newsletter
Introduceti adresa de Email pentru a va abona:
Nr.562, 10-04-2017
Rocking by myself
Cantece de sirena
Dumitru Ungureanu

Steve Hackett este un chitarist care nu necesita nici o prezentare.



Rasarit ca muzician de studio versatil si eficient, intr-un oras plin de efervescenta pop-rock, a fost cooptat in trupa Genesis, ce tocmai luase startul si avea sa devina un nume de referinta al rockului progresiv. Sapte ani de lucru alaturi de niste oameni talentati, egocentrici si extrem de productivi, precum Peter Gabriel si Phil Collins, nu i-au redus imaginatia, nici nu i-au astupat izvoarele inspiratiei. Pornit pe drumul propriu la momentul oportun, cand Genesis se degrada intr-o agreabila titulatura pop, cu vadite puseuri comerciale, Steve Hackett si-a construit lent, dar tenace, o discografie solida, selecta si diversa. Muzica lui poate fi asezata in descendenta trupei-mame: fara um­bra de indoiala este ceea ce-ar fi trebuit sa fie Genesis azi, daca n-ar fi ramas pe mana bateristului cu apucaturi actoricesti. Nu degeaba doua din albumele lui Hackett se intituleaza Genesis Revisited (1996, 2012), al doilea reputand si un mare succes de vanzari. (Deloc surprinzator, nici o piesa inclusa pe discul din 2012 nu ii apartine lui Collins, numele sau fiind consemnat doar in dreptul unei compozitii colective; si – ca un soi de ironie tipic englezeasca – sa cante vocal o piesa este invitat chiar fiul tobosarului!)

 

Fara sa devina un epigon al propriilor realizari, inregistrate cu galonata si originala formatie ce inca produce nopti albe multor ascultatori de cele mai diferite varste, Steve Hackett a pastrat spiritul acelei muzici, imbinandu-l delicios si suculent cu nenumarate arome din muzica universala. In piesele compuse si in suitele orchestrate de Hackett se regasesc structurile „clasice“ din care s-a nascut muzica rock progresiva, dar si armoniile sinuoase, ludice ori spinoase ce garnisesc „muzica popoarelor“ – cum suna varianta autohtona a denumirii world music, consacrata de nenumarate si remarcabile apa­ritii. Lipsit de complexul ingust al „centrului lumii“ – plasat, vezi bine, tocmai in Londra (sau New York, Los Angeles, Moscova ori Paris, dupa cum ne anunta tot soiul de genii cu termenul de valabilitate scris marunt intr-un colt, pe ambalaj) –, Hackett e un artist cu deschidere spre tot ce inseamna cultura universala. Modest, fara sa poata fi taxat ca „fraier“, nu face parada nici de abilitatile sale muzicale, nici de notorietatea consistenta. Dedicat cauzelor bune, se poate lipsi de inghesuiala mass-media ca sa spuna in felul sau ce are de spus. Intr-o lume in care promovarea tinde sa fie mai importanta decat mesajul in sine, Hackett e un om normal, dedicat artei, cumva parca mirat ca majoritatea il considera un excentric, un venit de pe alta planeta. Ra­dacinile lui Hackett, ca ale multor chitaristi din generatia sa, sunt bine definite intr-unul din albumele mele preferate: Blues with a Feeling, 1994. Ascultandu-l pentru a nu stiu cata oara, pot scrie doar atat (parafrazand insa un romancier, tot englez): Meserie!

 

Meseria si-o face cu economie de mijloace, ca orice britanic zgarcit. Pe varianta Blu-ray a celui mai nou disc al sau – The Night Siren (InsideOut/Century Media, 2017) – e un film realizat de Paul Gosling: Somewhere in Darkest Teddington. Cine observa atent cum lucreaza Hackett, impreuna cu producatorul sau, Roger King, pe un sistem digital de student la arte, invata lectia eficientei maxime. Fluxul sonor e perfect asamblat pe un Mac, atat stereo, cat si 5.1. Iar aceasta varianta umple spatiul sonor si te poarta pe apele visarii lucide. Imaginatia urmeaza partitura inspirata, iar imaginile ce insotesc pe ecran muzica (fotografii si grafica in Photoshop) stimuleaza perceptia pura. Cele 11 compozitii au coerenta si substanta, iar daca nu esti atent la pauze, poti crede ca asculti un oratoriu complet.

 

O minunatie.

Galerie
Comentarii
Adauga comentariu
Nume
Email
Subiect
Mesaj
Cartea romaneasca | Dan Lungu | Lucian Dan Teodorovici | Fara Zahar | Observator cultural | Gheoland | Teatrul Tineretului din Piatra Neamt |
Romania culturala | Ada Milea | Libraria Noi | Cuvantul | Vasile Ernu | Libraria Mihai Eminescu | Radio Romania Muzical | Centrul National al Dansului | Revista Orizont | Infocarte